Istoria noastră a fost făcută de alții și scrisă de alții. Atunci când vorbim de Ștefan cel Mare facem trimitere la documente leșești. Atunci când vorbim de Alexandru cel Bun facem trimitere la documente maghiare.

Când nu prea avem documente domnești, atunci apelăm la cele bisericești. Puține și ele.

Orice mănăstire are două documente importante: Condica și Pomelnicul. Au ajuns până în zilele noastre Pomelnicul Mănăstirii Moldovița, dar s-a pierdut Condica. S-a păstrat Condica Mănăstirii Humor, dar s-a pierdut Pomelnicul.

Condica Mănăstirii Voroneț, întocmită de Vartolomei Mazereanu în 1775, a fost publicată în 1900, la București. Iar Pomelnicul Mănăstirii Voroneț a fost publicat în 2010, în Chișinău, de Andrei și Valentina Eșanu.

Pomelnicul Mănăstirii Voroneț se află în biblioteca Academiei de Științe din Chișinău, ajuns înainte de 1954.

Atunci când Andrei și Valentina Eșanu au anunțat istoricii ieșeni că au descoperit Pomelnicul, Iașul a crezut că e o glumă proastă a basarabenilor. Era prea importantă descoperirea ca să se întâmple la Chișinău.

Nu știu câte cărți are biblioteca Academiei, dar mă tem să intru în ea. Am putea da, întâmplător, peste Evanghelia de la Chișinău. Și lumea o caută de două mii de ani.

MĂNĂSTIREA VORONEȚ de Andrei Eșanu și Valentina Eșanu (Editura Pontos, 2010)

Gheorghe Erizanu