După prima seară de recital și primele palinci de Bistrița i-am acordat Nobelul. Lui Goran Simic. Sârbul bosniac din Sarajevo. El vorbea engleză și sârbo-croată (mă rog, bosniacă). Eu vorbeam rusă. Am așezat lumea. Am pus poeții la Casa Albă și la Kremlin.

Goran Simic. Bistrița, iulie 2015.

Goran Simic. Bistrița, iulie 2015.

A fost și el generos. Și mi-a promis că-mi dă juma din Nobel.

Mi-a vorbit de tinerețea lui. Când el era hypiot. Iar Bregovic rocker.

– Salut, Goran! Rockerii sunt răi.

– Salut, Brega! Hypioții sunt generoși. Aseară am fost generos cu fata ta.

În ultima seară mi-a dat antologia de poeme în engleză, apărută în Scoția. Cu un autograf în care n-a vrut să confirme în scris că îmi dă juma de Nobel. Erau niște cuvinte scrise pentru un prieten de festival. Care, poate, va învăța engleza. Cu poemele bosniacului Goran Simic.

Nu l-am întrebat nimic de război.

Tata și albinele
pentru Vesa Toijonen

Acum știu de ce tata nu a-nţeles nimic despre război.
Nu a-nţeles nimic nici despre albine.
La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial
a îmbrăcat uniforma și a plecat să lupte împotriva fascismului
părăsindu-și casa părintească și stupii.
Când albinele au luat-o razna și au început să atace copiii,
localnicii le-au sufocat prin fumigare.

Trecuseră doi ani din noul război,
când el s-a întors la vechea casă părintească
și a-nceput să crească din nou albine.
A încetat să mai citească ziarele,
înjură autorităţile tot mai rar
și dispare ori de câte ori începe o discuţie
despre politică.

Mi-a trimis un borcan cu miere. Încă nu l-am deschis.

Am auzit că la vreo zece kilometri de casa bătrânească
4000 de oameni au fost omorâţi și îngropaţi acolo la grămadă.
Am auzit că nici mirosul teilor nu poate să acopere
duhoarea corpurilor intrate în putrefacţie sub terenul de fotbal.
Se spune că nimeni nu poate să doarmă noaptea
din cauza detunăturilor din stomacurile goale ale morţilor
care explodează în căldura de vară.

Tata nu știe asta.
El doar crește albine și trimite borcane cu miere.

Răsfoiesc enciclopediile ca să aflu
cât de departe pot să zboare albinele și dacă fug de duhoare.
Apoi mă pun pe plâns.
Nu pot să le explic copiilor mei de ce le-am interzis
să deschidă borcanul cu miere trimis de tata,
războinicul și apicultorul
care nu a-nţeles nimic nici despre război
nici despre albine.

Traducere de Claudiu Komartin

Gheorghe Erizanu