Anatol Grosu este poet. Este un poet bun. L-a avut ca maestru pe Radu Vancu. Un foarte bun poet. Care, la rândul său, l-a avut ca maestru pe Mircea Ivănescu. Un poet excelent.

Poeții buni scriu despre Bruce Lee. Așa:

bruce lee

când eram mic fugăream toate umbrele din cartier

eram bruce lee toţi copacii se temeau de mine

ştir şi lobodă zburau frânte la pământ pe oriunde aş fi trecut

în drum spre şcoală care era la 5 min de casă

toţi duşmanii se rugau să fie cruţaţi toate profele şi profii

erau bătuţi pentru doii pe care-i primeam de regulă la purtare

eleonora vasilievna şi proful de educaţie fizică care mă porecleau

cazacul pentru că am sărit la bătaie la ultimul

că mă punea

pe mine

pe bruce lee

să sar ca prostul când c-un picior când cu-altul

pe bordură stupid exerciţiu

eu salvam ţara

oamenii

eu eram desant şi aveam un pluton

cu universal soldier cobra batman terminatorul ninja superman

noi am câştigat războiul din transnistria

eram cândva bruce lee

nici o umbră nu trecea prin cartier fără ştirea mea

nici o umbră nu îndrăznea să se revolte

eram dictatorul bun eram lenin

cel din centrul capitalei aveam şi eu statuie deja pe la cinci ani

dar nimeni nu ştia nimeni nu trebuia să ştie

eram singur ca brando din apocalypse now

acum am ieşit la pensie nu mai vreau să salvez patria

bruce a murit şi sunt de două ori mai singur

acum dacă aş redeveni copil aş fi cred vreun magnat de pe wallstreet

aş fi mai practic

Anatol Grosu vă așteaptă la Librăria 9. Avem librari optimiști.

Anatol Grosu (n. 1983, Chişinău) a fost student la Facultatea de Litere şi Arte, secţia Română-Engleză, a Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu; membru al cenaclului „Zona Nouă“, coordonat de Radu Vancu; prezent cu poezie în antologia „Zona Nouă“ (Editura Info Art Media, Sibiu, 2011). A mai publicat în revistele Corpul T, Echinox, Hyperion, Steaua şi Poesis.

Gheorghe Erizanu