Pe timpul lui Teleucă:

Ion Canna în fiecare dimineață umbla desculț prin iarba din fața casei. Pentru inspirație. Și a umblat așa până vecinul i-a presărat iarba cu sticle;

Andrei Strâmbeanu era aplaudat pentru „cântecul Indonezia me, în traducerea me și în interpretarea me”;

Bogdan Istru nu putea dormi nopțile din cauza primei sale cărți, publicate în 1938, intitulată „Moartea vulturului”, dedicată de către autor celei de-a douăzecea aniversări a eliberării Basarabiei de sub stăpânirea rusească;

Petru Lucinschi recunoștea că „nimeni și niciodată n-a ieșit biruitor din lupta cu scriitorii”;

Pentru trei ruble Ion Bolduma se fugărea după o pisică albă pentru Margareta Șaghinean și, deoarece, n-o putea prinde îi aducea o alta – sură, dar era gata, încă pentru trei ruble, s-o vopsească în alb;

Moldovencele se iubeau cu bieloruși în Crimeea și veneau obosite și cuminți la soții de acasă;

Era cenzură, era Bodiul, era tinerețea unor scriitori care au făcut literatura română din Basarabia, era revista „Nistru”, era săptămânalul „Cultura”, era Zunea Săpunaru, era un tânăr care scria ca și Călinescu care avea să devină academicianul Mihai Cimpoi, era Pavel Boțu, care nu vroia să vină la Chișinău, era Emilian Bucov lângă damigeană, era Grigore Eremei, constructorul Casei Scriitorilor și criticul literar intrasigent, era contele Boris Marian.

Era timpul lui Teleucă. Victor Teleucă, poetul.

Așa spun cărțile. „Pe timpul lui Teleucă” de Arhip Cibotaru, Editura Universul, 2010.

Gheorghe Erizanu