Gheorghe Erizanu Când miercuri era joi.

Învățătorul și preotul erau cei mai importanți oameni ai satului Pererita în interbelic.

Era un singur învățător pentru cele cinci clase primare. Copii se duceau la școală toamna târziu, după ce se punea ultimul porumb în sâiac. Învățătorul nu avea pământul lui. Trăia din salariu. Avea școala normală în spate. O casă oferită de statul român. Și o soție care umbla ca o cucoană.

Bunică-mea tare voia ca să mă fac învățător. Nimic nu este mai frumos decât să ai cunoștințe și să le dăruiești altora. Și să fii respectat pentru asta. Învățătorul a plecat cu soția peste Prut. În 1940. Apoi a mai plecat încă o dată, definitiv, în 1944, iarna, pe podul de la Lipcani spre Miorcani. Încă nu era distrus.

Apoi în sat au rămas să fie învățători cei care au făcut șapte clase. Și Vasile Savovici, care a obținut o bursă de la prefectul județului pentru școala normală. Pentru felul în care a recitat Rodica de Vasile Alecsandri în cadrul unei manifestații culturale. Costul bursei era de șapte junci pe an. Cei cu șapte clase au mers la facultăți cu frecvență redusă. În primii ani postbelici. Unii și-au luat chimia și biologia. Alții istoria. Alții limba și literatura. Vasile Savovici și-a luat franceza. Au fost învățători foarte buni. Respectați. Au învățat-o pe maică-mea. Eu am fost printre ultimii lor elevi. Lucrau pământul de lângă casă. Aveau flori în curte. Vasile Savovici avea un păr bătrân. Când se coceau perele scăpam mingea prin grădina lui Vasile Savovici. Învățătorii mei umblau la costum și cravată.

Cei mai importanți oameni în Pererita sovietică erau învățătorii, șeful fermei de vite și secretarul organizației de partid.

În anii 90 ai secolului trecut învățătorii au devenit profesori. S-au pomenit cu pământ. Trudesc pe cele câteva parcele. Ca țăranii. Salariile au început să rămână în urma costurilor vieții. Și învățătorii mei au plecat în Franța. Ca să poată să-și aranjeze copiii. Alții s-au angajat la vama de la Criva.

Vameșii și „liderii” (viitorii latifundiari) au devenit cei mai respectați oameni ai satului.

Generalul de poliție Voronin, devenit președinte, le-a mărit salariul polițiștilor. Guvernul Filat i-a îmbrăcat, le-a dat mașini. Guvernul Filip le-a mai mărit substanțial salariul. Și le-a oferit și un comision de 25 la sută din amenzile date. Profesorii care n-au plecat în Italia, Franța sau Spania, ca să lucreze în construcție, tot au fost arătați cu degetul de autorități, atunci când aveau nevoie de corupți. Profesorii erau cei mai mari corupți ai Republicii Moldova. De peste 20 de ani.

Polițistul, procurorul și judecătorul sunt pilonii comunității basarabene de la 2017. Sunt tineri, au un viitor, au salarii lunare de la 5 000 – 13 000 de lei în sus. Sunt meserii care servesc un procent din cetățenii statului.

Profesorii noștri au îmbătrânit în școli, au încremenit într-o sărăcie de sub 3000 lei salariu lunar. Cei mai tineri profesori din școli sunt cei de sub 50 de ani. E o profesie pentru 99 la sută din cetățenii statului.

Un stat care nu are bani pentru profesori și educație este obligat să plătească înzecit sistemul opresiv. Considerând că 99 la sută dintre cetățenii tăi sunt potențiali criminali.

Cei care te-au învățat literele și cifrele vor muri încet, mâncând cartofi și samardă. Lucrând până la 80 de ani. Când mor. Pe bune.

(Acest text a mai apărut în 2017. Sper mult să nu fiu nevoit să-l mai repet în 2019)

Gheorghe Erizanu

Matei Vișniec, dramaturgul, vine la Chișinău.

Iar marți, 9 octombrie, la 18.15, la Librăria din Centru, va veni poetul Matei Vișniec.

„Corabia se scufunda încet noi ziceam

și ce dacă se scufundă corabia și mai

ziceam orice corabie se scufundă

într-o zi și ne strângeam mâinile

ne luam rămas bun

dar corabia se scufunda atât de încet

încât după zece zile noi cei care

ne-am dat mâinile încă ne priveam

rușinaţi și ziceam nu-i nimic asta-i

o corabie care se scufundă mai încet

dar până la urmă se scufundă iat-o

dar corabia se scufunda atât de încet

încât după un an încă ne era rușine

nouă celor care ne-am dat mâinile și

în fiecare dimineaţă ieșeam unul câte unul

măsuram apa hm nu mai e mult se

scufundă încet dar sigur

dar corabia se scufunda atât de încet

încât după o viaţă de om încă

mai ieșeam unul câte unul și priveam

cerul și măsuram apa și scrâșneam din dinţi

și spuneam asta nu e o corabie

aste e o…

asta e o…”

Opera poetică (2 vol.), de Matei Vișniec (Editura Cartier, 2011).

Gheorghe Erizanu

Ieri, la Editura Cartier, au venit să vadă cum se fac cărțile elevii claselor 3 și 4 de la Gimnaziul nr.7 din Chișinău. Chiar și Damian a fost la noi.

Au încăput două clase. Suntem o editură mare.

Cele mai vândute cărți digitale Cartier în septembrie au fost:

  1. Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă. Ilustrații de Igor Vieru
  2. Ciuleandra, de Liviu Rebreanu
  3. Despre istorie, de Eric Hobsbawm
  4. Divina comedie, de Dante
  5. Maestrul și Margarita, de Mihail Bulgakov
  6. Pădurea spânzuraților, de Liviu Rebreanu

Cărțile digitale Cartier pot fi procurate pe iBooks.

Gheorghe Erizanu

Cele mai vândute cărți pentru copii, septembrie 2018:

  1. Albinuța, de Grigore Vieru. Desene de Lică Sainciuc. Editura Cartier
  2. Balada celor cinci motănași, de Ion Druță. Ilustrații de Mihaela Paraschivu. Editura Cartier
  3. Când bunicul era nepot, de Aureliu Busuioc. Editura Cartier
  4. Povestea furnicii, de Ion Druță. Ilustrații de Silvia Olteanu. Editura Cartier
  5. 101 de povești celebre. Editura Arc
  6. Hai să-ți spun. 156 de răspunsuri date celor mici. Editura Epigraf
  7. Regele cel înțelept, de Stela Popa. Ilustrații de Stela Damaschin-Popa. Editura Cartier
  8. Poezii, de Mihai Eminescu. Editura Cartier
  9. Carte sonoră. Cifre și culori. Ascultă, învață și distrează-te. Editura Arc
  10. Mașa și ursul. Editura Biblion

Cărțile Cartier pot fi procurate și onlaine. Pe shop.cartier.md

 

Gheorghe Erizanu

Cele mai vândute cărți ale lui septembrie:

„Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin”, de Angela Brașoveanu și Roman Rybaleov. Editura Cartier

 

  1. Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin, de Angela Brașoveanu și Roman Rybaleov. Editura Cartier
  2. Grădina de sticlă, de Tatiana Țîbuleac. Editura Cartier
  3. Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac. Editura Cartier
  4. Temă pentru acasă, de Nicolae Dabija. Editura pentru Literatură și Artă
  5. Căsuța de la Răscruce, de Ion Druță. Editura Cartier
  6. Te blestem să te îndrăgostești de mine! de Nicolae Dabija. Editura pentru Literatură și Artă
  7. Frunze de dor, de Ion Druță. Editura Cartier
  8. Povara bunătății noastre, de Ion Druță. Editura Cartier
  9. Chișinăul nostru necunoscut, de Iurie Colesnic. Editura Cartier
  10. Singur în fața dragostei, de Aureliu Busuioc. Editura Cartier

Uimit. Doar nume grele în top. Nicio carte motivațională, nicio regină din Imperiul lui Zuckerberg.

Din prima ediție Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin mai avem 99 de exemplare la depozit. Din tirajul de 1000 exemplare. La nici trei săptămâni de la lansare. Ediția a II-a va avea un preț mai mare. Din respect față de primii cumpărători.

Dacă nu aveți timp de librării, atunci intrați pe http://shop.cartier.md. E simplu. Comandă online.

 

 

Gheorghe Erizanu

Romanul lui Nicolai Linin (ediția franceză) și al Liliei Bicec-Zanardelli (ediția română)

Romanul epistolar al Liliei Bicec Testamentul necitit a fost comparat, în Italia, cu romanul lui Nicolai Lilin Educație siberiană sau Urkas!, cum a fost tradus în franceză.

Este o diferență. Lilia Bicec și-a scris romanul în română. Apoi a fost tradus în italiană. Și vorbește despre Republica Moldova. prima ediție a apărut la Cartier în 2009. Ediția italiană a apărut peste câțiva ani la Editura Einaudi.

Nicolai Lilin și-a scris romanul în italiană. Lilin e pseudonim. S-a născut în Transnistria. A făcut pușcărie în Siberia. E rus. A emigrat la sfârșitul anilor 90 în Occident. Romanul său a apărut  în italiană la Editura Einaudi.

Urkas! e un roman al Transnistriei.

De aia Gianluca Veneziani, de la Libero, zice: „Nicolae Linin a descris o Moldovă care nu există. În cartea sa „Educazione siberiana” a accentuat prea exagerat aspectele de violență, transformând orașul Tiraspol într-un loc unde se împușcă și se atacă în ziua mare.” Lilia Bicec, nu folosește mijloace pentru a suprima romanul conaționalului ei, ea folosește argumente și date istorice legate de destinele a trei și chiar patru generații pentru a reda istoria adevărată a unei regiuni, cum este Moldova.”

Romanul epistolar al Liliei Bicec, devenită Bicec-Zanardeli între timp, a apărut în italiană în 10 mii de exemplare. Raportat la numărul populației, pe piața română o carte italiană de 10 mii de exemplare ar avea un tiraj de 2850 exemplare. Dacă căutăm prin portofoliul editorilor români, atunci cu greu vom găsi câte un autor care ajunge la asemenea tiraje.

Piața italiană are cca 70 de milioane de potențiali cititori.

Piața română are cca 20 de milioane.

Gheorghe Erizanu

Cuvintele au murit.

De această dată în Chișinău. De doi ani.

Dada.

Ai avut dreptate, Samuel Rosenstock. Tristă țară.

Gheorghe Erizanu

Republica Moldova poate fi frumoasă, ingenioasă, colorată. Ca Toscana. În album. Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin de Angela Brașoveanu și Roman Rybaleov. Cartea lui Klaus Bochmann, unul dintre cei mai mari prieteni germani ai limbii române apare în traducere românească, alături de austriacul Heinrich Stiehler,  cu sinteza Introducere în istoria limbii și literaturii române. Și o nouă ediție din excelentul roman Cântecul mării de Oleg Serebrian (traducerea germană va apărea în mai 2019). În curând la Cartier: Woldemar, al doilea roman al lui Oleg Serebrian.

Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin, de Angela Brașoveanu și Roman Rybaleov (C(art)ier). Legată, supracopertă, 368 pag. Preț: 99 RON/ 439MDL

„Caldă, sentimentală, dar nemiloasă cu sine, bogată, dar fără să-și valorifice propriile bogății, pierdută mereu între termenii cotropit și eliberat, nostalgică, dar lipsită de memorie, conservatoare, dar gata oricând să îmbrățișeze ce e venit de aiurea ca fiind superior, mândră de propria istorie, dar adesea fără să-și cunoască numele propriilor străbunici, Moldova a ajuns să aibă o identitate atât de multiplo-multiplicată, încât pare că nu o mai are deloc. Trăiește în același timp și în secolul XXI, și în Evul Mediu, se rupe, fără să se hotărască vreodată, între Est și Vest, sărbătorește două Crăciunuri, deschide șampania de revelion la diferite ore, pune pe același piedestal de mâncare tradițională „de la mămuca” și sarmalele, și salata „olivie”. Și dacă acceptăm, într-un sfârșit, că ăștia suntem, chiar dacă nu ne place cum suntem, hai măcar să încercăm să ne cunoaștem, să înțelegem ce culoare și ce hram poartă acest „cum”. Acesta e simplul mesaj al cărții pe care binevoiți să o țineți în mâini. E o oglindă sentimentală în care sperăm să vă placă să priviți. Veți găsi aici locuri demne de văzut, de simțit și de redescoperit, oameni simpli, demni de a fi băgați în seamă, dar și bucătari școliți cu mult respect pentru tot ce e adevărat. Veți găsi cherdele, larzănci, oi coapte în propria piele, alivenci, plăcinte cu frunze de sfeclă, covrigei opăriți, jamboane, scordolele, iahnii, vânat, chiselițe, cuțcuț, borșuri seci cu hațmațuchi și drehliță, plăcinte cu ou crud, ghiozlemele, ghevreci, cnișuri, kiur, cozonaci și babe, toate stropite generos cu vinuri de soi, brăgi, cireșate, țuici transpirate, de la caz la caz. Arome, aburi dulci, gusturi uitate, extrase din hornuri afumate de țărani, dar și din parfumatele caiete ale unor boierese refugiate prudent prin alte țări. De gătit primăvara, de gătit vara ori iarna, de post și de câșlegi. De adus aminte, de pomenit bunicii și de visat. Modeste, dar și luxuriante mâncăruri moldovenești, dar și ucrainești, și bulgărești, și evreiești, și țigănești, și găgăuze, c-ar fi păcat să ne prefacem că nu ne fierbem de secole în unul și același ceaun.” (Angela Brașoveanu)

Introducere în istoria limbii și literaturii române, de Klaus Bochmann și Heinrich Stiehler. Traducere din germană de Alina Tofan (Cartier istoric). Legată, 312 pag. Preț: 39 RON/ 169  MDL.

„Renumitul romanist Klaus Bochmann de la Leipzig – printre altele, editorul operei Quaderni del carcere (Caietele de închisoare) de Antonio Gramsci – și cercetătorul literar Heinrich Stiehler de la  Viena – la rândul său, autor al unei biografii a lui Panait Istrati și editorul unei traduceri în limba germană a operelor lui Istrati – au oferit o soluție concisă și bine documentată pentru sarcina asumată. Bochmann tratează istoria fascinantă a limbii române, care este strâns legată de istoria evoluției populației din zona Dunării de Jos. El structurează discuția în jurul chestiunii unde a apărut limba română  și în ce măsură aceasta vizează formarea națiunii române.(…) Pentru problematizarea, implicită la Bochmann, a situării în spațiu a românilor, Heinrich Stiehler are, grație ipotezei cu privire la posibila deconectare a literaturii române de limba română, o interpretare proprie. Prezentarea evoluției literaturii debutează cu o reflecție despre spațiu, care pune la îndoială omogenitatea acestuia și, la fel ca și Bochmann, pune în discuție schimbările de frontieră și migrațiile ce constituie un fenomen suficient de frecvent în istoria românească. Critic față de anumite aspecte ale perspectivei românești, Stiehler elaborează o schiță deschisă a istoriei literare, în care este evidentă interpretarea influențelor otomane, grecești, rusești și, în cele din urmă, franceze și germane ca trăsătură specifică a istoriei literaturii române.” (Markus Bauer)

„Pasiunea, reflectată în mod științific, pentru istoria limbii române și pentru operele literare scrise în limba română și, în același timp, distanța critică față de o abordare pur național(ist)ă a obiectului de cercetare reprezintă punctele forte ale lucrării (…).” (Holger Wochele)

Cântecul mării, de Oleg Serebrian. Ediția a II-a (Cartier popular). Broșată, 336 pag. Preț: 33 RON/ 139MDL

„E un roman dictat de urgențe: dureros, dar, în același timp, luminos, împărțit între o proză poetică și transparența unui eseu. De pe poziția unei ambiguități inteligente, el abordează istoria care lipsește și despre care trebuie spuse atâtea, istoria Europei Centrale, cu frontierele ei rănite și privirea încă rătăcită într-un orizont necunoscut. E un roman viu, cu dialoguri profunde, deși adesea situate parcă dincolo de speranță. Cartea ne oferă o lectură generoasă, produs al unui istoric sensibil, dar și al unui poet îndrăgostit de rădăcinile multiculturalității mitteleuropene, care se hrănesc din solul unei memorii încă vii, dar și din niște vise, care ne ating și ne reasigură timid că suntem datori să clădim un viitor continuu.”  (Marco Lucchesi)

Gheorghe Erizanu

În 1815, după ce a participat la negocierile ruso-turce de la Paris din 1812, Manuc Bei se mută de la București la Sibiu, pentru scurt timp, apoi ajunge la Chișinău, cumpără cu 300 mii lei aur moșia de la Hâncești. Peste doi ani avea să moară la 48 de ani, lăsând în urmă o văduvă tânără și frumoasă, șase copii minori, moșii în București, în Muntenia, Hanul lui Manuc, proprietăți la Chișinău, moșia de la Hâncești.

A fost înmormântat în pridvorul Bisericii Armenești.

Conacul Manuc Bei din Hâncești, fotografiat din Casa Vechilului

Unul dintre feciori avea să construiască conacul de la Hâncești, cu piscină pe acoperiș. Conacul a fost renovat. Scump. Mobilat. Luxuriant. În locul piscinei s-a făcut o mansardă. Unde acum e biblioteca raională. Intrarea în bibliotecă se face pe scara de incendiu. De grijă, ca nu cumva, copii care vin după cărți să murdărească scările centrale.

Catacomba de sub conac, Casa Vechilului, Casa Vânătorească sunt bijuterii arhitecturale. Dacă se va păstra conceptul inițial.

Catacomba de sub conacul Manuc Bei de la Hâncești

Zvonuri.Catacomba de sub conacul de la Hâncești duce pe sub lac, duce prin Hâncești. Unii locuitori ai Hânceștilor și-au făcut pivnițe din porțiuni de catacombă care treceau prin gospodăriile lor.

Zvonuri.  După al Doilea Război Mondial au fost furate sculpturile, care aveau cheia intrării în catacombele Chișinăului de sub Biserica Armeana, biserica Sf. Constantin și Elena și biserica de lângă Moara Veche. Unde  Manuc și-ar fi ascuns averea.

Manuc Bei, pe numele adevărat armenesc Emanuel Mârzaian, (care a reprezentat și sultanul, și țarul, și pe domnitorul muntean Ipsilanti, uneori în același timp) era unul dintre cei mai bogați oameni ai Europei de atunci.

Gheorghe Erizanu

Testamentul necitit (roman epistolar), de Lilia Bicec a apărut în 2009. La Editura Cartier. Într-un tiraj de 500 exemplare. În 2013 apare în italiană, la Torino, la prestigioasa  Editură Einaudi. Cu titlul Miei cari figli, vi scrivo. Primul tiraj italian: 10 000 de exemplare.

Nino Dolfo, Corriere della Sera:  „Dacă aș fi poet, aș dedica o odă femeilor plecate peste hotarele țării, dacă aș fi pictor, aș picta  o pânză cu imaginea Ei și dacă aș fi sculptor, aș sculpta „mama înstrăinată”. Dar nu-s decât o mamă și eu ca sutele de mame plecate, departe de tot ce-ți este drag și scump”. Acesta este moto-ul de pe coperta „Miei cari figli, vi scrivo”, carte apărută în 10.000 de exemplare la Editura Einaudi, una din cele mai prestigioase edituri din Italia. Am cunoscut-o pe jurnalista Lilia Bicec, autoarea cărții, la salonul Internațional de Carte din Torino … Misiunea acestor „bandanti” e bine cunoscută în Italia, dar cine sunt cu adevărat aceste femei venite din Europa de Est, mai puțină lume cunoaște. Iată, grație acestei cărți am aflat.”

Gianluca Veneziani, Libero: „Nicolae Linin a descris o Moldovă care nu există. În cartea sa „Educazione siberiana” a accentuat prea exagerat aspectele de violență, transformând orașul Tiraspol într-un loc unde se împușcă și se atacă în ziua mare.” Lilia Bicec, nu folosește mijloace pentru a suprima romanul conaționalului ei, ea folosește argumente și date istorice legate de destinele a trei și chiar patru generații pentru a reda istoria adevărată a unei regiuni, cum este Moldova.”

A doua ediție, în română, apare la început de octombrie. De această dată, în Cartier popular.

În pregătire mai avem un roman de Lilia Bicec: Lagărul 33, despre soarta prizonierilor italieni din timpul celui de-al Doilea Război Mondial în lagărele staliniste.

Gheorghe Erizanu