Gheorghe Erizanu Când miercuri era joi.

Azi începe Bookfestul. Are spațiu nou: pavilionul B2, Romexpo.

După o absență lungă revenim printre participanți. Suntem pe la mijlocul celor 15 mii de metri pătrați (stand D28). Lângă Polirom și Vellant.

Avem reduceri: 15-20%. Așa se cuvine.

Avem noul roman al Tatianei Țîbuleac Grădina de sticlă, avem poezie bună în Cartier de colecție, avem un debut excelent al Emanuelei Iurkin cu romanul Câinele de bronz, avem Ayn Rand, Hobsbawm, Jadan, Buzan, Zizek, Kracht, Barthes, Vernant, avem cărți frumoase-frumoase pentru copii, avem cărțile scriitorilor canonici din Basarabia, mai apucați câte ceva din Toți oamenii Kremlinului de Mihail Zâgar…

Lansăm, alături de Bogdan Murgescu, Armand Goșu și Nicolas Trifon, Dificila Unire. Basarabia și România Mare (1918-1940), de Alberto Basciani. Traducere din italiană de George Doru Ivan și Maria Voicu.

Apoi bucurăm copiii la standul Bookfest Junior cu două lansări.  Vineri, 1 iunie, la 15.00 vine Melcușorul Laviniei Braniște, ilustrații de Veronica Neacșu.

Sâmbătă, 2 iunie, la 16.30 ajunge bunica cu cele patru aripi. Cu Tudor & Robert Șerban.

Vă vedem din Bookfest. Veniți. Vedeți. Alegeți.

 

 

Salvează

Gheorghe Erizanu

Regimurile politice din societățile embrionare au/au avut preferințele lor sportive.

Leonid Brejnev era un mare fan al hocheiului pe ghiață. Echipa de hochei a URSS era, alături de canadieni și cehi, printre favoritele anilor 70, secolul trecut.

Boris Elțin, mare amator de tenis de câmp, a dat-o pe Șarapova.

Vladimir Voronin, mare amator al luptelor K1, ni i-a lăsat pe campionul Țuțu end Ko.

Pe alături de noi, sporturile nu sunt privite ca o extensiune a puterii politice. Sunt de capul lor.

Gheorghe Erizanu

S-au încheiat Zilele literaturii române. Invitații au ajuns pe acasă. Cu avion, microbuz, mașini personale. Și au intrat în cotidian.

Cum au văzut Chișinăul & Bălții?

Vintilă Mihăilescu & Dinu Guțu, Librăria din Centru. 23 mai 2018

Vintilă Mihăilescu: Toate culturile lumii au un cuvânt – și mai ales o faptă – pentru ospitalitate, numai țăranii din părțile noastre (ciudat!…) au o des-tăinuire: a omeni. Căci, atunci când nu este ostilitate, ritualul ospitalității asta înseamnă: a-l face pe Celălalt, pe străin, un Om asemenea celor care-l „omenesc”.

Străin în lumea Cartierului „Zilele Literaturii Române” de la Chișinău, „marginal și periferic” (după cum a sunat titlul serii de „eseu”), puteam rămâne înstrăinat, eventual straniu. Deși nu vorbeam limba boemei narative a Cartierului – „barbar” adică –, m-am trezit omenit fără a prinde chiar de veste. Și s-a întâmplat taman în ziua în care mai făceam un pas spre cei șaptezeci de ani la care, pe când aveam vreo douăzeci de ani, planificasem ca, în sfârșit matur, să mă apuc de literatură. A fost un semn, m-am bucurat, m-am speriat îngrozitor, mulțumesc…

*

Ceea ce îi leagă pe localnicii Cartierului este cultul pârleazului. Mai că i-aș vedea cu tricouri pe care să scrie (în interior, ferit de privirile neavizate) lozinca lor secretă: Pârleazul este calea!… Căci gardurile, pragurile, granițele și celelalte frontierele nu fac decât să limiteze, în timp ce pârleazul, ei bine, el de-limitează și devine o trecere, dar cu o condiție: să ai dorința și energia să-l sari, mereu și mereu, căci ele, pârleazurile, nu se termină niciodată. Acesta este sensul general al întâlnirilor trans-frontaliere ale Zilelor Literaturii Române de la Chișinău; acesta a fost sensul întâlnirilor Lyceum, care au sărit gardul opac ce desparte literatura adulților de adolescenții digitali (De ce nu predați și în licee? Am avea mare nevoie… – (se) întreba o elevă cu ochii mari la sfârșitul unei astfel de întâlniri); acesta a fost rostul deplasării la Bălți. Tot în acest spirit a fost organizată și conferința Agora & Școala de Studii Avansate în Jurnalism, și cred că este ceea ce a avut în minte Gheorghe Erizanu când, făcându-mi această invitație inedită (și iconoclastă), a sărit pârleazul către Antropologia pârleazului. Și tot aceasta a fost experiența mea profundă cu o minunată elevă, care m-a însoțit pretutindeni pe post de „înger păzitor”, și care a început prin a-mi dărui „o carte a lui buneluʼ ”.

Nu am văzut pe nimeni la „Zilele Literaturii Române” care să practice – sau să accepte – ospitalitatea suspectă și adesea perversă a ușilor prea larg deschise, după cum n-am avut impresia (nu știu, poate mă înșel…) să fi participat prea mulți dintre cei ispitiți de covorul roșu al intrărilor de gală.

*

De o parte a pârleazului, ceea ce am putea numi, generic, „antropologie”, are nevoie mai întâi să vadă, pentru a imagina; de partea cealaltă, „literatura” are nevoie să imagineze, pentru a vedea; călare pe pârleaz, jurnalismul documentar trebuie să vadă, ca să-i facă și pe ceilalți măcar să-și imagineze ceea ce le-a rămas invizibil. Seara de eseu intitulată „În centrul atenției: periferia și marginalii” a fost locul geometric al acestor priviri complementare. Poate și datorită faptului că, sui generis, aceste priviri nu se află în centrul atenției, că, de o parte și alta a pârleazului, se află tot o „periferie”. Dar nu niște „marginali”!

*

Pe fundal, totul imploră o soluţie. Un student deșirat, trist și cu ochi fierbinți, m-a întrebat, după o dezbatere la Universitatea de Stat din Chișinău, despre „De ce este România astfel?”: Când ne vorbiți și despre Eminescu? Eminescu, ultimul țărm; să fie oare singura soluție?

Dar soluția nu este niciodată decât următoarea întrebare.

Luiza Vasiliu & Mariana Jitari, Librăria din Centru, mai 2018

Luiza Vasiliu: Mi-a luat 33 de ani să ajung la Chișinău, deși sunt născută la maternitatea Cuza din Iași, aflată la o distanță de doar 140 de kilometri de Editura Cartier. Părinții mei au trecut granița de nenumărate ori, de la începutul anilor ‘90 și până azi, cu statornicia cu care mergi din când în când în vizită la rudele tale apropiate. Dar generația mea, care și-a petrecut după-amiezile de după școală cu televizorul deschis pe MTV, a visat să plece departe. New York, Paris, Berlin. Departe de Balcani, de praf și de tristețe.

Mi-a luat 33 de ani să ajung la Chișinău, dar și când am ajuns. Cele trei zile ale literaturii române m-au cuprins cu sinceritatea și căldura oamenilor pe care i-am regăsit aici. Printre dezbateri despre marginali, poezie sau starea jurnalismului cultural, printre lecturi vii și discuții aprinse, mi s-au strecurat în inimă oamenii. Bucuria și curiozitatea Mihaelei și Arinei, eleve și voluntare la festival, care m-au descusut ca pe-un buzunar pe teme de literatură, muzică, cinema („Care ar fi trei cărți care ți-au schimbat viața?”), relaxarea și eleganța profesoarei lor, care conduce clubul de lectură al liceului cu mână de maestră, energia și franchețea lui Gheorghe Erizanu și Emilian Galaicu-Păun, care continuă să scoată cărți și să se îndeletnicească cu literatura într-o lume din ce în ce mai întunecată, atenția elevilor și-a studenților care au venit să ne asculte la Universitatea din Bălți, inteligența și umorul scriitorului și profesorului de literatură Nicolae Leahu, entuziasmul tuturor, against all odds. Cu cât lumea începe să se închidă în găoacea ei, frumusețea oamenilor strălucește și mai tare. „Apa e stătătoare și a început să înflorească” e ultimul lucru pe care l-am auzit din Chișinău, în taxiul care mă ducea spre aeroport.

Mi-a luat 33 de ani să ajung la Chișinău. Dar știu c-o să mă întorc.

Lavinia Bălulescu, Valentin Guțu și Dinu Guțu, Librăria din Centru, mai 2018

Lavinia Bălulescu: Participarea mea la Zilele Literaturii Române din Republica Moldova a însemnat și prima mea vizită pe aceste meleaguri, așa că experiența mi s-a părut cu atât mai importantă. Dincolo de oamenii extrem de interesanți, pe care îi știam doar de la distanță și pe care cu ocazia asta i-am întâlnit în carne și oase, am avut și un moment la care apoi m-am tot întors cu gândul. Unul posibil banal, dar care m-a făcut să reflectez un pic.

Într-una din cele trei zile pe care le-am petrecut în Republica Moldova am fost la Bălți, la Universitatea “Alecu Russo”, acolo unde eu și alți scriitori și jurnaliști am citit în fața unui public format în mare parte din studenți și liceeni. La final, la momentul întrebărilor, s-a ridicat o tânără care s-a prezentat și care apoi și-a citit întrebarea notată pe un carnețel. Nu-mi amintesc exact cum a formulat, dar, parafrazând, voia să știe care a fost cel mai important lucru pe care l-am învățat de la experiența de a fi scriitori. Au urmat momente de liniște, pentru că toți am fost, cred, ușor încurcați de întrebare. Nu știu dacă cineva se gândise vreodată serios la treaba asta.

Într-un final poetul Claudiu Komartin a răspuns (dau varianta scurtă) că din toată povestea asta înveți că ești o ființă unică. Mi-a plăcut mult răspunsul, mi-ar fi plăcut să am și eu unul, așa că m-am tot gândit cum să-mi explic măcar mie dacă și ce a lucrat și în mine în ultimii ani. Și am ajuns și la o concluzie, oricât de pompos și de definitiv ar suna. Cred că scriind și citind (în egală măsură) reușesc să-mi fac țăndări anxietățile, chiar dacă doar pentru scurt timp. Într-un fel am impresia că, atâta vreme cât fac asta, pot să țin moartea la distanță. Și acesta, medicamentul anti-frică, dacă înveți cum să-l prepari, poate fi vital. Nu știu câtă vreme va funcționa, dar deocamdată face minuni.

Lucia Țurcanu, Muzeul Național de Artă. ZLR, mai 2018

Lucia Țurcanu: Cinci zile de trăire pe viu a procesului literar contemporan românesc. Asta au însemnat (ca și anul trecut, de altfel) Zilele Literaturii Române la Chișinău. A fost bucuria întâlnirilor și reîntâlnirilor cu autori de la București sau Iași. Au fost emoții pentru propriile intervenții în dezbateri (cu teme pe cât de diverse pe atât de provocatoare) și admirație pentru discursurile sclipitoare ale colegilor. A fost spectacolul lecturilor.

Iar localurile unde s-au desfășurat toate aceste evenimente au dat expresie atmosferei: de la cocheta terasă Zentrum la neordinarul Cocoșul Roșu, de la maiestuosul Muzeu Național de Artă a Moldovei la îndrăzneața terasă loft de pe acoperișul Agora. Și, firește, Librăria din Centru, care pentru mulți a devenit loc de întâlnire în serile de joi.

Și în acest an, marea parte a publicului au alcătuit-o tinerii, scriitori începători sau, pur și simplu, cititori fideli și, sper, de cursă lungă. Marea mea nedumerire a fost provocată însă de lipsa de la evenimente (cu puține excepții) a scriitorilor din Chișinău, a profesorilor universitari, a bibliotecarilor. Nu știu care este cauza acestor absențe (lipsa de timp, indiferența sau un soi de boicot), sunt convinsă însă că fără o deschidere către și un interes pentru ceea ce fac colegii sau cei care constituie obiectul muncii tale nu prea poți să te manifești cu adevărat profesionist și competitiv într-un domeniu. Mi-ar fi plăcut, de asemenea, să participe mai mulți reprezentanți ai editurilor și ai mass-mediei la dezbaterea „Sunt aparițiile editoriale evenimente de presă?”. Pentru că e un subiect care ne interesează pe toți cei preocupați de vânzarea de carte și de atragerea interesului cititorilor.

Dar nu am avut nicio intenție să fac sentințe moralizatoare. Pentru mine, în perioada Zilelor Literaturii Române Chișinăul devine mai frumos. Iar dacă veți veni la ediția de anul viitor, veți putea să vă convingeți de asta.

Dinu Guțu, Librăria din Centru, mai 2018. Fotografii de Alex Vdovicenco

Dinu Guțu: Primul meu festival de literatură a fost o reîntoarcere acasă, la Chișinău. Angoasanta transgresiune la început, dar cu un senzație de împlinire la final.

Gheorghe Erizanu ne-a exploatat în cel mai mișto mod cu putință, umplându-ne zilele cu lecturi, liceeni, ziariști și dezbateri reușite. La festivalul acesta a fost ca-ntr-o fabrica fordista care produce porțelanuri fine. Am găsit la Chișinău o generație de scriitori și de poeți care n-au nicio legătura cu obositele simpozioane moldo-române cu iz pașoptist de muzeu de taxidermie. Am văzut-o și moderat-o live pe o diva a adolescenței mele, mai nou o romancieră tare. Am discutat cu liceeni care vor scrie într-o zi literatură.

Viitor există, cel puțin până la ediția viitoare.

Muzeul Național de Artă, #ZLR, mai 2018

 

 

 

 

 

Gheorghe Erizanu

Astăzi este ultima zi. Cu lansarea noului roman al Tatianei Țîbuleac: Grădina de sticlă.

Vă mulțumim celor care au fost alături de noi. Am făcut-o cu drag pentru cărți bune, scriitori buni și cititori buni.

Vă apreciem. Vă așteptăm peste un an la o nouă ediție.

 

 

 

 

Gheorghe Erizanu

Astăzi e ziua prozei.

Gheorghe Erizanu

 

Ziua a doua începe cu o Întâlnire Lyceum la „Mihai Eminescu” cu Claudiu Komartin, Dinu Guțu și Emanuela Iurkin. Emanuela Iurkin are nevoie de o precizare: romanul de debut Câinele de bronz este excelent. Și e potrivit pentru liceeni. Maeștrii acelei arte & intelectualul ultrașilor sunt nume cunoscute deja.

La 11, la Universitatea de Stat, vom vedea România așa cum este cu cel mai important antropolog român, Vintilă Mihăilescu.

La 17, la Librăria din Centru, o obișnuință a ZLR: lecturi& sesiune de autografe cu Vintilă Mihăilescu, Dinu Guțu, Lavinia Bălulescu.

La 19, la Zentrum, obișnuitele dezbateri. Azi e seara eseiștilor.

Gheorghe Erizanu

Azi începem Zilele Literaturii Române. La Cocoșul Roșu.Cu cei care vin. În literatura română.

Vitalie Colț

Născut pe 26 noiembrie 1972 în s. Mălăiești, r. Grigoriopol, absolvent al Colegiului de Medicină din Bender; membru al formațiilor „Snails”, „Furiosnails” și „Via Dacă”. Colaborează cu diferiți artiști din RM și România în domeniul muzicii, teatrului și filmului; textier, a apărut în antologia „Melopee pentru început de mileniu trei”. Frecventează Atelierul „Vlad Ioviță” de la Biblioteca Publică „B.P. Hasdeu” din Chișinău.

Rodica Gotca

Născută pe 9 mai 1994, s. Hârbovăț, raionul Anenii Noi, a absolvit Liceul Teoretic „Ion Creangă” din s. Hârbovăț; licențiată în Științe ale educației, absolventa Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, Facultatea de Filologie, specialitatea Limba și literatura română, masterandă la specialitatea Istorie și Teorie literară în cadrul aceleiași universități. Deținătoarea premiului Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru cartea de poezii și eseuri „Ecoul sufletului meu” (Ed. Pontos, 2010), din cadrul concursului „Cărți manuscrise” al salonului Internațional de Carte pentru Copii Și Tineret (Ediția a XIII-a, 2009) și a titlului „Poetul anului”, acordat de Consiliul Raional Anenii Noi Secția Cultură, Turism și Sport (2013). Frecventează Atelierul „Vlad Ioviță” de la Biblioteca Publică „B.P. Hasdeu” din Chișinău. A publicat poezii în revista „România Literară”, debut cu un eseu critic în „Revista Literară. Entuziasmată de citit și scris, de metatext/critificțiune și încrezătoare în literatura contemporană.

Iulia Iaroslavschi

Născută pe 16 februarie 2001 în orașul Chișinău. Elevă a Instituției Publice Liceul Teoretic Spiru Haret. Frecventează Atelierul „Vlad Ioviță” de la Biblioteca Publică „B.P. Hasdeu” din Chișinău. Captivată de farmecul literaturii și magiei muzicii, gata să experimenteze în orice domeniu.

Artiom Oleacu

Născut pe 30 ianuarie 1986, în Chișinău, Republica Moldova. În 2009 a absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, specialitatea Actorie. Urmează un master la Scriere dramatică. Din 2011 actor la Teatrul „Satiricus Ion Luca Caragiale.” În 2013 obține premiul II la Concursul Național de Dramaturgie, organizat de Ministerul Culturii al RM. Piesa „X și Y în căutarea răspunsului”. În 2015 învingător la Concursul de Dramaturgie, organizat de Uniunea Teatrală din RM, piesa „Diagonala B.” Actor, dramaturg, poet. Participant activ la Atelierul „Vlad Ioviță” de la Biblioteca Publică „B.P. Hasdeu” și Cenaclu „Republica”. A publicat în revista „România literară”, „Revista Literară”.

Anastasia Palii

Născută pe 29 iulie 1993 în orașul Fălești, R. Moldova. A absolvit Facultatea de Arte Plastice și Design, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, secția Arte Decorative. Urmează un master în Design Grafic, în cadrul aceleiași facultăți. Frecventează Atelierul „Vlad Ioviță” de la Biblioteca Publică „B.P. Hasdeu”. Activează în domeniul managementului cultural. A publicat poezii în revista „România literară”.

Elena Răileanu

Născută pe data de 25 mai 1994. Este masterandă la USM, facultatea „Psihologie și Științe ale Educației”. Lucrează la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”. Visează să scrie o carte, prin care oamenii să devină mai buni. Frecventează Atelierul „Vlad Ioviță” de la Biblioteca Publică „B.P. Hasdeu” din Chișinău.

Doina Roman-Baciu

Născută la 13 iunie, 1992, în satul Grăseni, raionul Ungheni. Masterandă la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Facultatea de Filologie, specialitatea: Istorie și Teorie literară. Frecventează Atelierul „Vlad Ioviță” de la Bilbioteca Publică „B.P. Hasdeu”.

Veronica Ștefăneț

Născută pe 15 decembrie 1985 în Chișinău. A absolvit liceul „Gh. Asachi”, studii neterminate la Facultatea de Jurnalism la USM. Grafician la televiziune, director AO „Trigon”, director executiv Ethno Jazz Festival. Frecventează Atelierul „Vlad Ioviță” de la Biblioteca Publică „B.P. Hasdeu” și Cenaclu „Republica”. A publicat în revistele „România literară” și „Revista Literară”.

Salvează

Gheorghe Erizanu

La Noaptea Muzeelor din 19 mai au fost cozi imense.

La secțiile de votare din 20 mai n-au fost cozi deloc.

Uneori, lumea din Chișinău privește politicienii așa cum privește vizitatorii Luvrului Mona Lisa.

 

Gheorghe Erizanu

Lupta politică a fost o competiție. Aiurea. Aici e măcel.

De aia participarea unionistului Codreanu și a liberalului Munteanu pare mai degrabă o încăpățânare de moment decât un calcul politic de viitor.

La Chișinău e vremea opricinicilor.  Și a lui Andrei Năstase.

Nu suntem în competiție. E măcel. Nu alegem primarul nici la aceste alegeri.

Totuși, convorbirile telefonice dintre fiu și mamă sunt private chiar și în Republica Adibas.

 

Gheorghe Erizanu