Gheorghe Erizanu Când miercuri era joi.

Iar apare simfonia cirip-cirip, tru-lu-lu. E ringtonul agricultorului îndrăgostit de pământ. Nea Serioja dă indicații soției: ce să facă, unde să ducă, ce să strângă, ce să pună, de unde, unde, când. Ce să-i aducă mâine. Mănâncă covrigi.

Valera, nea Valera, vecinul lui nea Serioja, un bărbat consumat de peste 60 de ani, cu fața încă umflată (în istoria bolii are înscrise și două atacuri de inimă), comentează perioada sovietică: „… blbll, Dodon, bleadi, Plahotniuc, blblll, bleadi, Năstase,bleadi, blbll… Dodon… bleadi… Plohotniuc… bleadi… Maia … bleadi… Năstase… bleadi… blblll…”

Nea Serioja spune: „Iaca eram eu tânăr. Și prost. Că nevasta-mea îmi zice și acum. Acum ai vrea tu, dar nu mai poți. Bine când voiam și eu tu umblai cu băutul, nopți la rând. Ai vrea măcar o noapte din treizeci. Dar ți-a trecut timpul. Și n-o spune cu răutate.” Nea Valera spune și el: „blbll… Dodon… bleadi… Plohotniuc… bleadi… Maia … bleadi… Năstase… bleadi… blblll…”

Vine fiica lui nea Serioja. Îi aduce pachetul. Scoate fiecare lucru din pachet. Se uită, îi caută un loc în noptieră. Îl așează cu grijă. Întreabă dacă au reușit cu una, cu alta. Fiica, o blondă frumoasă, chiar dacă dragostea mare al tatălui pentru pământ se așează deja peste chipul ei, răspunde cuminte și ascultător.

Fiica a plecat. Nea Serioja mănâncă covrigi. Se uită în noptieră. Mai mănâncă un covrig. Iar se uită. Telefonează. „Să-i spui lui mă-ta că mi-a trimis dintre cele zece aparate de ras pe cel mai tocit. Mâine să mi-l aduci pe cel albastru. Sau intră, dacă nu ești departe, într-un magazin și ie-mi unul nou.”

Nea Serioja mai mănâncă un covrig. Fiica îi aduce un aparat nou. Îl ia fără comentarii pe cel adus mai devreme. Pleacă. „Ieri aici a mai fost un bolnav, un evreu. Dar nu i-a plăcut ceva și a fugit peste noapte.”

Vine medicul. Istoria bolii devine publică pentru cei din salon.

Nea Serioja era în câmp. Verifica stropirea cu ierbicide a porumbului. S-a spart în fața lui furtunul de la cisternă. Și toată presiunea l-a împroșcat. A reușit să-și acopere fața. Dar mâinile i-au fost stropite. S-a spălat abia peste două ore. Dragostea de pământ nu așteaptă. Apoi au fost alte lucrări în câmp. A ajuns la medici a patra zi. Când tot organismul era deja afectat.

Nea Valera, printre dodonii și blbll-urile lui,  a zis că a vrut să mănânce niște căpșune. Două albine i-au dat ac. E alergic. E versiunea pentru medici. Pentru noi: prășeam la vilă. Și au dat peste mine albinele.

În locul pacientului evreu, a apărut Maxim, vreo 25 de ani, scund, cu unghii mici, degete dolofane, șmecherul activ. A telefonat. L-a rugat pe un prieten să vină să-i aducă țigări. A băut o juma de sticlă de chimicale, ceva ce era în Golful lui. Peste o juma de oră s-a internat. E varianta oficială. Și pentru noi, și pentru medici. Medicul l-a întrebat dacă a vrut să se sinucidă. Noi nu l-am întrebat. Oricum, el a răspuns cum a vrut el.

„Ai 120 pe 70,” îmi zice medicul. „Asta-i tensiune de aviator”, comentează nea Serioja. „Și te-au adus cu 90 pe 60.”

Noaptea, nea Valera era peste fiecare juma de oră la baie. Tot cu jumătate de oră. Nea Serioja: „Suka, iacă organism idiot, nu mă pot duce afară, suka.”

Noaptea de spital e lungă. Nea Valera la budă. Juma de oră. Juma de oră, în pat, juma de oră la budă. Juma de oră în pat. Nea Serioja tot pomenea „suka”, care nu-i dădea voie să se ducă afară. Din juma în juma de oră. De aia dimineața în spital vine foarte devreme.

Maxim a dormit buștean. Și se credea sănătos. Dormea în patul în care a dormit pacientul evreu. Care a fugit din spital cu o zi mai devreme.

(urmează sfârșitul)

Gheorghe Erizanu

Nu e adevărat că e un oraș pe coline. Chișinăul e o bortă a pământului. Există doar coborâre. Plină de cratere. Mergem doar cu capul în jos. Cu picioarele care intră în cap.

Când ești într-o salvare. Pe orizontală.

Auzi girofarul. Ca un fundal sonor. E undeva departe. Peste borta pământului.

Medicii de la salvare sunt mulțumiți că salvarea e o cutie de conservă înaltă. Nu trebuie să se strecoare aplecați. Și are utilajul necesar pentru primul ajutor. „Oricum, e mai bine să trăiești cu un ficat afectat, decât să mori cu un ficat sănătos.” Asta-i după ce-ți i-au tensiunea, pun cele două injecții, perfuzia și-ți fac radiograma. „Motorul a fost făcut deja de trei ori. Era o rablă de la bun început. Am căutat pe net codul motorului. Nu există. Nu era prevăzută pentru autosalvare. De aia simțiți toate gropile. Mașinile pe care le-a procurat Urecheanu au fost produse ca mașini pentru salvare din uzină. Sunt mai line. Asta a fost reutilizată ulterior. Bine că e înaltă.”

Chișinăul coboară. Picioarele intră în cap.

„Doamnă, îi scoateți verigheta. Nu trebuie să aibă nimic metalic. O să rămână așa cum l-a făcut maică-sa.”

„În salonul zero (cu accentul pe o)!” „Nici n-am știut că aveți și zero (cu accentul pe o, ca o bortă mare pe care trebuie s-o simți).”

Se aude o simfonie de ciripit de păsărele. Parcă-i din codrii noștri. Din Cumplite vremi de Vladimir Beșleagă. E intrarea în rai. Sunt aproape de fericirea supremă.

Ghinion.

Nu e paradisul. E ringtonul unui telefon mobil. „Să stropești cartofii dimineața devreme sau seara. Altfel, pe căldura asta, îi arzi!”

„Cei de la salvare iar au pus cateterul aiurea.”

Salonul zero are șase paturi. Mobilier de birou. Cărți inutile și necitite dintr-o bibliotecă personală, aduse aici.  Pe o poliță. O.Henry, Dumas, Șolohov. Voluminoase. În rusă. Cartonate. Mape. Un televizor vechi. Sus. N-a fost inclus în priză de ani. Niște cutii de carton.

Vecinul din față, cel cu ringtonul cu ciripit de păsărele, dă indicații cât costă cositul lucernei. Câte baloturi de lucernă vor ieși. „A fost sora medicală. Ți-a lăsat câte două pastile diferite. Iei două acum, mâine dimineața le iei pe celelalte. Am întrebat-o pentru ce-s. A zis că sunt de dragoste. O soră medicală nu poate răspunde așa. Am stat în anii 80 într-un spital cu un aviator. El întreba fiecare injecție, fiecare pastilă cum se numește. Și nota într-un caiet. L-am întrebat de ce notează. Mi-a zis, că din cauza că nu a notat, taică-su, aviator și el, aviator emerit al Uniunii Sovietice, a murit cu zile în spital. Și nu l-au putut trage la răspundere pe nimeni. A fost o eroare a medicilor. Dar nu era nimic scris. A fost ucis. Și n-au putut demonstra nimic. De atunci, de câte ori sunt internat în spital, îmi notez și eu fiecare denumire de pastilă. În fiecare zi. Și la ce oră am primit-o. Ai mei știu. Nu am un caiet chiar ca el. Am niște foi. Nu poate o soră medicală să zică că ți-a dat pastile de dragoste. Nu te lecuiește nimeni de dragoste aici.”

E Serioja. Nea Serioja, agricultor. Din 72. A lucrat în colhoz. Probabil șef de brigadă sau agronom. Putea fi și președinte de colhoz. Are în jur de 70 de ani. Diabetic. Atletic. Bărbatul alfa. Va da sfaturi și de pe patul de moarte. „Când am venit în colhoz aveam un salariu de 90 de ruble. Stăteam în casa colhozului, în fosta casa a președintelui. Peste drum îmi construiam casa mea. Dar puneam de o parte și bani. Strângeam pentru motocicletă. Costa o mie șase sute de ruble. Dar trebuia să dai pielicele de cârlan. Am cumpărat din sat cu 25 de ruble pielicica. Șaptezeci de pielicele. Vreo douăzeci erau dughite bine. Era un evreu la raipotrebsoiuz. Mi-a dat douășpe ruble de pielicică. Dar m-am făcut cu un Ural cafeniu, cu ataș. Era a doua motocicletă în sat. Mai era un învățător care avea un MT.

Cu zece ruble mă duceam la Vadul-lui-Vodă și-mi cumpăram o ladă cu bere, dădeam sticla la schimb, un baston de cârnaț Doktorskaia, două borcane de maioneză, șase pâini dintr-o rublă. Cu rest de patru copeici sau patru cutii de chibrituri. Îmi ajungea pe o săptămâna.

Acum o cutie de chibrituri costă 30 de bani.”

(va urma, probabil)

Gheorghe Erizanu
  1. Când bunicul era nepot… de Aureliu Busuioc. Editura Cartier
  2. Albinuța, ediția a XVI-a de Grigore Vieru și Lică Sainciuc. Editura Cartier
  3. Sofia Păpădia de Stela Popa. Desene de Stela Popa-Damaschin. Editura Cartier
  4. Cele mai frumoase flori de Griogre Vieru. Desene de oana Ispir. Editura Cartier
  5. Balada celor cinci motănași de Ion Druță. Desene de Mihaela Paraschivu
  6. Din lumea celor care nu cuvântă de Emil Gârleanu. Editura Cartier
  7. Povestea furnicii de Ion Druță. Desene de Silvia Olteanu. Editura Cartier
  8. Mama de Grigore Vieru. Desene de Igor Vieru. Editura Cartier
  9. Pâine cu rouă de Grigore Vieru. Desene de Roman Tolici. Editura Cartier
  10. Unde ești mami? Animale domestice. Editura Arc
Gheorghe Erizanu

Cele mai vândute cărți ale lui mai:

  1. Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac. Editura Cartier
  2. Misterioasa dispariție a lui Teo Neamțu de Val Butnaru. Editura Cartier
  3. Bandiții de Eric Hobsbawm. Editura Cartier.
  4. Insomnii de Irina Binder. Editura For You
  5. Tată bogat, tată sărac de Robert Kiyosaki. Editura Curtea Veche
  6. Grădina Domnului. Eseuri, balade, amintiri (1951-2017) de Ion Druță. Editura Cartier
  7. Secretele succesului de Dale Carnegie. Editura Curtea Veche
  8. Și a fost noapte… de Aureliu Busuioc. Editura Cartier
  9. Acolo unde curg râuri de lapte și miere de Vladimir Lorcenkov. Editura Cartier
  10. Temă pentru acasă de Nicolae Dabija. Editura pentru Literatură și artă
Gheorghe Erizanu

Zice Dan Coman în Poesis internațional, nr. 1/2017: „… am (re)descoperit poezia aceasta aspră ca zațul uscat și tăioasă ca o foiță de sârmă, cu un corp de femeie și unul de bărbat, abilă și curajoasă, venind dinspre cei mai buni 80-iști și reușind, inteligent, să treacă de influențele acestora înspre o zonă nouă, acut moldovenească, o operație făcută pe viu, în regim de urgență, poemului înalt, amețitor.”

E despre poezia lui Iulian Fruntașu.

„Să fi fost totul o mare păcăleală?” de Iulian Fruntașu, Editura Cartier, 2016

„… o poezie proaspătă și neașteptată, combinație de candoare și agresivitate, vehemență și fragilitate, nepăsare și cruzime, resuscitând o inimă ca o colivie mică în care papagalul fute un clopoțel.” Mai zice Dan Coman.

Zice Romulus Bucur: „Avem de-a face cu un poet cu decolare rapidă, care, pornind de la două-trei elemente ale realului, le transformă în imagini chemându-se una pe alta, din aproape în aproape, alcătuind o suită coerentă, apoi un poem rotund, ce dă altă perspectivă punctului de plecare.”

Zice Alexandru Cosmescu: „Poezia lui Iulian Fruntașu vine din trei zone de bază.

Prima e cea a eroticului….

A doua e ceea ce putem numi mărturisire…

A treia zonă e cea a trăirilor private…

…aceste trei axe ale poeziei lui Fruntașu (…) îi conferă un caracter multiaspectual, non-reducționist, conturând o voce poetică puternică și recognoscibilă.”

Zice Alex Ciorogar într-un eseu amplu dedicat lui Iulian Fruntașu: „E absolut firesc să afirmăm că, fiind unul dintre cei mai talentați nouăzeciști, Fruntașu are toate șansele de a deveni – dacă nu e deja – unul dintre cei mai importanți poeți ai liricii contemporane.”

Iulian Fruntașu este poetul numărului 1/2017 din Poesis internațional. Cu o selecție migăloasă și atentă pe multe pagini de Claudiu Komartin din poemele apărute în Să fi fost totul o mare păcăleală?

Zice Daniel-Cristea Enache în România literară din 26 mai 2017: „Între timp sfârșitul de mileniu a rămas undeva în urmă, iar lirica lui Fruntașu, departe de a mai șoca, are o violență mai degrabă „obosită”. Climaxul ei se vede în Țara mea, text care a stârnit reacții la publicare, în 1997, în „Vatra”, dar care, la rece, nu poate sta alături de poemul „omolog” al lui Marius Ianuș.”

Daniel-Cristea Enache nu știe literatura română. Din Basarabia. Nu e un lapsus. E firesc. Poemul Vatra doinelor străbune de Petru Zadnipru a apărut pe când fracturistul Marius Ianuș încă nu era născut. Iar poezia basarabeană era la periferia unui imperiu și peste granițele literaturii române. Dacă nu era în programa școlară a elevelor sovietici din RSSM, iar elevul Iulian Fruntașu nu era obligat s-o învețe pe din afară, atunci nici poemul Țara mea nu ar fi fost.

Recomand: Cartea din mâna lui Hamlet, istoria literaturii române din Basarabia, într-un dialog de Nina Corcinschi cu criticul Andrei Țurcanu. E ca Învață engleza în zece zile.

 

 

Salvează

Gheorghe Erizanu

„Literatura română este o literatură mare. Dar fără cititor.” E observația lui Horia-Roman Patapievici la  lansarea jurnalului lui Radu Vancu de la Bookfest București.

„Aici nu prea merge carte. Dar aveți noroc de România. România citește.” Îmi zic cei care se gândesc zi și noapte la soarta neamului nostru.

Ultimul sondaj publicat de Federația Europeană a Editorilor.

Citește: persoane care au citit în ultimele 12 luni, per țară – vârsta 25-64 ani – procentul de persoane care au citit 10 sau mai multe cărți (2011):

  • România – 2,8% (adică 3 români dintr-o sută au citit peste 10 cărți într-un an, asta-i cam o carte pe o lună și un pic)
  • Portugalia – 5,2%
  • Grecia – 7,8%
  • Bulgaria – 9,2%
  • Cipru – 9,6%
  • Ungaria – 14,1%
  • Estonia – 21,9%
  • Germania – 22,1%
  • Finlanda – 24,4%
  • Islanda – 31,5%
Gheorghe Erizanu

În podul unei case părăsite, într-un sat părăsit, ca toate satele de pe malul Răutului, chiar într-un sat de pe Răut au fost descoperite, din dumnezeiască întâmplare, niște rollfilme. Era arhiva fotografului amator Zaharia Cușnir.

Nimic neobișnuit. Fotografi amatori avem. Am avut. Când aparatul de fotografiat era marea minune a lumii. De când e iphonul toți sunt fotografi. Dar unii fotografi sunt ca americanca Vivien Maier sau ca românul Costică Acsinte. Sau ca Zaharia Cușnir.

Dacă ai norocul să dea de tine Victor Gălușcă. Care are norocul să dea de Nicolae Pojoga.

Cum se aleg fotografiile când toate sunt bune? Doar Vitalie Coroban știe metoda. Din o mie de fotografii rămân doar 200. Ca să le vedeți și voi. Când vor apărea în album.

Lumea lui Zaharia. La Cartier

 

 

Salvează

Gheorghe Erizanu

„Texte egoiste” de Gheorghe Erizanu. Editura Cartier, 2017. Colecția „Rotonda”. Copertă de Vitalie Coroban.

Egoist, Lică Sainciuc îmi scrie în privat: „Citesc din Texte egoiste fiecare zi — e Letopiseţul Tărîi Moldovei !

Şi se simte progresul istoric faţă de vremile lui Grigore Urechea — la el cam toate blogurile se reduc la „cine pe cine l-a ucis” — iar astăzi la „cine pe cine l-a amăgit”… e mult mai omenos timpul nostru.”

Generos, Vă dau optimismul lui Lică Sainciuc și vouă.

Bucurați-vă!

Creștem Moldova!

 

Salvează

Gheorghe Erizanu

Azi e ultima zi.

Cu două conferințe. La Școala Avansată de Jurnalism: promovarea cărții în mediile clasice și noi și la Universitatea de Stat din Moldova: Grupurile marginale cu Vasile Ernu.

Seara, la Spălătorie, e rezervată tinerilor, cei care vin. Cu doi moderatori, ambii poeți excelenți: Dan Coman & Alexandru Cosmescu.

Cei care vin:

Vinul serii celor care vin: Etcetera.

Mulțumim tuturor care ați fost în aceste zile de mai alături de literatura română.

 

Gheorghe Erizanu

Joi e ziua prozei.

La Chișinău, la Universitatea „Ion Creangă”, Alexandru Matei vorbește despre Roland Barthes.

După un omagiu adus prozatorilor Generației 80 (Mariei Șleahtițchi), la Bălți, ajung noii prozatori: Florin Lăzărescu, Tatiana Țîbuleac și Dan Coman.

La Chișinău, la 18.00, la Librăria din Centru, e lansarea volumelor prozatorilor. La 19.30, la Zentrum Hotel, e dezbaterea prozei.

Vinurile prozei sunt cele de la Fautor.

Intrarea e gratuită.

Salvează

Gheorghe Erizanu