Librăriile Cartier vor oferi în cadrul evenimentului Noaptea cărților deschise Premiul Om de cuvânt.

Este la prima ediție. Va fi anual. Se acordă unui om de cuvânt. Care se ține de cuvânt, care promovează cărțile, care participă la evenimentele Librăriilor Cartier în calitate de invitat sau oaspete, cumpără cărți din Librăriile Cartier, știe ce cărți cumpără, știe greutatea cuvântului, știe când, cum și unde să-l spună.

Juriul este format din 5 persoane din cadrul echipei Cartier. Nu poate fi influențat. E foarte subiectiv. E onest. Fiecare membru al juriului propune un candidat.

Cei cinci Oameni de cuvânt nominalizați vor avea dreptul să procure cărțile Cartier în Librăriile Cartier, într-un exemplar, din 6 martie 2013 până în 6 martie 2014 cu o reducere de 20 la sută.

Oameni de cuvânt nominalizați pentru 2013 (în ordine alfabetică):

Vladimir Beșleagă, scriitor;

Alexandru Bîtcă, blogger, jurnalist;

Vasile Botnaru, jurnalist;

Sorin Hadârcă, blogger, economist;

Lucia Țurcanu, critic literar.

Cei 5 nominalizați vor fi punctați de la 5 la 1 de fiecare membru al juriului. Candidatul care va acumula cele mai multe puncte va fi primul laureat al Premiului Om de cuvânt.

Miercuri, după ora 21, membrii juriului și invitații evenimentului vor afla primul laureat.

La 6 martie Cartierul împlinește 18 ani. Avem majoratul.

Gheorghe Erizanu