Era prima oră. A zilei de 16 martie.

Trei bărbați, trecuți de 40 de ani, obosiți de timp, dar încă cu ochi strălucitori, veniți de la țară și îmbrăcați în haine pentru oraș, mergeau  pe strada București.  Spre Palatul Republicii. Unul dintre ei încerca la telefonul mobil să indice coordonatele unde se află: „Pe Pușkina suntem”.

Chișinăul, care pare un sat mic pentru ruși și un oraș urât, foarte urât, pentru australieni, intimidează de fiecare dată oamenii veniți de la țară. Erau combatanții. Care se duceau să apere alegerea președintelui Timofte.

Internauții komuniști i-au numit „cei de la coada vacii”.

Și mi-a fost dragă vaca. Care oferă o speranță mai mare decât claviatura. Laptele se mulge hăt după hrănit, țesălat, curățat balega, spălat pulpa.

Acești oameni au venit la Chișinău după o speranță. La 16 martie 2012 ea se numea alegerea președintelui.

„Delete”-ul și „enter”-ul sunt la 8 mm unul de altul. Al naibii de aproape.

Gheorghe Erizanu