La început a fost Doru Ciocanu. Care m-a întrebat dacă nu am de gând să scot o carte mai veche, de la 1981, cu desenele lui Lică Sainciuc. Erau ilustrații pentru un text clasic. Dar autorul clasic a preferat o altă ediție cu un alt ilustrator. Lui Doru Ciocanu atât de mult îi plăceau ilustrațiile încât le privea seara când venea de la lucru, în timpul lucrului. Uneori, își începea chiar dimineața lui canadiană cu desenele lui Lică Sainciuc. Era și firesc. Într-o Canadă cu multă zăpadă să privească o carte cu multă zăpadă.

Apoi a apărut Dan Coman, poet fin și romancier bun în pauzele dintre poezie, care scrie doar când ninge și doar după câteva cești de cafea. A acceptat să scrie un text pentru desenele lui Lică Sainciuc. Dacă va ninge frumos. Dar iarna în Bistrița nu voia să vină. Doi ani la rând. Sau nu era așa cum și-o închipuia Dan Coman. Am așteptat până a venit prima ninsoare din această iarnă. Era pe placul lui Dan Coman.

Prima ninsoare din decembrie a fost atât de frumoasă încât a apărut satul Gersa. „Satul avea formă de pălărie de cowboy și era așezat puțin strâmb, într-o parte, chiar la capătul lumii, exact acolo unde se termina Pământul”. „În satul ăsta, mai mult ca orice, oamenii iubeau iarna. Și pentru că voiau ca iarna să țină cât mai mult timp, au construit în capătul satului o moară care măcina tot fumul cald ce ieșea din hornul caselor și-l transforma în frig – un frig cu totul și cu totul special, cum nu mai există nicăieri altundeva în lume.”

Așa a apărut Moara de Frig. În fiecare dimineață oamenii din Gersa se duceau la moară, își umpleau câțiva saci cu frig, cât să le ajungă pe toată ziua. În zilele celea pline de frig pufos de Gersa Dan Coman a scris o poveste minunată. Cu eroi adevărați: Horică, Mama Vecă, Ticu Șefu, spiridușul Bondane. După ce a trimis-o editurii zăpada din Bistrița s-a topit. Așa am rămas noi cu povestea și orașul de lângă Munții Rodnei fără zăpadă. Iar Dan Coman a rămas doar cu ceștile de cafea.

Probabil, la Chișinău, va ninge. Dacă vă duceți la Gersa, lângă Năsăud, ca să luați câțiva saci cu frig pufos.Sau un tir mare-mare, de 20 de tone, plin cu saci de frig. Dacă trece Vama Albița mai repede de trei zile, atunci am putea prinde și noi un pic de frig de Gersa. Vameșii din Albița știu o metodă veche-veche de a topi zăpada. Mașinile trebuie să treacă frontiera încet-încet.

Dacă ninge la Chișinău, atunci, să știți, că sacii cu frig, au reușit să treacă Vama Albița repede. Dacă va ploua, atunci, să știți, că sacii cu frig pufos de Gersa au fost lăsați să treacă vama mai mult de trei zile. Și fulgii au început să plângă.

Salvează

Salvează

Gheorghe Erizanu