Vineri am participat la o conferință la Salonul de carte de la Paris. La standul României. Republica Moldova nu are stand. Tema, propusă și organizată de ICR Paris, a avut ca subiect Republica Moldova și perspectivele integrării europene. Au participat ambasadorul Oleg Serebrian (ultima carte la Cartier e romanul Cântecul mării), analistul politic Nicu Popescu (la Cartier a apărut studiul Politica externă a Uniunii Europene și conflictele post-sovietice),  istoricul Matei Cazacu (la Cartier e prezent cu volumul polemic Ioan Basarab, un domn român la începuturile Țării Românești),  scriitorul Em.Galaicu-Păun (ultima carte Cartier: Țesut viu. 10 x 10) și eu (unica carte la Cartier: Ce spun cărțile. Bookiseli).

Am fost întrebați dacă Republica Moldova și România vor „recupera”/„anexa” teritoriile din sudul Basarabiei și din Bucovina, care sunt acum ale Ucrainei slăbite de un fost regim corupt și de o revoltă populară epuizantă, după modelul Rusiei vizavi de Crimeea.

Diplomații au răspuns diplomatic.  Istoricii au răspuns istoric. Analiștii politici au răspuns analitic. Iar eu cred următoarele:

1. România și Republica Moldova nu se află printre cei patru semnatari ai Acordului de la Budapesta din 1994 (care au garantat securitatea frontierelor  și independenței Ucrainei în schimbul cedării armelor nucleare; Ucraina era a treia țară cu cel mai mare număr de arme nucleare la nivel global; securitatea Ucrainei a fost garantată de Rusia, Marea Britanie și SUA). Niciunul din cele două state românești nu vor încălca acordul de la Budapesta.

2. Noi nu avem „vejlivâie zelennâie celovecki”.

3. În secolul XXI statele încearcă să șteargă frontierele. În secolul XIX statele își marcau frontierele. România și Republica Moldova sunt state din secolul XXI.

* * *

Seara am fost la un restaurant din apropierea casei unde a locuit Hemingway. La o întâlnire cu membrii clubului de lectură a diasporei românești. S-a discutat Țesut viu de Em.Galaicu-Păun și s-a vorbit despre Antologic de Eugen Cioclea.

P.S.: Ar fi încă punctul 4. Care n-a fost enunțat în cadrul conferinței. Președinții noștri nu citesc cărți de istorie. Cărțile de istorie se citesc în tinerețe. Este deosebit de periculos pentru un președinte de țară să fie împătimit de lectura cărților de istorie. Putin a început să fie acaparat de cărțile de istorie, în mod special a istoricilor ruși, de pe la 2005 încoace.

 

 

Gheorghe Erizanu