Eugen Lungu, cărturarul hedonist și redactorul șef al editurii Arc, pe când era caniculă și consultam edițiile Druță, mi-a zis că e bine ce fac pentru Druță, dar „poate/mai bine (nu țin minte exact) scoți o carte cu texte de pe blogul tău la Arc. Tu ești autor Arc”.

Prima și unica mea carte a apărut în 1994 sau 1995 la Arc. Era până la fondarea Cartier-ului. A fost un concurs de manuscrise. Atunci debutam alături de Mircea V.Ciobanu și Fidel (Galaicu). Ei erau poeții. Eu eram cu o carte despre Paris. După o bursă de o lună. E adevărat, că Mihai Cimpoi a vorbit despre poeziile din Carte orange.

Am avut o zvâcnire de orgoliu. De editor. Am cerut o pauză de gândire.  A mai fost telefonul lui Burac, care m-a întrebat de ce n-am publicat nimic până acum, având o editură.  Au fost discuții. Cu Eugen Lungu, cu Iurie Bârsa. Cu argumente frumoase. E bine când editorul Cartier apare ca autor la Arc. Și așa mai departe.

Am acceptat ca o fată mare. După aia m-am apucat să adun cumva cele 818 texte. Ca o vădană. Cu muncă silnică, corvoadă și fără scăpare.

Am scurtat. Am scurtat. Mai scurtez.

Rămân la titlul „Miercuri când era joi” sau aleg „Vineri, 31 aprilie”? Sau apare altceva?

Oricum, așez textele ca un damnat. Și nu mai întreb nimic.

Gheorghe Erizanu