Prietenul meu englez mi-a promis și mi-a trimis un fragment din „Noul Machiavelli” de Jonathan Powell, fostul șef de cabinet al lui Tony Blair. Traducerea e așa cum scriu toți prietenii englezi în română. Fără românitatea literelor latine. Eu am pus doar două the-uri englezești. Doar n-avea să pun „Sfaturi pentru un Prim Ministru, b..a”. Restul e doar munca prietenului meu englez pentru binele națiunii.

Deci:

The Sfaturi pentru un Prim Ministru, b..a

Cele mai dificile si complicate reforme trebuie initiate cat mai rapid

posibil dupa alegeri cand mandatul politic este proaspat. Un

prim-ministru poate ignora opozitia si presa la aceasta etapa atata

timp cand mandatul sau este puternic. Reformele trebuie implementate

rapid, nu treptat si gradual, pentru a nu permite adversarilor sa se

organizeze si sa intensifice opozitia fata de masurile propuse.

Fara nici o indoiala, un prim-ministru nu isi poate permite sa ignore

sistemul de sanatate, protectia sociala sau agricultura. Un

prim-ministru nu poate spune niciodata ca ignora un domeniu sau altul.

Dar un lider care doreste sa marcheze evolutia tarii sale trebuie sa

limiteze numarul de prioritati pana la 3 si sa se ocupe de ele direct

cat mai frecvent posibil.

Avalansa de evenimente intotdeauna va asigura ca un prim-ministru este

extrem de ocupat. Multe din aceste evenimente sunt crize adevarate.

Dar daca un prim-ministru vrea sa evite situatia in care intregul sau

mandat este doar o reactie la evenimente, un lider trebuie sa invete

sa faca distinctie dintre lucrurile urgente si cele importante. Uneori

lucrurile urgente nu sunt si cele mai importante. Un lider trebuie sa

aiba o viziune pe termen lung – unde vrea sa aduca tara si un plan de

implementare al acestei viziuni.

Optimismul este un element cheie al carismei. De regula in politica

politicienii optimisti ii inving pe cei pesimisti. Blair l-a invins pe

Major, Bush Jr pe Al Gore, Obama pe McCain.

Este esential ca un lider sa poata folosi mânia pentru a guverna. Insa

este foarte important ca un lider sa nu isi exprime mânia decat atunci

cand acest lucru este intentionat, calculat si controlat.

Unul dintre cele mai mari pericole pentru un lider este ‘unitatea de

gandire’ in anturajul sau – acea situatie in care nimeni din anturajul

primilui-ministru nu indrazneste sa puna la indoiala actiunile sau

ideile liderului. Un prim-ministru trebuie sa reziste tentatiei de a

fi coplesit de lingusire. Un lider trebuie sa arate ca nu se teme de

adevar. Un lider trebuie sa isi aleaga cativa subordonati discreti

care sa-i poata spune cu sinceritate ce cred atunci cand sunt

intrebati de prim-ministru.

Sondajele sociologice sunt un instrument important de guvernare, dar

acestea trebuie folosite cu atentie. Fara sondaje e ca si cum ai

conduce noaptea fara lumini. Insa sondajele sunt ca o fotografie din

trecut. Ele reflecta situatia asa cum era acum cateva saptamani, si nu

ofera o perspective de viitor. Functia unui lider e sa aiba aceasta

viziune de viitor care nu ii poate fi oferita de sondaje.

Margaret Thatcher si Tony Blair nu citeau ziare si nu se uitau la

stiri TV. Pastrand o anumita distant de reactiile jurnalistilor si

avand o piele groasa ei au reusit sa evite situatia in care ar fi fost

obsedati de mass-media. Pana la urma un lider intotdeauna trebuie sa

se gandeasca mai mult la politici publice decat la jurnalisti.

Pentru ca majoritatea aspectelor integrarii europene tin de politicile

interne, pastrarea afacerilor europene la Ministerul de Externe este

un anacronism. Un prim-ministru prudent ar numi un ministru aparte

pentru afaceri europene care ar trebui sa actioneze din cabinetul

primului-ministru.

Un prim-ministru trebuie sa isi respecte ministrii, sa ii loializeze

impartind cu ei atat povara cat si onorurile guvernarii. Dar un

prim-ministru trebuie sa fie si nemilos fata de ministrii sai atunci

cand este cazul.

Alegerile sunt castigate nu de acel lider care are cea mai buna

campanie electorala, ci de acel lider care s-a gandit la alegatori in

cei patru ani precedenti de mandat.

Un lider trebuie sa fie vazut de public ca un superman. Prin urmare un

prim-ministru nu are dreptul sa fie bolnav niciodata.

Cariera multor prim-ministri are de suferit din cauza faptului ca

puterea li se urca la cap. Este imposibil sa eviti acest lucru cu

totul. Din momentul in care liderii sunt absorbiti de masinaria

guvernului, contactul lor cu lumea reala se reduce inevitabil. Ei sunt

izolati de stresurile cetatenilor de rand, insa trebuie sa faca unui

set foarte diferit de stresuri. Dupa o anumita perioada un

prim-ministru incepe sa piarda senzatia vietii reale din cauza

izolarii de oamenii simpli si a atentiei pe care o primeste constant

in calitatea sa de lider. Seful de cabinet al unui lider trebuie sa

lupte cu aceasta. Seful de cabinet trebuie sa poata mentine sensul

realitatii al unui prim-ministru inclusiv luandu-l peste picior din

cand in cand……….. dar si asigurandu-se ca primul ministru tine

legatura cu un numar cat mai mare de influente/interlocutori externi.

Catre sfarsitul mandatului sau Thatcher depindea de un numar din ce

in ce mai restrains de consilieri.

Liderii trebuie sa guverneze de parca fiecare zi in guvern este ultima

lor zi. Numai asa se vor putea asigura ca atunci cand se vor retrage

din guvern vor reusi sa realizeze maximum posibil.

The Functionarea guvernului, b..a

Senzatia dominanta a unui PM care preia guvernarea este cat de greu e

sa realizezi ceva. Un PM nou incearca sa manuiasca parghiile puterii

si nimic nu se intampla. Senzatia de lipsa de putere este

omniprezenta.

Un lider bun trebuie sa fie ca si un schior bun – sa echilibreze

curajul cu frica astfel incat aceste sentimente sa se modereze

reciproc.

Este extrarodinar cati oameni politici si-au dedicat viata sa atinga

un post, atunci cand obtin acest post nu stiu ce sa faca cu el. Nu au

nici o viziune.

Practic din prima zi, ministrii moderni cad prada a doua boli:

‘ministerialita’ si ‘departamentalita’. Prima boala e atunci cand

ministrul incepe sa creada ca a devenit ministru datorita unor virtuti

unicale pe care le are, si nu pentru ca partidul sau a castigat

alegerile in urma muncii depuse de catre membrii de partid de rand si

colegii deputati. A doua boala ii face pe ministri sa creada ca

functia lor e sa apere interesele propriului minister, si nu

interesele intregului guvern. Ei vor lupta pana la moarte petru

interesele inguste departamentale, dar nu se vor gandi la interesele

mai largi ale guvernului.

Sistemul este de natura sa inhibe functionarii craetivi. Un functionar

nu are practic nimic de castigat atunci cand reuseste sa solutioneze o

problema de o maniera creativa, si risca foarte mult daca ceva nu iese

bine in urma unor eforturi de a schimba lucrurile. Nici un functionar

nu este remunerate pentru faptul ca reduce presiunea birocratica sau

face viata mai simpla pentru oamenii de afaceri sau profesori.

Oficiul Cabinetului de Ministru (Cancelaria) asa si nu a devenit un

centru care da directia de miscare, controleaza si comunica eforturile

intregului guvern. Majoritatea altor ministere cred ca Cancelaria

trebuie sa fie un arbitru neutru intre alte ministere care asigura ca

regulile de joc sunt respectate si care incearca sa sponsorizeze

compromisuri dintre ministere. Problema cu o astfel de atitudine e ca

intotdeauna se va actiona la viteza cea mai mica posibila care rezulta

din consensul altor ministere (lowest common denominator). Cancelaria

trebuie sa poata trasa obiectivele strategice si sa coordoneze

eforturile altor ministere de a atinge aceste obiective.

Sistemul britanic de guvernare este ca un sistem feudal de baroni

(ministri) care au armata si fonduri (functionari si bugete) care

formal recunosc suprematia liderului, dar fac ce vor. Un prim ministru

poate face foarte putine pentru a transforma guvernul intr-un actor

consistent si coerent. Singura arma din arsenalul unui PM e una foarte

grea – posibilitatea de a angaja sau concedia ministrii.

Pentru un lider este foarte dificil sa aiba prieteni adevarati sau

chiar sa mentina prieteniile pe care le avea inainte de a deveni PM.

Functia unui lider nu este de a face management. Seful de cabinet

trebuie sa ii scuteasca pe lideri de orice responsabilitati de

management astfel incat liderul sa se concentreze pe determinarea unei

vizuni a guvernului, sa decida politicile publice si sa faca

discursuri.

Rolul staffului unui prim-ministru e sa-si assume vina pentru

nereusite, iar functia primului ministru e sa isi assume sucesele.

P.S.: Scuzați. Am uitat. Și the-ul, și b..a -ul. Dar asta e ca și câmpul de manevră al guvernării. Între the și b..a.

Gheorghe Erizanu