Nogai a cerut dela Tohta executarea unui mare număr de noiani ai Hoardei de Aur pe care îi considera adversari ai săi. Tohta a îndeplinit această cerinţă, slăbindu-şi astfel foarte mult poziţia sa. Dar curând Tohta a găsit destulă putere şi bărbăţie pentru a se ridica împotriva favoritului. S-a găsit cu uşurinţă un motiv pentru aceasta. Nogai dăduse ospitalitate emirilor răzvrătiţi (begi\ noiani), care fugiseră de la Tohta. Între Nogai şi Tohta au început ostilităţile, care s-au terminat după lupte aprige şi îndelungate, nu numai prin nimicirea trupelor lui Nogai, dar chiar prin uciderea lui, în anul 1300.

Facem pentru prima dată cunoştinţă cu Nogai pe vremea lui Berke-han, atunci când Nogai, datorită strânselor sale legături de rubedenie la curtea hanului şi datorită conducerii iscusite a trupelor mongole, s-a ridicat la una din cele mai înalte demnităţi în stat.

Timp de patruzeci de ani Nogai a jucat un rol atât de considerabil în viaţa mitică a Hoardei de Aur, încât suveranii străini îl considerau drept han, îi trimiteau soli şi daruri bogate, îi întâmpinau pe trimişii săi ca pe nişte soli împărăteşti etc.

Oficial, Nogai era doar comandant al unei mari unităţi militare şi conducea regiunile occidentale ale Câmpiei Cumane. Primind pe vremea lui Tohta (1290) și Crimeea.

După Rukh ad-Din Baibars, „Nogai a fost timp îndelungat conducătorul hoardei, dispunând după bunul său plac de hani”.

De ce Nogai, care era atât de puternic, n-a luat pe faţă puterea în mâinile sale şi nu s-a proclamat han?

Nu este greu să înţelegem acest lucru, dacă ne dăm seama de concepțiile politice ale mongolilor. Imaginea lui Ginghis-han era încă puternică.

Așa se spune într-o carte de istorie.

Gheorghe Erizanu