Probabil, pentru omul din Est cartea franțuzoaicei Helene Blanc, doctor în studii slave și limbi orientale, politolog și criminolog și a basarabencei Renata Lesnik, politolog, nu vine cu o noutate absolută. Dar  memoria este necesară și pentru cei care au trăit experiența dominației KGB-ului sovietic. Iar faptele din carte de multe ori șochează. Și atunci niciun om din Est nu mai știe unde adevărul este adevăr și minciuna este minciună.

NKVD-istul Beria, numit în funcție în 1938, își începe activitatea printr-un document  care „ordonă instanțelor represive să-și modereze avântul” și „reîntoarcerea la legalitatea sovietică”. După moartea lui Stalin, când Franța (nu e o greșeală) declară zi de doliu național,  Beria optează pentru deschidere, un dezgheț progresiv, care avea să umanizeze regimul, fără a distruge imperiul; decretează o amnistie generală; insistă asupra creșterii rolului cadrelor naționale în republicile sovietice; denunță cultul personalității lui Stalin în sânul partidului; optează pentru restituirea Kurilelor Japoniei; încearcă să restabilească relații diplomatice cu Iugoslavia lui Tito; hotărăște să nu impună kolhozurile Germaniei de Est și se pronunță pentru reunificarea Germaniei. Speriați de revolta muncitorilor est-germani, Biroul Politic se reunește cu ușile închise, fără Beria, și hotărăște eliminarea lui. Oficial Beria a fost executat în decembrie 1953. Noile fapte vorbesc despre eliminarea sa chiar în ziua de 26 iunie 1953, în ziua ședinței Biroului Politic. După 50 de ani Putin îl reabilitează.

Iar Sergo Beria, feciorul lui Lavrentii Beria, scria: „Tatăl meu nu a fost niciodată leninist ori marxist”.

KGB-istul Iuri Andropov, „un anglofon purtător de blugi și băutor de whisky”, autor sub pseudonim al unui volum de versuri, este numit în funcție în 1967.  Vine și el cu un program reformator: democratizarea societății, reforma economiei, gestiunea științifică, lupta împotriva corupției și coexistența pașnică cu Occidentul. În 1977 îl întreabă pe Gheorgi Arbatov, unul dintre foștii săi consilieri, dacă a auzit de Gorbacoiv „în care ne putem pune toate speranțele de viitor”. Tot Andropov a facilitat ascensiunea Ursului din Ural, Boris Elțin.

Igor Andropov, feciorul lui Iuri Andropov, scria: „Tatăl meu a detestat dintotdeauna comunismul”.

Așa spun cărțile.

PRĂDĂTORII DE LA KREMLIN de Helene Blanc și Renata Lesnik. Traducere din franceză de Ioan T.Bița  (Editura Cartier, 2011)

Publika TV, Cartea zilei,  4 martie 2011

Gheorghe Erizanu