Inițial au venit cei de la editurile Arc & Știința. Să facem o lansare la Târgul de Carte de la Frankfurt. Știind furnicarul de acolo, am fost împotrivă. Am fost convins că e bine să vorbim despre Revoluțai Twitter și Aceasta este prima mea revoluție. Furați-mi-o. Am acceptat. Mihai Bacinschi a făcut acest afiș.

Ludmila Bulgaru, impresionată de carte, a cochetat frumos, a tras sfori inteligente. Așa a apărut a doua lansare. La Bruxelles. Și al doilea afiș.

Oleg Serebrian a fost invitat la Frankfurt și la Bruxelles. Ca să vorbească despre carte. N-a putut. Era mai simplu să facă o lansare la Paris. Așa a apărut al treilea afiș. Și a treia lansare.

Igor Mocanu, PR managerul Cartier de la București, a ajuns în situația scriitorului Alexandru Vakulovski. Scrie romane, studii într-un sat din sudul Basarabiei. Un exil benefic pentru un scriitor. Și atunci Vasile Ernu a acceptat să facă a patra lansare. La București. Așa a apărut al patrulea afiș.

Deoarece sunt autoritar și tiran, prin buna înțelegere a lui Vitalie Coroban, am zis că trebuie o ordine în capul meu. Din care cauză a apărut acest afiș.

Probabil, se va mai umbla la nume. Probabil, se vor mai fura revoluții. Probabil, vom îmbătrâni pe aiurea. Probabil, la 28 noiembrie, alții vor fi hoții.

Mă duc să citesc Alexandru Lăpușneanul. Să-mi împrospătez a doua descălecare.

Gheorghe Erizanu