Nepoții lui Tsereteli

Ăsta-i Balconul Cultural. Din centrul Chișinăului.

Strada București, nr.68, Chișinău. Aprilie 2016

Strada București, nr.68, Chișinău. Aprilie 2016

Este ultima operă de artă pe care au dat-o artiștii moldovenii în ultimul deceniu. Pe timpuri mai puțin monumentale în locul Balconului Cultural era un gazon moldovenesc: câteva fire de iarbă obosită, troscot, romanițe, păpădii, urzici. Și pământ.

Într-o primăvară, când s-a încălzit și s-au arătat la soare vacile domnului, au apărut tractoare, artiști vizuali, Vladimir Uss, mașini cu mortar și un buget de patru mii de euro pentru un proiect de artă vizuală. Așa a apărut fundamentul.

Apoi a venit iarna. Au dispărut vacile domnului, artiștii vizuali, Vladimir Uss și gazonul moldovenesc. Și a rămas fundamentul.

A mai venit o primăvară. Cu vacile domnului, cu artiști vizuali, cu Vladimir Uss. Cu macarale. Așa a apărut balconul. Din panouri Corbusier.

A venit altă iarnă. Au dispărut vacile, artiștii vizuali, Vladimir Uss. Și a rămas balconul.

A mai venit o primăvară. Cu vacile domnului, cu artiști vizuali, cu Vladimir Uss. Așa au apărut termopane, rolete și un afiș, probabil, cu Vania Răutu.

A venit altă iarnă. Au dispărut vacile domnului, artiștii vizuali, Vladimir Uss. A rămas balconul, termopanele, roletele trase și afișul cu Vania Răutu.

Scuzați, dar a mai venit o primăvară. Cu vacile domnului, cu artiști vizuali, cu Vladimir Uss, cu sudori. Așa au apărut scările art nouveau. (Mi-a scăpat o primăvară și o iarnă cu Vladimir Uss end Ko. și paleți în loc de scări).

Prin februarie-martie s-a terminat ultima iarnă. Au apărut niște cartoane și un monument Tsereteli. Exact în perioada când gazonul moldovenesc este verde, frumos. Și aproape englezesc.

Înseamnă că a venit primăvară. Cu artiști vizuali și cu Vladimir Uss. Nu vreau să cred. Dar e adevărat. Încă n-au apărut vacile domnului.

Primăvara asta a venit mai devreme.

 

 

Scrie un comentariu

XHTML: Poți folosi următoarele taguri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>