Nea Mișu umblă cu o scară pe umărul drept. Când nu are scara, atunci umblă cu o pungă Cartier în mâna dreaptă. Când nu are pungă, atunci hodinește în holul Direcției Cultură Chișinău. Când nu hodinește, atunci vorbește cu Doamna Valentina, liftiera Direcției Cultură.

Când nu era cu scara, când nu hodinea, când nu vorbea cu liftiera, atunci l-am rugat să-și ia punga Cartier și să vadă o fază. Acasă. Care nu funcționa. Nea Mișu și-a scos instrumentele din pungă: niște fire cu un bec la capăt, niște fire fără bec, niște șurubelnițe, clește, iar niște fire, iar fire.

I-am arătat faza. Am conectat întrerupătoarele care nu funcționau. M-am dus în beci. Deconectam, conectam. Am mutat mașina de spălat. Am dezasamblat plita de gaz. Nea Mișu umbla cu două fire și cu un bec. Îmi vorbea despre energia electrică. Mai degrabă găseai „Mistrețul cu colț de argint” a lui Ștefan Augustin Doinaș decât defecțiunea ascunsă a fazei.

Ca să ajungă la siguranțe nea Mișu avea o barieră inginerească din patru șuruburi. Și-a scos șurubelnița. A gâfâit. A gâfâit. L-am rugat să-mi dea voie să gâfâi și eu. Puteam să gâfâi mult și bine. Șurubelnița era tocită. Mi-am scos șurubelnița mea. Aproape virgină. Nea Mișu a descoperit că un fir a ieșit din cuibul său. A gâfâit. A gâfâit. M-am oferit să-l pun la loc.

Așa nea Mișu a reparat faza. Nea Mișu este electrician. Am un respect deosebit pentru electricieni. Ei văd ceea ce nu se vede.

Gheorghe Erizanu