Prin Europa de la începutul secolului al XIX-lea bântuia Napoleon.

Basarabia era un teritoriu de care n-avea nimeni nevoie. Nici marile puteri. Nici imperiile de mucava. Nici măcar țăranii de aici.Poate doar Ipsilanti sau boierii locali. Ca să poată bea mai mult, mânca mai mult și să cheltuiască banii pe aiurea.

Englezii luptau împotriva lui Napoleon. Austriecii luptau împotriva lui Napoleon. Rușii luptau împotriva lui Napoleon. Turcii luptau împotriva lui Napoleon.

Napoleon a cucerit Dalmația.

Turcii au trecut de partea lui Napoleon. Rușii s-au temut că Napoleon va intra în Principate. Și-i va ataca și din sud. Rușii intră în noiembrie 1806 în Principate. Ca să-i neutralizeze pe turci.

Au urmat șase ani de groază pentru țăranii din țările românești. Cei 80 de mii de soldați ruși, parcă, trebuiau hrăniți. Ipsilanti le-a promis rușilor că-i va hrăni. Dar țările erau prea sărace. Și atunci soldații ruși s-au dedat jafului. Boierii locali s-au dedat jafului. Ispravnicii s-au dedat jafului. Și toți trei erau în capul țăranului. Și toți dădeau vina pe război. Și pe Napoleon. Doar țăranul român n-avea pe cine da vina. Poate doar pe propria femeie sau pe vaca din ocol.

Războiul ruso-turc din 1806 – 1812 a fost un război straniu, fără glorie, fără bătălii mari. Dintre două imperii cu picioare de lut. Rușii, care au venit cu pofte de a pune mâna pe ambele țări, s-au pomenit în situația că vroiau să se retragă după Nistru. Dar nu găseau o modalitate mai onorabilă.

La 16/28 mai a fost semnată Pacea de la București. Basarabenii au fost jertfiți rușilor. Pentru salvarea onoarei imperiale. Celei rusești. Și celei turcești.

Au urmat 200 de ani de singurătate. Până în ziua de luni, 28 mai, a anului 2012.

Așa spun cărțile. Puținele cărți care au apărut în acest an. Cărțile de istorie.

Gheorghe Erizanu