Imediat după război Gunter Grass își câștigă existența ca cioplitor în piatră pentru monumente funerare. Intră la Academia de Arte din Dusseldorf. Publică prima carte de versuri. Peste doi ani, în 1959, debutează ca prozator cu „Toba de tinichea”, roman care i-a adus notorietatea internațională. În 1999 i se acordă Premiul Nobel pentru Literatură. Era vocea morală numărul unu a Germaniei.

În 2002 apare romanul „În mers de rac”, care relatează despre scufundarea  de către torpilorul sovietic, condus de Marinesco și care a obținut distincția de Erou al Uniunii Sovietice pentru acest fapt, a navei Wilhelm Gustloff cu 9000 de pasageri (majoritatea adolescenți, răniți și femei).

În 2006 apare autobiografia „Decojind ceapa”. Recunoaște pentru prima dată public că până a fi cioplitor în piatră și scriitor celebru, fiind adolescent, s-a înrolat voluntar în trupele Waffen-SS. N-a tras nici un foc. Din bravada adolescentului curajos n-a rămas nimic. După măcelul adolescenților germani din prima luptă se ascunde prin pădurile din nordul Germaniei. Face prizonieratul la aliați. Ziarele germane vorbesc despre „sinuciderea morală”, cer retragerea Premiului Nobel pentru această recunoaștere tardivă a scriitorului că a fost voluntar în trupele SS.

Arta culinară Grass a deprins-o în prizonierat. De la un bucătar care, „dacă te puteai încrede în aluziile lui, era de baștină din îndepărtata Basarabie”.

Iar un mecanic de locomotivă îi spunea social-democratului Grass: „Aici se-ntâmplă că imediat înainte de treiștrei, când comuniștii și fasciștii s-au încontrat împotriva noastră, până când fasciștii i-au lichidat mai întâi pe comuniști, și imediat după aia a fost rândul nostru. (…) Ei da, ăștia nu învață niciodată din istorie. Ăștia vor întotdeauna totul sau nimic. Iar pe social-democrați îi urăsc, pentru că, la nevoie, noi ne mulțumim și cu jumătate”.

Așa spun cărțile.

În Cartea zilei, 15 aprilie crt.

Gheorghe Erizanu