Aproape am fost fericit. Și mândru. Că sunt cetățean al MD. Prima dată de la 1991. La intrarea în vama Leușeni a apărut inscripția MD. Și nu era coadă.

Coada era la UE. Coadă era la CSI.

Iar eu, ca cetățean al MD, am simțit că cineva chiar are grijă de mine. Uimirea e și mai mare. Grija o poartă chiar propria țară.

Am intrat pe la MD.

Aveam o senzație ciudată. Un grănicer cu zâmbet pe buze și foarte frumos chiar și în kaki-ul cu iz sovietic. Liniștiți-vă. Era o domnișoară. M-a felicitat cu prima zi de primăvară. Am avut senzația că chiar îi pasă de dispoziția mea. După aia am mers pe „autobanul” lui Tarlev. Șoseaua Balcani nu e o autostradă. Dar am fost aproape fericit. Nu erau gropi. Nu erau polițiști prin tufișuri.

Era foarte frig. Viscolea. Și eu intram în țara mea. În MD. Aveam o fericire naivă. Țara nu-mi era ostilă. Grănicerul nu-mi era ostil. Vameșul nu-mi era ostil. Bariera era ridicată. Drumul nu-mi era ostil. Era o țară ca afară. Era 1 martie.

Gheorghe Erizanu