Val Butnaru, Vasile Romanciuc, Aureliu Busuioc, Dumitru Matcovschi la Librăria din Centru

Marele caractere nu pot fi mari poeți. Vorba e directă, tranșantă. Ancorarea în realitate e mai aproape de mesajul tribunului decât de metafora poetului. Viciile publice și viciile ascunse ar fi o șansă pentru un mare caracter să devină un mare poet sau scriitor. (Curajosul Hemingway era un mare lăudăros și un alcoolic notoriu).

În 1969 era dat la topit volumul de versuri Descântece în alb și negru. Dumitru Matcovschi avea 30 de ani. Era în fața unei cariere compromise. A reușit să reziste. Să-și mențină verticalitatea.

Înaintea Descântecelor văzuse tiparul volumele Sunt verb de Liviu Damian,  Numele tău de Grigore Vieru, Piatra de citire de Anatol Codru.  Săgețile lui Cărare aveau să fie interzise peste trei ani.

Dumitru Matcovschi a fost un mare caracter. Dumitru Matcovschi n-a avut vicii (fumatul e un viciu public). Familia a respectat doleanța poetului de a fi înmormântat în satul natal.

Dumitru Matcovschi a fost un om drept. Și spunea că Aleea clasicilor trebuia să se oprească la Lucian Blaga. Să așteptăm, cel puțin, 50 de ani. Să vedem pe cine mai punem pe Alee. Ca să fie Aleea clasicilor.

Nu putem pune busturi în regim stahanovist. Aleea clasicilor nu este a primarilor și guvernanților. Este nedrept. Pentru memoria unui om drept. Vă puteți bate joc de poeți. Dar lăsați în pace marele caractere. Altfel, cu ce rămânem?

Gheorghe Erizanu