„Cercetările arheologilor, geografilor, istoricilor și etnografilor au demonstrat că în mileniul patru și trei î.Hr. în Mesopotamia au avut loc inundații dezastruoase. Popoarele care locuiau în văile râurilor Tigru și Eufrat considerau teritoriul cuprins între pustiu și munți drept lumea întreagă. De aceea inundațiile catastrofale, în care au pierit majoritatea locuitorilor, puținilor supraviețuitori li s-au părut un mare potop, care se asocia cu sfârșitul lumii. Există presupuneri că anume o asemenea inundație, despre care se vorbește într-o legendă sumeriană, a servit drept prototip al marelui potop descris în Vechiul Testament.”

Așa spun cărțile. Pagina 143 din „Hazardurile naturale” din seria „Mediul geografic al Republicii Moldova”, apărută la „Știința” în 2008.

Potopul a venit în Nemțeni, Cotul Morii, Sărăteni. Fără ca acești oameni să citească „Hazardurile naturale”. Solidaritatea umană a venit cu și fără televiziuni. Cu implicare politică. Și fără.

Agenții economici, care sunt pe butuci, oferă ajutoare materiale și financiare. Ca la eventualele controale fiscul să le dea în cap. N-ai dreptul, dacă bilanțul contabil e negativ.

Îmi vine să-l înjur în rusă pe tipul deștept care și-a făcut iaz în lunca Prutului. Fără să se gândească că uneori Prutul se supără rău de tot pe tâmpenia omenească. Îmi vine să-l înjur pe tipul care i-a permis primului deștept să facă iaz. La câte ape a privatizat ar fi putut să construiască trei sate. Cu tot cu biserici, cu tot cu „hozmag”-uri și băi din cărămidă roșie. Aleg să trag un „Kent”. Și mi s-a părut că potopul din lunca Prutului nu-i chiar atât de mare. Niște domnițe, care uneori citesc periculos, au uitat să lipească pe pungi: „Haine pentru fete. Înălțimea 1,50. Încălțăminte nr.36”. Nu va fi nicio legendă cu Marele Potop din Lunca Prutului. Poate doar editura „Prut Internațional” să-și schimbe denumirea în „Lunca Prutului”. Dar nu îndrăznesc să propun. Olga, directorul editurii, era foarte nervoasă.

Gheorghe Erizanu