Mi-ar fi plăcut. Alegerile prezidențiale din Republica Moldova au ajuns în turul doi. Cu:

  1. Maia Sandu, reprezentantă a filozofiei principiilor lui Immanuel Kant (administrarea statului după principii clare în capul mesei)
  2.  Igor Dodon, reprezentantul utilitarismului lui John Stuart Mill.

Atunci era loc și de teoria conspirațiilor sau a jocurilor machiavellice gen: Dodon, președinte fără câmp de manevră, un partid socialist decapitat, erodat până la alegerile parlamentare din 2018, modernizarea și eficientizarea administrațiilor publice, întărirea partidelor proeuropene.

Sau teoria fataliștilor pozitivi: Gheorghe, cu cât  mai repede intrăm în rahat, cu atât probabilitatea de a ieși din el mai repede este mai mare. Oricum, până în 2027 Europa e închisă pentru noi (aproape citat, aproape ironic).

Greșit.

Noi avem de ales un președinte dintre Maia Sandu, o kantiană (se cere stilistic), și Igor Dodon, un mârlan. Care în prima dezbatere televizată directă a vociferat toate mârlăniile multiplicate de pr-iștii săi negri (ar fi fost o scuză subțire, dar era o scuză).

A insinuat, inițial, că Maia Sandu a mers la Doha cu Vlad Filat. Un zbor romantic în doi. Apoi a insinuat că Maia Sandu e lesbiană. Totuși, și mârlănia cere consecvență.

Apoi a fost o imensă câmpie a minciunii, stearpă. Fără niciun pom. Minciună, minciună, minciună… sute de sinucideri… minciună, minciună…

A doua zi a venit și cu o declarație: teza plagiată corespunde normelor cerute în 2002. Trebuie citit: în 2002 furtul intelectual nu era considerat furt în Republica Moldova.

Apoi a chemat la Chișinău talibanii bisericii ortodoxe. Cu Marchel. Să-l susțină. Și l-au susținut. Cuvintele Domnului au părăsit atunci Chișinăul. Asta îl va face până și pe Vitalie Sprînceană să meargă la vot. Altfel, va trebui să-l citez pe tatăl lui Alexandru Mușina: „Degeaba ești deștept, dacă ești prost”.

Republica Moldova nu alege un președinte. Nu alege vectorul est sau vest. Nu alege un viitor mai bun sau mai puțin bun. Nu alege deschiderea pieței ruse pentru merele din Briceni.

E trist de simplu: alegem între a ne mai simți oameni care pot visa sau a fi mârlani, hoți, mincinoși. Cu toții. Așa o republică statalistă. Nici vorbă de Immanuel Kant. Nici vorbă de John Stuart Mill.

Bonus pentru când vom fi mârlani:

„Mai degrabă un Socrate nefericit, decât un imbecil mulțumit”. E din utilitaristul Mill.

„Totul e bine.” (ultimele cuvinte ale lui Kant).

 

Gheorghe Erizanu