Guvernul a interzis vânzarea băuturilor alcoolice în zonele inundate. După ce le-a dat câte 500 de lei de sinistrat. Și după ce a văzut că banii se duc pe vodcă.

Tristețile și necazurile celor necăjiți se ascund în alcool. Ca apele Prutului și Prutețului să fie atât de mari cât apele Marelui Potop. Ca peștele să fie cât Iona. Ca potopul creat din tâmpenia omenească să fie cât un blestem al lui Dumnezeu. Ca aceste trei sate de la capătul pământului, cum au fost ținute până nu demult, să le vadă o lume întreagă.

Gest și efort nobil al guvernului de a crea un sat nou. Atât doar că oamenii de la Prut, care, pe timpuri, erau buni gospodari și se duceau cu negoțul în târgul Ieșilor, au  mentalitatea oamenilor de la capătul lumii. Dincolo de Prut nu era nimic. Ei erau sfârșitul. Într-un imperiu sovietic. Într-o republică izolată în straie demagogice komuniste. Mai departe nu era nimic. Ei erau ultimii. Uitați de toți.

Poate, totuși, le dați voie să bea. Niște vin. Să aibă puteri să vadă cum soldații, polițiștii lucrează la diguri. Ăștia par că sunt din spațiul lui Noe. Doar ei fac câte ceva. Poate se iau și oamenii necăjiți cu lucru. Și mai uită de necazuri.

Gheorghe Erizanu