Mi-am făcut lecția de rock sovietic în vara lui 1985. După Munții Ural. Profesor mi-a fost Sașa Cernâh. Eram tânăr și sănătos. Mă iubeau roiurile de țânțari din mlaștinile Siberiei de sud. Purtam ghimnastiorci după modelul Armatei Roșii din al Doilea Război Mondial, aveam cizme cu două numere mai mari. Și era o vară al naibii de caldă.

Curățatul cartofilor pentru cele câteva mii de guri se făcea noaptea. Începeam la 10 seara, după stingere. Cuțitele pentru curățat erau niște lame improvizate, fără mâner. O movilă imensă de pământ & cartofi. Sașa Cernâh era din Piter. Scund, negricios, cu o privire ascuțită. Avea ghitară cu șase strune. De aia n-avea nevoie niciodată de lamă. Și nici de curățat cartofi. Curățam noi norma lui.

Era enciclopedia rockului din Piter. Cu o voce un pic răgușită.

Ridica bărbia și privea peste noi, atunci când cânta „aluminevâie ogurțâ na brezentovom pole”. E Kino. Cu Victor Țoi. După fiecare cântec ne făcea licbez. Unde a fost cântată, unde a ascultat-o el, cine e Kino, cine e Țoi, când l-a văzut, când și unde a băut cu el.

Își subția vocea, punea metal în ea, când cânta din Krematorii. Apoi trecea prin Mike Naumenko, prin Televizor, prin Acvarium, prin Bașlaciov, prin DDT, prin Piknik, prin Alisa. Și iar revenea la Televizor. Avea o slăbiciune pentru ei.

Sașa Cernâh era un om fericit. I-a ascultat pe viu pe toți. În subsoluri, în case de cultură, la șuiete. În Piter.

Noi eram fericiți. În nopțile din vara lui 1985. Îl ascultam pe Sașa Cernâh, la doi pași de noi, cum cântă Victor Țoi, Aleksandr Bașlaciov, Borea Grebenșcikov, Mike Naumenko, Serioja Cigrakov, Iura Șevciuk.

Când am terminat școala de sergenți, comisarul, printre alte instrucțiuni cum trebuie să creștem adevărații soldați ai patriei sovietice, ne-a dat și trei foi A4 cu lista grupurilor rock interzise. Era lista completă a lui Sașa Cernâh. Suplimentar mai apăreau câteva grupe din Sverdlovsk, Lvov și Moscova.

Sașa Cernâh nu iubea moscoviții. Și nici grupele lor rock. Care nici nu erau rock. Erau stileaghi.

Leto lui Kiril Serebrennikov a ajuns la București. Filmul e despre rockul din Piter. Făcut de un moscovit.

 

Gheorghe Erizanu