Ieri a murit Lee Kuan Yew.

În 1959 a devenit premier al unei țări foarte mici. Care parcă era țară, parcă făcea parte din altă țară. Era o țară atât de săracă încât nu avea nici apă potabilă. O treime din populație era procomunistă. Era una dintre cele mai corupte țări. Triada făcea legea.

Lee Kuan Yew a recreat țara prin:

1. legi clare și simple, a anulat licențieri și alte permisiuni birocratice. Astfel a eliminat flagelul corupției;

2. orice investitor străin era curtat și ajutat pentru a-și deschide afacerea. Astfel a reușit să aducă marile companii internaționale;

3. în locul judecătorilor corupți a adus cei mai buni avocați privați. A mărit salariul. Un judecător a ajuns în anii 90 la peste un milion de dolari pe an;

4. a schimbat radical personalul poliției. Le-a mărit salariul;

5. a luptat și a distrus Triadele;

6. a mărit salariul funcționarilor de stat până la nivelul top-managerilor de companii;

7. a creat un birou special pentru combaterea corupției în rândul funcționarilor de rang înalt și miniștrilor. A băgat la pușcărie miniștri;

8. a schimbat radical sistemul educațional (condiții de cunoștințe minime pentru toate școlile, trecerea studiilor în limba engleză, susținerea financiară a statului pentru studii de calitate peste hotare ale celor mai buni studenți);

9. a creat condiții pentru ca toți cetățenii să devină posesori de imobile (prin sistem ipotecar de stat și prin impozite: impozitul imobiliar pentru o casă privată e de 3,7% din valoarea ei, iar pentru o casă dată în chirie e de 10 la sută).

Așa Lee Kuan Yew a creat Singapore. A fost premier până în 1990. Apoi a cedat funcția tinerilor. Singapore este o republică parlamentară.

Cele mai vehiculate citate din Lee Kuan Yew:

1. Obligația mea este să le ofer oamenilor speranță, dar nu să-i demoralizez;

2. Dacă nu conduci corect, atunci riști ca oamenii cei mai buni să părăsească țara;

3. Începe lupta cu corupția cu cei trei prieteni ai tăi. Pune-i la zdup. Tu știi exact pentru ce și ei știu de ce.

* * *

Orice asemănare cu Republica Moldova este pură întâmplare. Este adevărată. Dar Lee Kuan Yew era din Singapore.

Gheorghe Erizanu