Mihai Fusu mă întreabă de ce a fost așa de puțină lume la ultima lansare. Deoarece, dacă te orientai după Facebook, atunci librăria ar fi trebuit să devină stadion.

Eu nu cred în lansările de pe stadioane. Dacă la o lansare sunt 20 de oameni „de cuvânt”, atunci lansarea intră în categoria celor reușite.

Eu nu cred în internauții care participă la viața societății prin like-uri. Efortul butonului e prea mic și nu are nicio responsabilitate.

Ce-am avut:

1. o carte bună. Cartea lui Igor Cașu Dușmanul de clasă este o carte excelentă. Bine documentată, bine scrisă.

2. un autor cunoscut. Mă tem că Igor Cașu e mult prea activ și cunoscut.

3. o temă actuală. Probabil au apărut prea multe cărți pe tema represiunilor komuniste. Tema a fost vehiculată prea mult. Crimele komunismului au devenit o obișnuință în spațiul public. Noțiunea și-a pierdut din intensitate. Tema a fost fragmentată, mărunțită. Comisia de studiere a crimelor komunismului s-a stins. Fără a sfârși cu un raport final și cu o condamnare politică care nu poate fi pusă la îndoială.

4. Cărțile istoricilor moldoveni pe această temă au apărut, adeseori, pe spezele fundațiilor. Pe hârtie velină, în tiraje de 1000 de exemplare, oferite gratuit ulterior unor biblioteci sau uitate prin depozitele autorilor. Sau au apărut într-un singur exemplar. Ca autorul să-și poată prezenta raportul fundației care l-a susținut financiar. Această practică a obișnuit cititorul că o asemenea carte se oferă gratuit ca și programele partidelor în timpul campaniilor electorale. Asemenea cărți apar ca o luptă împotriva komunismului și dau bine la imagine. Istoricii noștri încă n-au reușit să iasă din tranșeele propagandistice inoculate în perioada komunismului înfloritor și a capitalismului în putrefacție.

5. Cărțile de acest gen sunt lansate la biblioteci și în aule academice. Cu elevi sau studenți aduși în plutoane și escortați de profesorii-sergenți. Pentru prestigiul autorului cărțile nu se vând. Cărțile se dăruiesc. Autorul este generos.

Linie dreaptă Cartier:

– cărțile sunt scrise de autori;

– cărțile sunt făcute de edituri;

– cărțile se vând în librării;

– lansările se fac în librării. Chiar și la 20 de grade frig. E masochismul omului de carte. Altfel ne vom transforma în tiparniță de scos foi volante ale rozelor, merelor, ghindelor, ciocanilor, secerilor și ale altor ustensile „partiinice”  sau oligarhice. Vom dormi în tranșee. Vom lupta periodic. Și vom muri bătrâni, dar eroic, alături de șobolanii tranșeelor.

Cărțile se cumpără. Nu este un act eroic.

 

 

 

Gheorghe Erizanu