În cea mai scurtă noapte a anului Franța e plină de muzică. În toate piețișoarele marilor orașe și micilor orașe cântă muzica. De toate genurile. Sărbătoarea muzicii. Așa și se numește. Pe franțuzește. Cu ani în urmă în Chișinău a fost una sau două încercări. Autoritățile noastre au vrut s-o impună cu pompă. Au greșit. Sărbătoarea muzicii chiar e o noapte a democrației tobelor, violoncelelor, saxofoanelor, trompetelor și al celorlate instrumente muzicale. Ea nu poate fi inclusă în niște canoane. Într-o piață poate cânta un star rock, iar pe piața alăturată va fi un saxofonist începător. Lumea îl va aplauda și pe unul, și pe celălalt. Nu despre asta e vorba. Ceea ce n-a reușit să facă Chișinăul a făcut medicul Adrian Musteață. Și o face de ani buni. Sărbătoarea muzicii o face la vila sa de prin părțile Criulenilor. S-a cântat muzică bună. S-a băut vin bun. Îl face pădurarul. S-au mâncat cele mai gustoase plăcinte. Le face soția pădurarului. S-a jucat fotbal. S-a dansat. Hora. La plural. Ca la Cimișlia. Ca la Cosăuți. Ca în Banat. În acea noapte privighetorile au tăcut. Cu indulgență. Dar cocoșul pădurarului s-a întrecut cu Suzana Popescu. Pe bune. Răcituri chiar n-au fost servite. S-au mâncat frigărui. Ca la moldoveni. La două de noapte.

Gheorghe Erizanu