Zice Dan Coman în Poesis internațional, nr. 1/2017: „… am (re)descoperit poezia aceasta aspră ca zațul uscat și tăioasă ca o foiță de sârmă, cu un corp de femeie și unul de bărbat, abilă și curajoasă, venind dinspre cei mai buni 80-iști și reușind, inteligent, să treacă de influențele acestora înspre o zonă nouă, acut moldovenească, o operație făcută pe viu, în regim de urgență, poemului înalt, amețitor.”

E despre poezia lui Iulian Fruntașu.

„Să fi fost totul o mare păcăleală?” de Iulian Fruntașu, Editura Cartier, 2016

„… o poezie proaspătă și neașteptată, combinație de candoare și agresivitate, vehemență și fragilitate, nepăsare și cruzime, resuscitând o inimă ca o colivie mică în care papagalul fute un clopoțel.” Mai zice Dan Coman.

Zice Romulus Bucur: „Avem de-a face cu un poet cu decolare rapidă, care, pornind de la două-trei elemente ale realului, le transformă în imagini chemându-se una pe alta, din aproape în aproape, alcătuind o suită coerentă, apoi un poem rotund, ce dă altă perspectivă punctului de plecare.”

Zice Alexandru Cosmescu: „Poezia lui Iulian Fruntașu vine din trei zone de bază.

Prima e cea a eroticului….

A doua e ceea ce putem numi mărturisire…

A treia zonă e cea a trăirilor private…

…aceste trei axe ale poeziei lui Fruntașu (…) îi conferă un caracter multiaspectual, non-reducționist, conturând o voce poetică puternică și recognoscibilă.”

Zice Alex Ciorogar într-un eseu amplu dedicat lui Iulian Fruntașu: „E absolut firesc să afirmăm că, fiind unul dintre cei mai talentați nouăzeciști, Fruntașu are toate șansele de a deveni – dacă nu e deja – unul dintre cei mai importanți poeți ai liricii contemporane.”

Iulian Fruntașu este poetul numărului 1/2017 din Poesis internațional. Cu o selecție migăloasă și atentă pe multe pagini de Claudiu Komartin din poemele apărute în Să fi fost totul o mare păcăleală?

Zice Daniel-Cristea Enache în România literară din 26 mai 2017: „Între timp sfârșitul de mileniu a rămas undeva în urmă, iar lirica lui Fruntașu, departe de a mai șoca, are o violență mai degrabă „obosită”. Climaxul ei se vede în Țara mea, text care a stârnit reacții la publicare, în 1997, în „Vatra”, dar care, la rece, nu poate sta alături de poemul „omolog” al lui Marius Ianuș.”

Daniel-Cristea Enache nu știe literatura română. Din Basarabia. Nu e un lapsus. E firesc. Poemul Vatra doinelor străbune de Petru Zadnipru a apărut pe când fracturistul Marius Ianuș încă nu era născut. Iar poezia basarabeană era la periferia unui imperiu și peste granițele literaturii române. Dacă nu era în programa școlară a elevelor sovietici din RSSM, iar elevul Iulian Fruntașu nu era obligat s-o învețe pe din afară, atunci nici poemul Țara mea nu ar fi fost.

Recomand: Cartea din mâna lui Hamlet, istoria literaturii române din Basarabia, într-un dialog de Nina Corcinschi cu criticul Andrei Țurcanu. E ca Învață engleza în zece zile.

 

 

Salvează

Gheorghe Erizanu