Există un sat mare în Republica Moldova. Are aproape 3000 de locuitori. E românesc. Are inscripții grecești din secolul II. E din lunca Nistrului. A intrat în notele de călătorie ale turcului Evlia Celebi, care scria la 1657: „Acesta este un sat înfloritor de tătari și vlahi, format din cinci sute de case acoperite cu stuf, cu geamie de piatră, biserică de lemn și șaptezeci de dughene, fiind sub cârmuirea agăi de țărmuri și făcând parte din ținutul cetății Tighina. O dată pe săptămână are loc aici un mare târg. Fiindcă se află la marginea Nistrului, se găsesc multe vii și livezi.”

Satul are pagini și în volumul Teritoriile din estul Țării Moldovei sub administrația turco-tătară (1699 – 1806), de Ion Chirtoagă, apărut în 2020, la Cartier.

Dar satul nu are carte românească. În biblioteca școlară. Copiii din clasele primare au învățat alfabetul chirilic ca să poată citi puținele cărți în română, tipărită cu chirilică, care au mai rămas în biblioteca școlii din perioada sovietică. În 30 de ani în bibliotecă n-a intrat nicio carte nouă.

E satul Cioburciu, raionul Ștefan Vodă. Suntem în 2021.

Gheorghe Erizanu