Pe sit-ul Asociației Istoricilor din Republica Moldova a apărut recenzia în română a experților germani de la Institutul Georg Eckert vizavi de manualele de istorie integrată, apărute în perioada ideologului Stepaniuc.

Institutul Georg Eckert

EXPERTIZA A DOUA PRIVITOR LA MANUSCRISELE MANUALELOR DE ISTORIE PENTRU REPUBLICA MOLDOVA

Braunschweig, Aprilie 2006

Conţinut

I.Remarci generale

II.Perioada medievală şi modernă timpurie

III.Secolele XVIII/XIX

IV.Secolele XX/XXI

I. Remarci generale

I.1. Despre proces

Această expertiză este o parte a procesului şi vorbeşte de o bună cooperare între Consiliul Europei, Institutul Georg Eckert şi Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova. După prima expertiză şi discuţiile de la seminarul din Braunschweig cu analiştii şi autorii în decembrie, aceasta este a treia expunere a unei păreri din partea analiştilor. Această analiză a variantei a doua a proiectelor oferă şansa de a-şi expune părerea privitor la schimbările făcute şi arată modalitatea cum de abordat criticile expuse de analişti1.

Noi înţelegem că aproape toţi autorii proiectelor de manuale scriu manuale pentru prima dată. Este luat în considerare şi faptul că curriculum naţional propune standarde înalte pentru noile manuale. O combinare a istoriei lumii şi istoriei naţionale este o nouă provocare pentru Republica Moldova. Şi cu adevărat această combinare a fost principalul motiv pentru ultima etapă de elaborare manualului din care fac parte aceste manuscrise.

Manualele precedente (Istoria românilor/Istoria universală), care pot fi considerate prima generaţie a manualelor moldoveneşti post-sovietice, au fost deja revizuite. A doua ediţie, revăzută, a generaţiilor precedente de manuale adaugă la standardele înalte cărora trebuie să le corespundă noile materiale didactice. Toate aceste reflecţii sunt luate în considerare aici. Şi dacă aceste analize par foarte stricte în unele momente, refelctă doar abordările cu referire la standardele curriculumului naţional şi la prefaţa unor cărţi (manuale), unde este revendicat că cărţile corespund înaltelor standarde europene. Această expertiză este un suport autorilor şi agenţiilor responsabile pentru reforma educaţională în Republica Moldova şi nu este o parte sau o înlocuire a procesului de aprobare.

În general, analiştii au fost surprinşi de faptul cît de puţin a fost schimbat textul şi structura generală a manulelor. Din toate cele 5 cărţi analizate aici, numai în una s-au făcut schimbări considerabile (clasa VI). Acest manuscris este unicul, din toate cele 5 manuale, care a acumulat cele mai puţine obiecţii după revizuire. Celelalte 4 cărţi se pare că nu au fost aproape deloc revăzute. Problemele care au fost dur criticate în primele analize nu au fost luate în serios de echipele de autori ai celor 4 cărţi. Din aceste motive remarcile generale rămân aproape aceleaşi şi noi sugerăm autorilor să revină la recomandările oferite după prima analiză. Autorilor li se recomandă să introducă schimbări în textele manualelor cu mai multă creativitate şi libertate. Lor, de asemenea, li se sugerează să facă un schimb de experienţă cu autorii (Popovici şi Popovici) manualelor pentru clasele a V-a şi a VI-a, materiale care au obţinut calificative pozitive în procesul de revizuire.

I.2. Principalele progrese

În mare parte, schimbările se referă la următoarele aspecte: structura a fost îmbunătăţită în unele cazuri, la fel şi unele părţi ale textelor adăugate la conţinuturile originale. Majoritatea noilor texte adăugate au fost apreciate pozitiv. Caracteristica de bază a schimbărilor pozitive în texte erau exemplele unde autorii au introdus, au contextualizat şi sintetizat materialul. La nivel general, cu excepţia manualului pentru clasa a VI-a, aceste schimbări au fost superficiale şi nu au atins problemele-cheie la care s-a făcut referire la prima analiză.

Schimbările făcute în manualul pentru clasa a VI-a sunt generalizate de experţi ca fiind următoarele: o structură dezvoltată, o descriere mai ştiinţifică şi depolitizată a temelor; o reorganizare a succesiunii lecţiilor, precum şi reducerea şi comprimarea informaţiei oferite.

Manualul, cu referire la secolul XIX, a încercat să abordeze problema critică a prezentării altor grupuri din Moldova. Aici au fost introduse conceptele de naţionalitate şi cetăţenie. Acest pas reprezintă un progres considerabil faţă de manulalele din perioada postsovietică. Aceasta se referă şi la includerea temei Holocaustului din România Mare, care în variantele precedente (Istoria Românilor) a fost aproape neglijată. În timp ce încă mai rămân probleme cu referire la detalii aici, includerea acestor teme este înalt apreciată. Totuşi, manualele trebuie să includă reflectarea perioadelor critice în relaţiile interetnice în mod mai direct. Există tendinţă de a relata lucrurile prea pozitiv.

I. 3. Problemele principale

În special experţii au adus critici cu referire la cinci aspecte: lipsa de multiperspectivitate – la drept vorbind, nu sunt propuse nici măcar două păreri, lipsa unificării diferitor părţi şi teme ale manualului, lipsa lucrului formativ şi creativ asupra surselor, stilul enciclopedic al conţinuturilor, atât şi retorica politică şi ideologică puternică a autorilor textului (care nu este nici contextualizată).

Toţi analiştii au criticat acel fapt că istoria este reprezentată în formă de date fixe, fie în alb sau negru. Aceasta persistă datorită dominării narative în textele autorilor – părerile conflictuale nu sunt nici incluse în sursele citate, nici reprezentate în textele autorilor. Un alt factor, ce agravează tratarea unilaterală a istoriei este şi modul repetativ al exerciţiilor. Lucrurile se agravează prin interpretarea istoriei din prizma doctrinei marxiste şi folosirea în manuale a opiniilor înalt politizate.

Principalul motiv pentru elaborarea noului manual a fost încercarea de a integra istoria naţională cu cea regională şi cu istoria lumii. Acest obiectiv nu a fost atins în manualele pentru clasele a VII, VIII, a IX şi a XII. În aceste manuale temele sunt reprezentate separat şi nu urmăresc crearea continuităţii. Acele teme care ar putea fi tratate din perspectiva integratatoare sunt fie omise fie neglijează acest principiu. Divizarea orizontală între diferite ramuri ale istoriei prezentate în manual (economie, politică, artă/arhitectură, istoria ştiinţei) au fost, de asemenea, criticate şi sunt legate de ignorarea integrării aspectelor verticale ale istoriei. Şi în special, pentru secolul XX, este propusă o reprezentare mai concentrică a istoriei.

Inteligibilitatea textelor a fost apreciată diferit: unele părţi sunt formulate bine, în timp ce altele sunt problematice, datorită limbajului politizat şi lipsit de context precum şi numărul masiv de detalii şi date. Exerciţiile sunt considerate în general prea repetative şi elaborate fără imaginaţie. Majoritatea întrebărilor solicită memorarea conţinutului fără aplicarea abilităţilor de gândire critică. În partea aplicativă, autorii, de asemenea, nu au folosit şansa de a integra diferite aspecte ale istoriei naţionale şi regionale.

I.4. Sugestii/recomandări generale

La baza sugestiilor generale se află schimbările pozitive introduse în manualul pentru clasa a VI-a după expertiză şi se referă la următoarele: 1)îmbunătăţirea structurii capitolelor la fel ca şi manualelor în întregime în aşa mod ca textele să devină mai inteligibile, trasarea legăturilor dintre diferite teme din manual şi istoria naţională, regională şi cea a lumii; 2)depolitizarea conţinuturilor; 3)reducerea detaliilor şi varietatea în informaţia propusă pentru studiu; 4)includerea mai multor surse; 5)revizuirea secţiunilor cu exerciţii care ar stimula dezvoltarea imaginaţiei în procesul de lucru cu informaţia şi sursele oferite.

Schimbările în conţinuturi au fost superficiale; probabil e nevoie ca autorii să-şi exprime poziţia mai ferm atunci când are loc revizuirea textelor. Puţinele schimbări introduse până în prezent reflectă următoarele: Este apreciată pozitiv rearanjarea capitolelor; majoritatea surselor noi se consideră potrivite; noile părţi introductive au îmbogăţit textul în general şi legătura dintre teme în special. Toate acestea trebuie să încurajeze autorii să facă o privire proaspătă asupra materialului şi conceptelor pe care vor să le prezinte, mai ales în condiţiile în care curriculumul naţional le oferă libertatea să aleagă informaţia şi detaliile pe care le vor include în conţinuturi.

I.5. Notă

Noi rugăm autorii să aibă în vedere că scopul principal al elaborării noilor manuale a fost de a combina istoria locală, naţională, regională şi istoria lumii într-un mod rezonabil precum şi de a îmbunătăţi standardele didactice de care s-a ţinut cont în precedentele manuale. Generaţiile precedente ale manualelor moldoveneşti de istorie, de asemenea, au trecut prin procesul de revizuire, şi probabil, va fi oportună consultarea autorilor acestora în stabilirea unor viziuni clare referitoare la proces mai ales în cazul problemelor cu referire la surse şi prezentarea minorităţilor. Din motiv că schimbările din precedenta (prima) generaţie de manuale au fost favorabile, autorii lor ar fi de ajutor în parcurgerea cu succes a acestui proces.

În ceea ce urmează, analizele sunt prezentate exact cum au fost scrise. Ele pot să difere în stil sau accente. Fiecare din experţi este responsabil de partea sa. Totuşi, trebuie să accentuăm că această analiză nu poate înlocui discuţia şi expertiza internă care urmează să aibă loc în Moldova. În mare măsură, analizele se referă la problemele didactice precum şi descrirea epocilor în aşa fel ca să corespundă tendinţelor şi standardelor acceptate în domeniul ştiinţelor istorice. Ca urmare manuscrisele pot conţine mult mai multe erori cu referire la date istorice, metodica predării disciplinei sau alte tipuri de greşeli. Probabil autorii generaţiilor precedente de manuale, la fel ca şi profesorii şi istoricii din Moldova, pot contribui la acest proces. O altă recomandare privitor la revizuirea manualelor se referă la consultarea experţilor din ţările vecine care au avut practică similară. În special, ar putea fi benefic cazul României dat fiind faptul că mult material istoric precum şi problemele în sine sunt aceleaşi pentru ambele ţări. În lumina progresului realizat de autorii manualelor româneşti, ar fi bine de luat în considerare cum se face legătura dintre teme, cum sunt selectate sursele şi cum sunt formulate întrebările în manualele româneşti mai recente.

Standardele conform cărora se apreciază manualele, în mare măsură, au avut originea în curriculumul de istorie din Republica Moldova prezentat Consiliului Europei şi Institutului Georg Eckert în 2005.

II. Perioada medievală şi istoria modernă timpurie

Popovici Corneliu şi Angela Popovici: Istorie. Manual pentru clasa a VI-a

Certan E., Moiseev I.,Veveriţă M.: Manual pentru clasa a VII-a

II.1. Note generale

În cazul manualului pentru clasa a VI-a, nouă cu adevărat ni s-a prezentat o versiune îmbunătăţită care vine aproape de scopurile propuse. Analistul este de părere că această versiune ar fi gata de folosire ca model de experiment cu condiţia înlăturării unor erori cu referire la aspectul formal, conţinut şi grafică. Plus la aceasta, versiunea a doua reflectă că prezentarea analizei şi comunicarea cu autorii în cadrul seminarului din decembrie 2005 la GEI în Braunschweig au fost foarte utile şi au rezultat într-o cooperare bine determinată, în special, pentru că criticile anterioare au fost luate în considerare de către autori.

II.2. Comentarii la manualul de istorie pentru clasa a VI-a

Acest manual a avut o revizuire rezonabilă care va face predarea acestui obiect, uneori destul de complicat, mai uşoară pentru elevii relativ tineri. Pe scurt, revizuirea s-a axat pe următoarele probleme/idei:

•structură îmbunătăţită;

•tratare mai ştiinţifică a subiectelor care sunt deseori redate mai ideologizat (deoarece ele sunt centrate pe ”canonul naţional” care în sine presupune posibile interpretări ale istoriei);

◦reorganizarea structurii lecţiei;

◦reducerea şi comprimarea informaţiei oferite;

II.3 Calitatea didactică

II.3.1 Inteligibilitatea textului

Textul ca atare este scris într-un limbaj accesibil. Au fost făcute unele îmbunătăţiri stilistice (9, 13, 15, 27, 29) şi a fost redusă abundenţa datelor din varianta anterioară. Volumul manualului a fost redus ţinându-se cont de două aspecte: a fost redus textul, care anterior dădea prea multă informaţie inexplicabilă (12: Triburile germanice; 30: Charlemagne; 146: cultura …), şi au fost eliminate ilustraţiile (15 a: Mormântul lui Theoderich în Ravenna; 37a: detalii din covorul lui Bageux, care duce la o tratare greşită, precum a fost menţionat în analiza anterioară). De asemenea, unele pasaje au fost redate mai ştiinţific prin comprimarea textelor autorului (16: Geneza popoarelor şi a limbilor romane; pag. 26: Bizanţul; pag. 160: descoperirile; pag. 164: reformarea; pag. 166: antireforma).

II.3.2 Structura generală a manualului

Structura a fost îmbunătăţită esenţial şi poate fi apreciată ca logică. Aceasta s-a realizat prin măsuri grafice şi conceptuale. Privitor la amplasarea grafică, s-a putut obţine ca fiecare lecţie să fie expusă în două pagini, prima conţinând textul autorului şi a doua – sursele (atât sub formă de text cît şi imagine) şi activităţile/exerciţiile pentru elevi.

Numeroasele îmbunătăţiri conceptuale pot fi, îndeosebi, menţionate. Enumerarea arbitrară a faptelor din prima versiune a fost remediată prin structurarea textului în subcapitole (Portolio/Patrimoniu), în care o parte a aceastei informaţii a fost structurată şi contextualizată. Analistul este de părere că această soluţie a fost o încercare foarte reuşită de îmbunătăţire a manualului.

De exemplu, în paginile 64-77: formarea statului în cazurile Angliei şi Franţei (lecţie, pag. 64), Portofolio – războiul de o sută de ani (pag. 66), Portofolio – o altă variantă de formare a statului exemplificată prin Marele Imperiu Roman şi oraşele-state italiene (lecţie pag. 68), la fel ca şi genezele statelor independente din spaţiul Carpato-Dunărean (lecţie p. 70), urmată de un studiu amplu al istoriei regionale: “organizarea şi viaţa politică în Moldova”, urmată de capitolele de studiu al patrimoniului: “Moldova în timpul domniei lui Alexandru cel Bun” (p. 74) şi “situaţia militară în Moldova medievală” (p. 76). Astfel, conţinutul, care înainte era greu de categorisit pentru studenţi, a devenit mai accesibil şi mai transparent. În acelaşi timp, o comparaţie a propriei istorii regionale cu istoria europeană, care anterior părea destul de artificială, a fost posibilă în textele revizuite. O tratare similară s-a folosit la temele despre agricultură, meşteşuguri, comerţ şi reţelele de comerţ internaţional. Aici detaliile din istoria românilor au fost adăugate în paragrafe separate (p. 100-109).

Un alt mijloc de îmbunătăţire a structurii textului i se datorează accentuării paragrafelor şi subtitlurilor. Schimbarea locului unor capitole a dus, de asemenea, la o mai bună integrare a acestor texte într-o unitate logică (pag. 24 f: Patrimoniu “Gelu, Glad…”, urmată de Bizanţ, 26) şi a făcut posibilă o viziune comparativă la nivel european (de asemenea, pag. 112-129, 150-154). Un alt fragment de text reeditat este “societatea în timpurile medievale” (pag. 112-119) în care informaţia despre Moldova este adăugată în paragrafe relevante. În aceeaşi parte a textului, au fost urmate sugestiile primei analize şi s-au inclus două capitole noi: unul despre femei şi altul despre minorităţile din Moldova.

Structura integrului manual acum ţine cont de principiile menţionate mai sus. Inteligibilitatea textului a fost, astfel, substanţial îmbunătăţită. În special, separarea informaţiei de bază (în textul autorului) de materialul suplimentar (în secţiile Patrimoniu/Portofolio) va oferi profesorului material didactic necesar pentru determinarea predării.

II.3.3 Întrebările de exersare: inteligibilitate şi rezonabilitate

Şi aici s-au făcut unele îmbunătăţiri (ex. 27) şi supliniri. În general, întrebările sunt formulate clar. În majoritatea exemplelor, textele şi ilustraţiile care trebuie să fie folosite pentru realizarea exerciţiilor sunt evidenţiate. Şi totuşi, sunt şi unele greşeli. Câteva exemple:

◦ilustraţia 3(9) reprezintă o miniatură (care nu mai este inversată), iar textul se referă la povestiri despre cavaleri. Ilustraţia ar trebui schimbată, de exemplu, cu una din Gesta francorum.

◦Exerciţiul 1, b din Evaluare (19) cere elevilor să explice cauzele migraţiei triburilor germanice, cu toate că această temă nu a fost menţionată în text deloc.

◦Întrebarea 4 (169) privitor la prima republică din Europa nu are legătură cu textul. Această temă apare abia la pag. 171-172 în text. Aceasta se datorează, probabil, schimbărilor produse în strutura conţinuturilor. Întrebarea din pagina 169 trebuie să fie exclusă.

Trebuie să se acorde o atenţie specială greşelilor de acest tip în corectura finală a textului.

O altă sugestie generală se referă la forma pluralului în adresarea către elevi în paragrafele “Evaluări” şi “Activităţi”. În felul acesta, adresarea se va referi tuturor elevilor. Forma de singular sună prea autoritar.

II.3.4 Ilustraţiile, textele-sursă şi menirea lor

La acest capitol, puţin a fost adăugat şi îmbunătăţit. Încă mai lipsesc toate detaliile, descrierile necesare precum şi indicarea titlului, anului/ secolului şi autorului/ pictorului lipsesc.

Câteva exemple:

◦pag. 30: lipseşte informaţia privind provenienţa reliefului de fildeş;

◦pag. 53: exemplul Densuş ca stil arhitectural specific transilvănean şi textul de V.Vătăşian nu se potrivesc. În acel timp se observa preponderent influenţa artei vestice şi postbizantine asupra artiştilor locali. O altă imagine ilustrând combinarea stilurilor lor ar fi preferabilă, la fel ca şi un alt text de Vătăşian.

◦Pagina 53 (text): afirmaţia că arhitectura în lemn ar fi fost influenţată de către arhitectura în piatră nu este însoţită de vreun exemplu (nici măcar nu este corectă).

◦Pagina 55: În blocul cu termeni lipseşte noţiunea “mozaic”, chiar dacă aceasta apare des în text cît şi în ilustraţii. Acest termen ar trebui adăugat.

◦Pagina 51: Inelul bizantin (ilustraţia 5) nu are legătură cu textul.

◦Pagina 129: textul-sursă 1437/Bobâlna este unul important, dar nu a fost introdus. Acelaşi lucru se referă şi la textul 5: Approbatae constitutiones (181) şi textul despre figura legendară a lui Negru Vodă (81).

◦Pagina 191: lipseşte nota necesară asupra sursei textului 4.

◦Pagina 201, ilustraţia 5: nu există legătură dintre monumentul (modern) a lui Ştefan cel Mare şi text.

◦În câteva cazuri ilustraţiile au fost schimbate cu locul, de exemplu, la pagina 48 (Theodora în Ravenna în loc de Hagia Sophia) şi la paginile 130-132.

◦Pagina 18: Harta fizică (schimbată) este reprodusă calitativ, iar pe de altă parte, fragmente din aceeaşi hartă sunt prezentate repetat. Aceste segmente mărite nu sunt clare şi ar trebui să fie reeditate.

◦Pagina 13: Legenda hărţii este dificil de înţeles;

◦O reproducere îmbunătăţită se cere pentru hărţile la pag. 93 (il. 3 şi 6); 95 (il. 4); 99 (il. 3); 108; 109; 110; 126 (il. 1); 194 ( il.1 şi 4).

5. Stilul şi limbajul

Limbajul întregului text este inteligibil şi stilul este corespunzător.

6. Legătura dintre istoria locală/regională şi universală

Legăturile dintre Istoria românilor şi cea universală (tradus incorect)

Acest obiectiv a fost atins prin introducerea tuturor schimbărilor menţionate mai sus.

7. Momente critice în istoria Moldovei

Acestea au fost în mare parte depăşite într-un mod abil. Totuşi, există greşeli, în special, în tematica legată de Europa de Vest şi istoria Transilvaniei, de exemplu, în teme precum crearea statelor şi moşiile.

Greşeli de corectat:

◦în amplasare: pag. 18 – în titlu nu sunt introduse spaţiile necesare, pag. 172 şi 197: cotorul acoperă textul;

◦în textul autorului: pag. 9 – axa cronologică (în roz) şi legenda (în albastru) nu se potrivesc (s-a menţionat şi în prima analiză);

◦la pagina 11 trebuie să fie scris: “Cloşca cu puii de aur” (s-a menţionat şi în prima analiză);

◦pagina 25: maghiarii n-au “ocupat Transilvania din sec. X până în sec. XIII” , ei au venit în sec. XI şi s-au stabilit acolo. Sugestia mea este: “Maghiarii au migrat în sec. XI şi în Transilvania”.

◦pagina 40: Nu este explicat de ce ungurii şi ruşii au acceptat religia creştină.

◦pagina 45: Coranul interzice reprezentarea grafică a chipului lui Allah şi Mohamed. Acesta este motivul din care Mohamed este acoperit în ilustraţia 4 (21).

◦paginile 53-55: Nu se oferă nici o explicaţie pentru iconoclasm.

◦pagina 75: Alexandru cel Bun a murit în 1432 şi nu în 1431.

◦pagina 100: Populaţia Europei la începutul sec. XIV era de cca 80 mil. (Le Goff), şi nu de 70 mil.

◦pagina 132: Papa nu aspira să fie unicul conducător (unicul conducător al bisericii), dar îşi dorea superioritate asupra episcopilor;

◦pagina 182: Mihai Viteazul nu a fost “domn”, ci “locţiitor”.

Cele mai dificile părţi ale textului care sunt şi confuze, sunt la paginile 64, 169 şi 180. Aici termenii „stări privilegiate” sau „naţiuni privilegiate” se utilizează incorect şi ca fiind sinonimale. Termenul „privilegiate” ar trebui, în general, să se evite, întrucât ţine de contextul naţionalismului român transilvănean (sec. XVIII-XX), iar aici se foloseşte pentru a arăta limitele în drepturi al românilor faţă de alte naţiuni/grupuri. Termenul „stări” nu înseamnă moşie/proprietate şi, în nici un caz, naţiune. În istoria Transilvaniei operăm cu stări ca structuri de stat (natio/ nationes), şi nu cu sensul modern al naţiunii.

Istoria medievală a monarhiilor engleză şi franceză este ilustrată eronat (64). De notat că Franţa nu era o „monarhie estate” (parlamentele locale erau mai importante) ci o monarhie feudală (Le Goff). Pe de altă parte, Anglia nu era un exemplu excelent al monarhiei absolute. Din contra, începând din 1215/1217, odată cu adoptarea Magna Chartei – aici principiul separării puterilor de stat era mult mai puternic decât în Franţa. Pasajele despre sistemul de guvernare şi stări se cer în întregime revizuite.

III.2 Remarci la manualul de istorie pentru clasa a VII-a

Manualul pentru clasa a VII-a nu poate fi numit o versiune nouă. Textele au rămas neschimbate, practic completamente la fel. Chiar în acele puncte unde analiştii au subliniat unele defecte ale textului la adunarea din Braunschweig şi chiar dacă autorii au fost de acord că trebuie să modifice acele fragmente, acest lucru nu s-a implementat. Greşeli evidente, prezentări contradictorii (ex: conducerea fanariotă) şi amprente eronate ale interpretării istorice marxiste (de ex. prezentarea exclusiv negativă a minorităţilor stabilite în Bucovina şi Basarabia şi, pe de altă parte, descrierea euforică a revoluţiilor din 1789 şi 1848) au rămas aproape intacte, pe alocuri modificate cosmetic (specificaţiile le puteţi găsi mai jos). Puţinile schimbări introduse sunt în mare parte de ordin formal cum ar fi plasarea textului, punctuaţia, ortografia, calitatea ilustraţiilor şi hărţilor. Îmbunătăţirea textului autorului se observă doar rareori (ex: pag. 5, 48, etc).

Stilul textului a rămas sa fie unul enciclopedic, iar naraţiunea este „suplimentară”. Istoria Moldovei sau regiunii mai largi nu este integrată în istoria universală. Se lasă prea puţin spaţiu pentru discuţii şi imaginaţie. Structura întregului manualului nu este convingătoare, ba chiar rămâne neclară în unele momente. Aceasta iese în evidenţă mai ales în comparaţie cu manualul de clasa a VI-a, în care se delimitează clar structura unei unităţi tematice conţinând textul lecţiei, exerciţiile şi sursele. De exemplu, întrebările sunt împrăştiate pe paginile manualului. Multe dintre ele sunt plasate lângă imagini descrierea lor făcându-se prin întrebare. Chiar şi aşa, elevilor le va fi dificil să răspundă la aceste întrebări întrucât nu este făcută o pregătire propice în textul autorului. Elevii vor putea merge doar puţin peste limitele impuse de tratarea în alb-negru a unei probleme, exemple de răspunsuri fiind perechile sărac/bogat, pozitiv/negativ.

În general, nivelul manualului de clasa a VII-a nu este atins şi nu este acordat stilului de predare desemnat de curriculum. Acesta favorizează memorarea conţinutului şi doar relativ contribuie la dezvoltarea capacităţilor/ cunoştinţelor elevilor în domeniul istoriei. Este nevoie în repetate rânduri să afirmăm şi să accentuăm că această „a două versiune” este aproape identică primei variante, şi prin urmare, venim la concluzia că nu a fost revăzută în profunzime.

III.2.1 Stilul şi limbajul

Întregul text este scris într-un limbaj inteligibil, dar îi este caracteristic un stil enciclopedic, care prezintă circumstanţele relevante doar superficial. Acest stil se evidenţiază mai ales în capitolul despre istoria universală, şi anume cel despre revoluţia industrială (pag. 22),capitolul cu referire la istoria socială (pag. 34) şi Europa de est (pag. 54); şi într-o măsură mai mică în capitolul despre istoria regională, caracterizat prin tratarea foarte folcloristică a subiectului. În general, utilizarea stilului enciclopedic rezultă în prezentarea unei cantităţi excesive de date pentru elevii clasei a VII-a.

S-au produs foarte puţine îmbunătăţiri stilistice (pag. 9, 13, 15, 27, 29 etc.). Totuşi, aglomerarea de date a fost diminuată. În câteva exemple aşa termeni ca „băştinaşi” a fost înlocuit prin „români” (de asemenea „limbă dominantă” prin „limba germană”, 65, Bucovina). În unele cazuri, alegerea eronată a cuvintelor nu a fost corectată. Exemplu pot servi Supplex libellus valachorum = Doleanţele Românilor liberi (libellus are sensul de buclet, şi nu libertas). „Liberi” trebuie eliminat în cazul dat (la pagina 65 utilizat de 2 ori). Apoi urmează numele lui Samuil Micu Klein care a fost greşit scris (litera „r” trebuie omisă (pag. 65)).

În general, terminologia şi interpretarea istorică marxistă nu sporesc claritatea textului şi nu dezvoltă abilităţile de gândire critică la elevi şi nici nu contribuie la cunoaşterea istoriei. Drept argument putem aduce exemplul interpretării revoluţiei engleze: i se acordă statutul evenimentului-cheie pentru începutul modernităţii precum şi pentru fenomenul greşit interpretat de „monarhie absolută”. Aceasta duce la multe interpretări eronate în ceea ce priveşte istoria economică şi socială (pag. 15, 16, 28, 82).

III.2.2. Structura generală a manualului

Divizarea structurală folosită (conform aspectului geografic, celui cronologic şi de conţinut) nu este urmată coerent prin manual şi nu se încadrează în criteriile istoriei integrate.

Exemplu pot servi următoarele: primele trei teme sunt lungi şi structurate în măsură insuficientă (pag. 10-27). Aspectul geografic este întru-totul ignorat în capitolul 1 (din motive clare), în timp ce această scăpare este acoperită cu date din istoria americană. Nu este urmat firul cronologic în tratarea (foarte lungă) a revoluţiei din 1848 (tema 15, 110-121), şi este plasată înaintea capitolului despre evenimentele din perioada 1817-1847 (pag. 122). Al treilea capitol despre America este numit „Războiul de independenţă” (pagina 128), dar războiul este adus în discuţie doar la pagina 130, după două pagini de naraţiune despre nativii americani. Structura conţinuturilor în cadrul unei teme rămâne neclară, de asemenea datorată folosirii insuficiente a subtitlurilor şi structurării grafice clare. precum subtitlurile, structura grafică.

Punctele critice de mai departe includ următoarele:

•la pagina 113 toate revoluţiile anului 1848 sunt citate într-o formă fugitivă – care este scopul acesteia?

•la pagina 134 sunt reproduse articolele din Constituţia americană – aici lipseşte titlul.

•o repetare narativă lungă a revoluţie din 1848 din Franţa (pag. 110-113) lipseşte titlul relevant.

•nu este întotdeauna clar dacă textul este o sursă, un comentariu sau textul autorului (vezi pag. 111, 113).

III.2.3. Întrebări de exersare: inteligibilitate şi rezonabilitate

Foarte puţine îmbunătăţiri au fost făcute la acest capitol. Evaluările şi întrebările formulate sunt adecvate, câteodată lipsite de imaginaţie (ex: „numiţi utilaje de gospodărie (casnice) comune”, „descrieţi desenul” etc.). Textul autorului la începutul cărţii este foarte lung (capitolele 1-3) şi exerciţiile includ deseori numai o însărcinare. Manualul include multe tăbliţe şi le cere elevul să le poată folosi (detalii în secţiunea cu referire la tabele). Unor întrebări le lipseşte claritatea, de exemplu la pagina 109 (la nr. 1 lipseşte subiectul; la nr. 2 compune o linie a timpului!?).

Următoarea însărcinare pare foarte naivă şi nu corespunde standardelor didactice indicate, ci favorizează mai mult memorarea „completaţi datele la temă, care au fost studiate în linia timpului”. Acest tip de însărcinări se repetă foarte des în manual(exemplu pag. 85, 87, 93).

III.2.4 Ilustraţiile, textele-sursă şi menirea lor

Cele mai puţine schimbări sunt necesare la acest capitol. Ce trebuie făcut este, în mare măsură, legat de tehnoredactare. Unele detalii necesare, descrieri şi citate a surselor precum titluri, ani/ secole şi autori/ pictori au fost deja completate. Şi totuşi, descrierile surselor şi ilustraţiilor deseori nu sunt clare din motiv că sunt plasate nereuşit. Aici nişte schimbări tipografice ar putea fi făcute.

Notaţi la pagina 101. Aici ilustraţia cu Karadjordjevic apare în legătură cu geneza statului grec, şi, de fapt, ar trebui să fie mutată la pagina 102.

Hărţile sunt, în general, clare şi nu abundă în detalii. Unele hărţi au fost înlocuite cu altele mai bune (detalii: Bucovina). Totuşi, s-ar putea face unele corectări referitor la conţinutul unor hărţi, care sunt neclare şi ar putea fi reproduse mai calitativ (ex. 42).

III.2.5. Legătura dintre istoria locală/regională şi cea universală

Această legătura s-a încercat a fi realizată doar sporadic. Manualul este alcătuit din capitole introductive despre istoria universală (Europa Centrală şi de Vest), care sunt urmate de capitole separate axate pe regiuni în aceeaşi perioadă (Moldova, Valahia, Transilvania şi Bucovina capitolele 5-11. Apoi urmează din nou istoria universală (capitolele 12; 13).

Doar două teme prezentate în manual pot fi nominalizate pentru o reuşită integrare a istorie regionale şi universale, însă revoluţia din 1848 şi discuţia despre istoria artelor sunt la fel prezentate în manieră strict suplimentară. Arta din Moldova şi Basarabia sunt prezentate separat şi extensiv, chiar dacă materialul este atât de sărac încât abia ajunge pentru tratarea separată. Paralele în prezentarea acestor subiecte practic lipsesc.

Încercarea de a ilustra fenomenul urbanizării, de asemenea prin exeplul Bucovinei şi Basarabiei (paginile 154-156), nu este dusă până la capăt, întrucât nu este contextualizată deplin. Marioneta folcloristică prezentată ca ilustrare a vieţii sociale din Moldova (p. 160) se pierde alături de ilustrarea altor regiuni (printre care şi Rusia). Numai în ultimul capitol (13), în secţiunea evaluare, găsim o bună sinteză ce relevă diferenţele în tempou şi răspândirea progresului în Europa.

III.2.6. Momente critice în istoria Moldovei

Momentele critice – contrar sugestiilor noastre – în general nu au fost luate în considerare. Iarăşi găsim aspecte eronate ale istoriei vest-europene şi transilvănene, de exemplu referitor la formarea statelor şi estates.

Periodizarea este o problemă nesoluţionată a acestui manual. Totuşi, în fragmentul proaspăt adăugat (p. 5) se face o încercare de a atrage atenţia asupra diferitelor scheme de periodizare a istoriei universale. Chiar şi aşa, cartea este bazată pe periodizarea axată pe principii marxiste în care predomină viziunea rigidă asupra istoriei prin analiza ei în raport cu noţiunea de clasă, fiind constrânsă în limitele tratării în alb/ negru (detalii la pag. 28, 91, 97, 154/155, 157). Se caută mereu „progresul post-revoluţionar”. Ca rezultat al acestei tratări, găsim câteva explicaţii ilogice, ca în exemplul textului pentru ilustraţia unei moare de vânt (100): Este un purtător al progresului, dar fermierii nu şi le puteau permite şi în aşa fel erau folosite doar de oamenii bogaţi.

Axele cronologice se utilizează doar arareori şi doar în două culori rămânând destul de neclare şi chiar confuze. Este evident că autorii fie n-au fost capabili fie că nu au dorit (deoarece ar fi ilustrat diferenţele în progres şi dezvoltare?) să folosească aceste mijloace pentru a îmbunătăţi înţelegerea istoriei. Evenimentele, plasate pe axele cronologice, sunt un amalgam alcătuit din istoria politică, economică şi culturală, sensul cărora nu mi-a fost clar (este loc şi pentru motorul cu abur în istoria culturii şi artei?).

La temele despre istoria socială şi economică, terminologia marxistă este pregnantă. Modernizarea este „o necesitate istorică obiectivă” (36, p. 33, de asemenea exprimări ca „criza de supraproducţie”, „cămătă” etc.). Comparaţi şi diferenţa în utilizarea termenilor din domenii anumite a societăţii în Europa de Vest şi Moldova (landlorzi – stăpânii de pământ şi burghezii privilegiaţi – orăşeni).

La tema „revoluţia agrară” (pag. 16-21) se susţine că nimicirea clasei şerbilor se datorează exclusiv Angliei (16). În manual se sugerează că aceştia ar fi devenit „zilieri” (lucrători angajaţi cu ziua), care, ca parte a proletariatului, ar însemna că societatea engleză era încă cu un pas mai aproape de capitalism. Istoria, însă, nu se dezvoltă scematic. Unde şi când s-a desfiinţat iobăgia este arătat doar în materialul referitor la Moldova şi Valahia. În cazul Transilvaniei lipseşte data corectă, 1848 (pagina 45).

Rusia nu este menţionată atât ca ţară, cât ca „sistem diabolic” („ţarismul rus”, „Rusia ţaristă”, 50, 66, 67), ceea ce o prezintă pentru moldoveni un agresor şi cotropitor. Politica rusă de colonizare (a Rusiei Noi) nu este înţeleasă corect: scutirile fiscale şi militare nu erau îndreptate contra moldovenilor şi coloniştii aduşi pe acest teritoriu erau chemaţi spre a dezvolta regiunea, nu pentru „a agrava contradicţiile sociale”). Tehnici similare de argumentare se utilizează în cazul habsburgilor şi a Bucovinei (pag. 68: „asuprire cruntă” a moldovenilor etc.). Aici sunt combinate modele mai vechi de interpretare cu influenţă marxistă şi naţionalistă.

Deranjant este, mai ales, modul de interpretare a sistemului de guvernare englez (pag. 82). Este ignorată funcţia legislativă şi executivă a parlametului prin concentrarea asupra absolutismului Stewarţilor Catolici ajungând la tratarea dorită: Prima revoluţie împotriva monarhiei absolute din epoca modernă (Revoluţia Glorioasă) semnifică începerea istoriei moderne. Acest capitol este inacceptabil.

În acelaţi mod, sloganul „L’Etat c’est moi” (pag. 86) nu se referă personal regelui ci simbolulizează puterea deţinută de aceta. Când manualul prezintă Moldova anului 1775, ar trebui reflectată imposibilitatea plebiscitului din acea perioadă. Ceea ce s-a relatat este „aprobarea suveranului Moldovei” (omiteţi „poporul”). La gina 65 este greţit menţionat că românii „nu aveau drepturi”, ar trebui, în schimb scris „fără drepturi politice”.

Mai micile greşeli care urmează a fi corectate:

◦Pagina 16: Sud-est (titlu)

◦Pagina 16: datele cu referire la seeding machine par ilogice (1574-1741)

◦Pagina 25: Nantes

◦Pagina 28: unionalele recomandabil de utilizat cuvântul sindicatele

◦Pagina 65: Micu-Klein

◦Pagina 73: Rákóczi

◦Pagina 75: comentariul pentru ilustraţia trebuie completat cu „în Muntenia şi Transilvania…”

◦Pagina 82: Stuarţii – recomandabil de utilizat Stewart

◦Pagina 128: colonizare

◦Pagina 147: cloisonné

◦Note: Sunt greşeli de tipar precum şi alte tipuri de greşeli la paginile 17, 22, 38, 42, 64, 70.

IV. Manualul care cuprinde perioada din secolul XIX până la Primul Război Mondial

Petru Boico, Valentina Cincilei, Maria Veveriţă

Istorie. Manual pentru clasa a VIII-a

IV.1 Note generale

Au fost făcute puţine îmbunătăţiri, care ţin mai mult de aspectele următoare: plasarea şi calitatea tipăririi şi cuprinsul (glosarul) inclus la sfârşitul manualului. De asemenea, a fost făcută încercarea de a relata mai multe din istoria Moldovei; versiunea precedentă oferea aproximativ 25 pagini din 171. Plus la asta, au apărut nişte schimbări în text (de exemplu la pag. 14, 40-45) şi imaginile care au contribuit la o mai bună înţelegere a lui. O adăugare excelentă este secţiunea cu surse de la pag. 141, unde sunt prezentate trei diferite opinii asupra temei. Aceasta ar putea servi un exemplu de buni practici şi model pentru selecţia sursei (deşi întrebările formulate în legătură cu sursele prezentate, ele la fel solicită opinii despre sursă dar deja în baza datelor, fiind întitulate „opinii”).

Totuşi, deoarece aproximativ 90% sau mai mult din carte au rămas neschimbate, criticele precedente, prezentate în prima expertiză, rămân actuale.

Principalul neajuns al cărţii privitor la sec. XIX este superfecialitatea în tratarea fiecăreia din foarte multe teme prezentate. Aceasta nu numai că duce la o desăvârşită simplificare a evenimentelor şi relaţiilor, dar lasă şi multe lucruri nespuse – chiar şi la nivel de informaţie privinf fapte . Aceasta se exprimă şi în tendinţa de a menţiona multe evenimente şi personalităţi într-o manieră pur descriptivă. În aşa fel, în încercarea de a comunica elevilor cât mai multă informaţie (fapte) posibilă în acest spaţiu mic, autorii au eşuat în stabilirea legăturilor dintre diferite evenimente şi rezultatele lor. Şi mai apoi, nu se reuşeşte să se arate şi să se explice relevanţa informaţiei prezentate.

Dat fiind faptul că aproape nimic nu a fost schimbat în manual, criticile analizei precedente rămân în vigoare şi pentru această variantă. În continuare, vor fi făcute unele remarci privitor la schimbările şi problemele care nu au fost accentuate în analiza precedentă. Nu toate criticele aplicabile pentru ambele versiuni vor fi repetate. Autorilor li se recomandă, de asemenea, să ţină cont de analiza precedentă.

IV.2. Structura textului

Manualul constă din 5 părţi: capitolul 1 – istoria economică; capitolul 2 – viaţa politică (în Europa); capitolele 3-4 – America şi unele părţi ale Asiei; capitolul 5 – relaţii internaţionaleş capitolul 6 – cultura în epoca modernă. Structura nu este logică din două motive. În primul rând, textul începe cu istoria economică ca şi cum acest aspect ar fi o parte separată, pe când acesta ar putea fi uşor integrat în capitolele despre viaţa politică. Probabil, cartea ar fi trebuie să înceapă cu aceste aspecte. În al doilea rând, fiecare capitol tratează fiecare ţară aparte, pe rând, şi apoi, înainte de discutarea istorie politice a lumii la fel ca şi a spaţiului sudeuropean (cap. 5), prezintă informaţia privind America şi Asia. Capitolul 5 mai degrabă ar putea fi o temă introductivă sau chiar o parte componentă a capitolului 2. Accentul făcut pe aspectele economice duce la exemple similare celui din pagina 18 unde războiul Germano-Francez este menţionat în treacăt în legătură cu probleme economie fără să fie menţionat şi nici discutat anterior.

Cartea lucrează îndeosebi cu subiectele legate de imperialism, care nu sunt, de fapt, prezentate consecvent şi niciodată nu sunt logic prezentate cititorului în context de timp şi spaţiu.

În timp ce în textul lecţiilor au fost făcute încercări de a evidenţia legăturile regionale (de exemplu, repetările segmentelor despre Balcani, pag. 26), la nivel general temele sunt integrate doar superficial. De asemenea, câteva din temele care ar putea ajuta la atingerea acestui obiectiv lipsesc. Imperiul Otoman, deşi Basarabia aparţinea acestuia, apropape totalmente este omis în manual. Această omitere este greu de înţeles dat fiind importanţa problematicii pentru secolul XIX. O soluţie posibilă ar fi prescurtarea textelor despre America şi Asia. Paragrafele ce se referă la „Problema de Est” (p. 148-149) nu au sens când nu se oferă detalii despre situaţia internă a Imperiului Otoman. În paragraf se recurge la oferirea unei simple relatări despre evenimente fără a prezenta explicaţii şi păreri despre situaţia din interiorul imperiului.

Una din principalele sarcini ale autorilor ar trebui să fie să arate interconexiunea evenimentelor istorice. E regretabil faptul că, de exemplu, în secţiunea întrebări de la pag. 69, o întrebare comparativă (Germania şi Franţa) a fost scoasă în versiunea nouă a manualului; aşa fel de întrebări, dimpotrivă, ar trebui să fie folosite mai des.

Ultima analiză a accentuat faptul că manualul nu ar trebui să se asamene unei enciclopedii. A fost discutată problema „puţinului spaţiu acordat”. Soluţia nu este lărgirea spaţiului, ci o selectare mai bună a informaţiei care ar trebui inclusă. Şi iarăşi revenim la întrebarea: ce vor autorii să redea prin textul lor? Ce fel de informaţie este esenţială pentru a înţelege conflictele, problemele, evoluţia evenimentelor şi consecinţele lor în secolul XIX? Spre exemplu, e oare necesar să spunem elevilor despre deschiderea şi volumul de producţie a diferitor uzine italiene (22); mai ales dacă această informaţie nu duce la o concluzie anumită? Spre regret, există exemple unde textul a fost revizuit şi au fost adăugate mai multe cifre şi date (18).

Un alt fapt regretabil ce ţine de abundenţa masivă de date şi cifre, este stilul autorului în care s-a efectuat categorizarea şi a clasificarea informaţiei, reflectat în câteva exemple ale textului (detalii la pagina 35), şi la care deja s-a comentat în analiza precedentă. Aşadar, de exemplu, ce le spune studenţilor clasificarea separată a diferitelor standarde de viaţă?

Evenimentele şi „faptele” reproduse în carte rămân atât de superficiale încât elevul nu va fi nici sprijinit în încercarea sa de a înţelege istoria unei anumite perioade, nici motivat de manual să devină interesat de istorie. Deşi s-a menţionat că în secţiunea cu exerciţii s-a încercat foarte mult să se atragă atenţia elevilor, textul autorului este prea complicat, la nivel de informare şi relatare, ca să trezească elevilor interes faţă de istorie. În special, introducerile în istoria economică sunt relativ inaccesibile. În general, accentul ar trebui să fie pus pe sinteză şi explorare a temelor şi nu pe acumularea unui număr mare de fapte fără legătură între ele.

În unele locuri a fost îmbunătăţită organizarea grafică a textului, ceea ce a îmbunătăţit structura şi legibilitatea acestuia. Un exemplu ar fi secţiunea despre Balcani, unde au fost introduse subtitlurile. De asemenea, au fost întreprinse încercări reuşite de a îmbunătăţi demersul textului (paragraful Cuza p. 84 şi 180).

„Glosarul”

O nouă adăugare la manual este secţiunea vocabular la sfârşit. Este o îmbunătăţire binevenită, deoarece va ajuta elevilor la identificarea şi înţeleagerea unor termeni dificili. Limbajul utilizat în această secţiune este destul de accesibil şi scurtele explicaţii (în majoritatea cazurilor) nu necesită multe cunoştinţe anterioare din partea elevului. Glosarul poate facilita înţelegerea textului, mai ales în acele cazuri în care lipsesc explicaţiile narative.

Totuşi, există unele deficienţe în această secţiune. Cum ar fi secţia vocabularului explicat şi, în unele momente, cum este explicat. O problemă generală este că teoria politică nu este plasată în context. De asemenea, opiniile nu sunt puse în context corect mai ales când sunt prezentate ca curente politice sau chiar expresii ale „realităţii”. În vocabular aşa termeni ca „baricadă”, „criză”, „dinamită” sunt definite, unele foarte detailat, în timp ce aşa termen ca „ideologie” nu este explicate, deşi este folosit pentru a descrie alţi termeni. Unii termeni (antisemitism, segregare, secularizare etc.) se explică numai pe scurt. Luând în considerare importanţa lor, definiţia lor ar trebui să fie extinsă.

Nişte definiţii problematice: Termenul „absolutism” este explicat foarte neconsecvent. Această definiţie ar putea fi explicată spunându-se ce înseamnă aceasta în relaţiile cu părţile statului, dând un exemplu clasic. Definiţia „naţiunii” este foarte esenţialistă şi este reprezentată a-istoric ca un fenomen apărut de la sine. Probabil termenul de „naţionalism” ar fi trebuit inclus şi el în glosar. De asemenea, „pogrom-ul” presupune violenţă sub niivelul a ceea ce e cunoscut ca nimicire în masă. La fel este discutabilă problema organizării pogromurilor fiind atribuite „grupelor şovinist-reacţionare” – această „explicaţie” crează mai mult confuzie decât claritate. „Rasismul” este definit numai în legătură cu imperialismul. Aceasta este neconsecvent în comparaţie cu restul glosarului care defineşte termenii într-un mod mai universal. „Secularizarea” este definită aici ca referindu-se exclusiv la proprietate; probabil alte aspecte ar putea fi incluse. Definiţia pentru „segregare” este prea scurtă şi de loc nu se referă la viaţa reală.

4.3 Argumentarea ştiinţifică – starea de cercetare

Notă generală

O parte din această analiză, ce ţine de secolul XX, critică subiectivismul in ceea ce ţine de aspectele politice. Acest lucru nu e atât de accentuat în cazul manualului cu referire la sec. XIX. Aspectele pe care le caracterizăm în ceea ce ţine de prejudecăţi politice ar fi tratarea economico-socială puternic subiectivizată şi tratarea identităţii cetăţenilor Republicii Moldova (detaliile urmează).

Regretul esenţial, însă, este lipsa anumitor teme: Imperiul Otoman este una din ele, alta fiind naţionalismul şi constituirea poporului ca o experienţă istorică şi ca o teorie (ilustrând de asemenea evoluţia teoriei naţionalismului). Iar ceea ce se menţionează este într-atât de concis încât înzestrează naţionalismul cu trăsăturile unui fenomen natural.

Câte odată alegerea termenilor este neadecvată pentru sec. XIX (ex. Turcia, separatiştii (85).

În plus, principalele idei din prima analiză rămân şi vor fi incluse şi în următoarele două paragrafe scurte. Problema prezentării altor grupuri etnice, la fel ca şi formarea identităţii la un nivel mai general ar merita o atenţie specială în ultimele două paragrafe.

Simplificarea excesivă a evenimentelor mondiale

După cum s-a menţionat şi în prima analiză, textului îi lipseşte profunzime în explicaţii. Un exemplu din capitolul I este dovadă acestui fapt. Aici capitalismul se echivalează cu mono-caputalismul iar acesta la rândul său cu imperialismul, ultimul fiind echivalent cu colonialismul. Toate acestea sunt prezentate în câteva propoziţii fără explicaţii suplimentare (11). Noţiunea de „monocapitalism” ar trebui să fie explicată ca să fie justificată folosirea termenului cu privire la sec. XIX. Pentru restul expresiei nimeni nu neagă conexiunea dintre noţiunile respective, însă un asemenea conglomerat de termeni poate induce în eroare.

Ceea ce ţine de istoria ţărilor în parte, aici prezentăm doar unul din exemple: istoria Germaniei este extrem de simplificată. Relaţia dintre uinificare şi progres, precum şi „ rolul Germaniei ca principala instigatoare” a primului război mondial este menţionată, dar nu explicată. Naţionalismul şi unirea primesc aprecieri contradictorii ale valorilor în text.

Personalizarea istoriei

Chiar dacă au avut loc schimbări minore, oricum mult din istoria care se scrie derulează în jurul marilor personalităţi ale timpului. Acest fapt se vede şi în imaginile care ilustrează preponderent personalităţi vestite şi multe întrebări au în esenţă identificarea de către elev a figurii din imagine – ori este aceasta necesar? Această personificare, cel puţin într-o oarecare măsură, nu permite focusarea pe istorie economică , precum şi pe secţiuni a istoriei sociale.

Reprezentarea minorităţilor

Reprezentarea minorităţilor a fost îmbunătăţită în versiunea revizuită a manualului (detaliile urmează). A fost inclus un nou compartiment (46-49). Se aplică o abordare inclusvistă a altor grupuri etnice. Acest fapt se poate sesiza într-o zicală inclusă în text: „Tata rus, mama rus, iar Ivan – moldovan” (pag. 46). Aceasta este o nouă evoluţie a conceptului civic al naţiunii şi reprezintă o diferenţă mare cu generaţia predecesoare a cărţilor, care excludeau din naraţiune celelalte grupuri etnice. Exerciţiile propuse aici, de asemenea, implică caracterul comun al cetăţeniei.

În general, însă, secţiunea este foarte enumerativă şi lipsită de profunzime. Această listă a popoarelor, a timpului şi locului în care au migrat era deja prezentă în versiunea a doua a manualului precedent (istoria românilor). Şi dacă se cunoaşte doar puţin din situaţia minorităţilor etnice din Basarabia în sec. XIX, respectiv problematizarea ar trebui să fie scurtă. Oricum, autorii au reputaţie academică foarte înaltă şi astfel s-ar putea spune mai multe aici. Probabil, trebuie să fie evitată prezentarea fiecărui grup punct pe punct, sintetizând o altă abordare: Ce este relevant pentru toate grupurile? La ce trebuie să atragă atenţia elevii? etc.

Diversitatea lingvistică în Basarabia este reprezentată de o tabelă întreagă. Limba găgăuză este scrisă în tabel ca fiind „turcă”, cu o notă în partea de jos a paginii menţionând „găgăuză”. Şi dacă aceasta a fost reproducerea cenzului ţarist (după cum şi este în realitate),a tunci ar trebui marcatăca o sursă. Şi dacă s-ar reprezenta starea curentă a acestei în demografia istorică a Moldovei, termenul „turc” ar trebui să fie înlocuit prin „găgăuz” în cadruş acestui tabel.

Menţionarea coloniilor agrare evreieşti este destul de scurtă. Este insuficient, dat fiind faptul că mai târziu, în perioada interbelică, activitatea acestora a avut succes şi în plus acesta a fost un fenomen unicat pentru evreii din Europa de Est. Aceasta marchează, totodată, o dovadă forte împotriva tuturor stereotipurilor despre evrei care erau foarte răspândite în România interbelică. Pe lângă acestea, menţionarea despre pogromul din Chişinău este scurtă şi evenimentul rămâne în afara contextului. Luând în considerare faptul că acest pogrom este unul dintre cele mai bine cunoscute la nivel internaţional înainte de primul război mondial, această temă ar merita mai multă atenţie decât doar o singură propoziţie.

Cât despre romi, se menţionează că „ei sunt cel mai vechi grup etnic de pe teritoriul Moldovei”. Ar înseamnă asta oare că ei s-au stabilit pe acest teritoriu mai înainte decât etnicii „moldoveni”? Dacă aceasta a fost esenţa ar fi mai indicată o problematizare şi nu o simplă menţiunare în trecere. Mai devreme sau mai târziu, elevii se vor confrunta cu dezbaterile privind „identitatea” şi „nativitatea” în Republica Moldova. Se spune, de asemenea, că patria lor este India – la sigur că patria lor este Republica Moldova şi ei nu por nutri nici un sentiment pentru Republica India.

În contextul grupurilor etnice şi transformărilor Basarabiei, noţiunea de „jug otoman” este mult prea accentuată, mai ales că în nici o parte a manualului nu este descrisă situaţia internă din Imperiul Otoman. În afară de grupuri care au fugit de Imperiul Otoman, au mai fost şi grupuri care s-au stabilit acolo pentru a evada din condiţiile de continuă schimbare în Imperiul Ţarist (de exemplu deoarece au fost retrase privelegiile militare). Acest caracter unilateral al binelui şi răului trebuie revăzut.

Problema privilegiilor minorităţilor există şi în acest manual (detaliile urmează). Privilegiile primite de către ei din partea statului nu au fost orientate împotriva băştinaşilor. Scopul lor a constat în atragerea imigranţilor …..(….and if they were unfavourable than vis-a-vis the Tsarist center). Faptul că băştinaşii aprovizionau casele coloniştilor cu lemn etc. trebuie privit ca o parte a obligaţiilor lor feudale?

Problema construirii identităţii

Noua versiune este mai clară în privinţa celor asupra cărora se discută. Se explică clar ce ipoteză a constituirii identităţii se favorizează, aliniindu-se identităţii stataliste centralizate,, când deja la pagina 5, se vorbeşte despre sfârşitul Moldovei ca „stat independent” în secolul XIX. Aici ar trebui să se discute dacă un stat sub suzeranitate otomană poate fi considerat suveran, fiindcă manualul se referă la existenţa de 500 de ani a unui stat suveran.

Termenul Basarabia deseori se evită şi se înlocuieşte prin „Moldova de Est”. Dat fiind faptul că regiunea era cunoscută ca Basarabia în acea perioadă, utilizarea acestui termen precum şi utilizarea conştientă a termenului de alternativă este discutabilă. Elevii vor întâlni denumirea „Basarabia” în viaţa de zi cu zi şi ar fi salutabilă explicaţia utilizării ambilor termeni sus-numiţi (detalii urmează în secţiunea asupra secolului XX).

VI.4. Sursele

Sursele acestei cărţi rămân caracterizate de trei aspecte: în primul rând, aproape niciodată nu se oferă mai mult de o singură perspectivă. În al doilea rând, imaginile practic nu sunt folosite în calitate de sursă. Caricaturile se reprezintă rar dar şi mai rar se pun în aplicaţie, excepţie fiind cele două din pagina 146, care mai apoi apar şi în secţiunea „Exerciţii” a doua oară. La fel şi altele două caricaturi la paginile 162 şi 171 care nu au fost utilizate practic şi rămân fără explicaţie. Ultimele necesită, totuşi, anotaţii în privinţa obiectului/personalităţii ilustrate (mai ales caricatura 1, pag. 146). Multe din imaginile utilizate sunt din perioada contemporană şi au o legatură foarte vagă sau chiar lipsă cu textul, de exemplu, la pagina 19 se prezintă o fotografie a München-ului din prezent, care nu are legătură cu textul decât că se află în compartimentul Germania (detalii de asemenea la paginile 20, 28, 157 etc.). În unele cazuri ilustraţiile nu doar suferă de insuficienţă de informaţie, unele nu reprezintă ele însele nimic însemnat,,multe reprezintând personalităţi, altele exprimând valori minore pentru înţelegerea timpurilor respective.

Multe ilustraţii au fost suplimentate cu informaţii (data, autorul), în alte cazuri informaţia, prezentată în varianta anterioară, a fost elimentă.

În al treilea rând, sursele scrise practic întotdeauna au un caracter afirmativ, şi anume suplimentează şi confirmă textul autorului. Ele nu reprezintă viziuni noi sau contradictorii. Adesea exerciţiile sunt lipsite de imaginaţie. Spre exemplu, textul-sursă de la pagina 17 se tratează de întrebări ca fiind un fapt. Nu sunt exerciţii care să trateze textele dintr-o perspectivă critică şi care ar fi necesare, totuşi, aici, dar sunt peste capacităţi atât a textului autorului cît şi a scopului secţiunii. Sursele trebuie selectate în aşa mod ca elevii să le poată aborda critic. Şi totuşi, este un exemplu unde acest lucru a fost bine realizat. În secţiunea despre colonialism, este un tabel unde sunt aduse diferite opinii asupra imperiilor coloniale (cu acelaşi titlu la pag. 141), prin documentarea a trei poziţii din fragmente ale unor surse. Este un exemplu foarte bun în privinţa selectării corecte a surselor la temele acestui manual. Însă întrebările adresate elevilor tratează aceste „păreri” ca nişte fapte. Întrebările posibile în acest caz ar putea fi: În ce autorii sunt/nu sunt de acord? În ce situaţie politică s-ar fi putut exprima asemenea poziţii? În ce momente opiniile cu privire la impactul colonialismului nu coincid cu realitatea cu care au suportat-o subordonaţii coloniali etc.?

Câteva dintre textele-sursă nici nu sunt marcate ca fiind surse şi nu oferă numele autorului, data şi provenienţa documentului. Multe texte se inspiră din surse ruseşti (spre exemplu, textul despre Austro-Ungaria) – posibil, surse din alte ţări ar fi indicate pentru diversificare.

Sunt multe compartimente, numite „lectură” – scopul adevărat ale cărora nu se poate înţelege de cititor. Cel mai des, acestea nu sunt materiale suplimentare sau fragmente ale surselor, ci reprezintă textul autorului.

S-a făcut un efort pentru a include mai multe surse. Spre exemplu, la tema Britaniei sunt date două pagini cu ilustraţii şi fragmente de text. Deşi imaginile nu sunt utilizate ca surse, tema ar putea servi drept un exemplu de utilizare a surselor. La fel, în acest caz se prezintă două tipuri diferite de surse: un fragment din lege şi o parte a unei afirmaţii politice. Alte tipuri de surse scrise, care ar putea fi incluse pe viitor, sunt articolele din ziare, scrisori şi agende ale soldaţilor, rapoarte întocmite de guvern, inspectori sau vizitatori din străinătate etc. Se sesizează atenţia asupra satelor basarabene, de ce, însă, nu este nici o ilustraţie a satului moldovenesc sau o scurtă marturie privind viaţa rurală de pe atunci?

Multe hărţi au o calitate mai bună. Altele, însă, rămân a fi de o calitate foarte proastă (detalii la hărţile de pe pagina 26, 92, 95).

În unele cazuri imaginile sunt reproduse de două ori: odată în textul autorului, apoi în exerciţii dacă acestea se referă la ilustraţie. Aceasta este o utilizare nechibzuită a spaţiului. În unele cazuri acest cusur a fost lichidat (pag. 104), în altele totul a rămas precum a fost (detalii la paginile 113, 190). Câteodată informaţiile adăugate la o imagine sau alta nu sunt contextualizate (spre exemplu, în modulul despre literatură, textul suplimentar la imaginea lui Lev Tolstoi ar putea fi explicat).

IV.5. Întrebări şi exerciţii

Elevilor li se oferă o varietate de informaţii, şi totuşi în majoritatea cazurilor doar foarte succint. Apoi în multe întrebări elevilor li se sugerează să reproducă puţina informaţie într-un mod care favorizează memorizarea. Ca o altă formă de învăţare repetată, elevii sunt rugaţi în unele însărcinări să reidentifice imaginile personalităţilor notorii, Unele din întrebările care depăşesc simpla reproducere de „fapte”, totuşi, solicită, în formă de informaţie, foarte multe de la elevi: de la o informaţie scurtă câteodată se cere câte un răspuns foarte vast (Q5, 141). Manualul pentru perioada antichităţii a oferit nişte întrebări creative şi adânci, probabil nişte întrebări similare ar fi putut utilizate şi în acest caz, permiţând elevilor să facă într-o anumită măsură legătura dintre cele spuse şi ceea ce cunoaşte despre familia, satul său etc.

După cum s-a menţionat deja, puţin lucru s-a făcut cu sursele. Textul nu permite dezvoltarea abilităţilor de gândire critică la elevi. Aceasta se datoreză şi lipsei multiplelor surse care s-ar referi la textul/ segmentul/ aspectul dat.

IV.6. Greşelile de tipar şi alte erori

◦Pagina 21: trebuie să se menţioneze „Essen” în loc de „Ruhr” alături de imagineş

◦Pagina 40: greşeală de tipar la „60’70”

◦Pagina 62: explicaţia la segmentul hărţii Marii Britanii se referă face referire la statele Germane!

◦Pagina 76: harta: lipsesc oraşele;

◦Pagina 77: textul la ilustraţie: în loc de „Unirea va fii” trebuie să se scrie „uniţi să fiţi”;

◦Pagina 155, harta 2: în colţul din dreapta apare un text tăiat despre Cipru care nu are sens după cum este prezentat;

◦Pagina166: greşeală de tipar în cuvântul „scóeele”;

◦Pagina 191: informaţia despre cum de studiat o sculptură trebuie să fie plasată la exerciţiul despre sculpturi;

◦Pagina 198: lipseşte litera „j” (junism).

Concluzii

Trebuie de menţionat că schimbările care au fost făcute au îmbunătăţit textul foarte mult. Îndeosebi textele noi despre istoria socială şi grupurile etnice, părţile sintetizate precum şi noile surse au contribuit la lăergirea abordării. Este incurajată producerea unor asemenea schimbări.

Se recomandă schimbarea esenţială in ceea ce priveşte informaţia prezentată şi structura întregului text. Larga şi nepregătita atenţie asupra istoriei economice ar trebui remediată prin schimbarea ordinii capitolelor şi reducerea volumului de detalii. Ar fi justificată prezentarea mai largă a legăturii dintre istoria regiunii şi istoria europeană şi desigur istoria Imperiului Otoman. Explorarea problemei orientale la fel ca şi interconecsinea a diferitor aspecte a secolului XIX pe o scală mai largă rămân nedezvăluite având destul potenţial în a oferi o lectură mai integrată asupra acetei perioade.

La un nivel minim următoarele aspecte ar trebui să fie luate în calcul la revizuirea textelor:

1.sursele trebuie să fie completate cu informaţia care le-ar face înţelese ca surse;

2.mai multe surse trebuie să fie incluse (de origine diferită). Includerea surselor (care nu neapărat să fie lungi ca să-şi atingă scopul) poate fi realizată prin reducerea unor detalii abundente, care la acest moment fac textele inaccesibile şi greu de citit, precum şi prin eliminarea imaginilor dublate;

3. segmentele textelor trebuie să fie introduse în aşa fel ca sa fie integrate deoarece la acest capitol multe paragrafe sunt rupte prezentând istoria diferitor ţări în mod separat având puţină legătură şi relevanţă între ele;

4. întrebările trebuie să fie revăzute ca să permită mai mult lucru activ cu textele şi sursele, în special ţinând cont de dezvoltarea abilităţilor de gândire critică.

V. Secolul XX

Sergiu Nazaria et al.: Istorie. Manual pentru clasa a IX-a

Sergiu Nazaria et al.: Istorie. Manual pentru clasa a XII-a

 

V.1 Note generale

Modificările din primul şi al doilea proiect al manualului din 2005 sunt minime şi destul de superficiale şi pentru o mare parte de materie academică şi pentru metodologia didactică. De fapt, majoritatea punctelor de discuţie sau de critică şi recomandările enumerate şi explicate în raportul prezentat de Institutul Gheorg Eckert şi Consiliul Europei pentru primul proiect nu au fost luate în considerare în cel de-al doilea proiect. În afară de evaluarea punctelor slabe şi celor forte atât din punct de vedere academic cit si metodic, prezentul raport reexprimă majoritatea comentariilor precedente într-un mod mai sistematic. Fiecare observaţie generală apărută/ înaintată este urmată de un număr de exemple din manualul-proiect pentru a ilustra tema/ problema şi recomandările relatate.

V.2 Istoria

V.2.1 Structura, succesiunea şi selectarea temelor

Comparativ cu manualele de istorie pentru aceleaşi nivele din alte ţări europene, numărul de subiecte şi probleme din manualul moldovenesc pentru un an este enorm. Ca urmare, lipseşte spaţiu chiar şi pentru o minimă introducere în temă. Astfel, prea multe capitole depăşesc abilităţile elevilor care duc lipsă de cunoştinţe de bază asupra faptelor, tendinţelor şi contextului.

Probabil, structura şi logica primară a manualului ar trebui bazată pe perioade istorice prezentând in fiecare din ele interacţiunea realizărilor şi evenimentelor socio-economice, politice şi culturale. Cel mai des însă, manualul de clasa a XII-a optează pentru perioade prea largi bazate pe teme suprastructurate (exemplu ar putea servi tema privind democraţia şi totalitarismul, XII, capitolul III) şi în cadrul acestor teme (grupuri de ţări) evenimentele sunt private de logică şi contextul lor istoric creând impresia de sisteme statice (inclusiv şi contraste dintre est şi vest). În limitele exemplului de mai sus: o secţiune cu referire la SUA de la Roosvelt la Clinton, următoarea prezintă Franţa de la de Goole la Chirac, următoarea pune în discuţie Rusia de la Lenin la Elţin. Între timp, evenimentul crucial în mijlocul erei selectate, al doilea război mondial este omis din moment ce accentul este pus pe sisteme politice. Astfel, elevii vor pierde interacţiunea şi contextul împărtăşit de toate statele numite mai sus în perioada interbelică sau postbelică, tercând cu vederea tendinţele autoritare proeuropene ale anilor 1930, naşterea fascismului şi însăşi al doilea război mondial, ceea ce prezintă un serios impediment pentru înţelegerea istorică.

◦Un exemplu de subiect lăsat fără introducere contextuală şi de fapte este lecţia 7 privind integrarea Uniunii Europene (XII, pagina 33-35): studiul de caz asupra modurilor de integrare referindu-se prin clişee la variate forme de integrare (Europa grăbită two-speed Europe, miezul Europei etc.) nu pot şi în asemenea fel, eşuiază în sporirea perspicacităţii elevilor în ceea ce priveşte dilema integrării UE.

◦În unele cazuri variatele nivele (global, european, naţional) se suprapun într-un mod neorganizat: secţiunea privind centrele de putere economică la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI referindu-se la SUA, Bavaria, Japonia, Moldova, China şi Europa în mai puţin de două pagini (IX, 15-16).

◦Problemele structurale de mai sus sunt evidente în capitolul privind beligeranţa (XII, p. 139). În principiu, un capitol privind beligeranţa ca fenomen al secolului XX ar fi o referinţă inovatoare şi relevantă într-un manual organizat cronologic. În structura manualului dat, totuşi, prezentarea primului război mondial, al doilea război mondial şi a războiul rece duce la fragmentarea relatării istorice, sugerând concluzia că acestea au fost rupte de cauze şi consecinţe politice şi socio-economice. Pe lângă acestea, sinteza diacronică,a acestor trei războaie e prea îngustă (2 pagini, XII, 168-169) pentru a justifica o asemenea distorsiune fundamentală a ordinii istorice a evenimentelor.

◦Împărţirea unui capitol în subcapitole nu este evidentă. De ce un subcaopitol al istoriei universale privind prima jumătate a secolului XX este urmat de un sub-capitol privind istoria naţională în a doua jumătate a secolului, şi nu prima jumătate_ De fapt, textul privind istoria economică mondială este destul de sărac comparativ cu textul privind dezvoltarea economică a Moldovei în aceeaşi secţiune. Evaluarea politciii economice române în Basarabia şi politica sovietică în RASSM este bine echilibrată. Totuşi, tendinţa generală a politciii economice în Marea Românie sau politicilor comuniste de transformare în toate ţările din URSS, nu sunt prezentate într-un un cadru care ar favoriza înţelegerea particularităţilor şi similarităţilor dintre Basarabia şi respectiv RAASM. Ca consecinţă este practic imposibil pentru un elev să vadă vre-o legătură şi interdependenţă între subcapitolele privind istoria naţională şi subcapitolele adiacente privind realizările europene şi globale în aceeaşi epocă (IX, p. 44).

◦Fără o cauză evidentă, capitolul social are o construcţie diferită de capitolul economic, cu un subcapitol privind perioada interbelică şi altul perioada postbelică, fiecare prezentând o introducere săracă a tendinţelor globale, dar fiecare fiind dominat de realizările naţionale moldoveneşti. Textele privind partea română şi cea sovietică a actualei Moldove sunt clare şi corecte, dar iarăşi, elevolor nu li se oferă ajutor pentru a vedea legăturile comune într-un cadru mai larg (IX, pp. 6, 26).

◦Declaraţia Universală privind drepturile omului ar fi mai bine plasată şi contextualizată în capitolul privind relaţiile internaţionale (IX, 32).

◦Capitolul privind organizaţiile internaţionale, reeşind din preferinţa generală a manualului faţă de cea mai recentă perioadă din istorie, este destul de scurt şi unilateral (XII, 207-210). Capitolul se referă doar la Naţiunle Unite şi NATO şi trece cu vederea menţionarea UE, ca unui actor major în politicile actuale, chiar şi pentru însăşi Moldova.

◦Subcapitolul privind istoria politică a ţărilor de vest în perioada interbelică (urmând un subcapitol privind regimurile politice) este lipsit de o abordare clară, cuprinzătoare referindu-se la SUA, Anglia şi Franţa separat (de ce nu Republica Weimar?). Iarăşi, nu există nici o legătură explicită cu următorul sub-capitol privind revoluţia rusă (IX, 44).

◦Separarea între politice locale (capitolul 3) şi relaţiile internaţionale (capitolul 4) are serioase erori, în special în ceea ce priveşte secolul XX. În capitolul 3 naraţiunea sare de la totalitarism interbelic (fără vre-un cuvânt despre al doilea război mondial) la restaurarea postbelică în Europa de Vest şi URSS. Astfel, unele întrebări se referă la consecinţele celui de-al doilea război mondial fără ca să existe vre-o secţiune despre însăşi război. Acelaşi lucru poate fi menţionat şi la secţiunile privind Europa de Est în a doua jumătate a secolului XX (IX, 108).

◦Succesiunea secţiunilor în capitolul IV, frecvent întrerupând cronologia istorică şi prezentând pe scurt Holocaustul sau Diplomaţia în timp de război, pot uşor provoca neînţelegeri pentru elevi (IX, 117-172).

◦În special capitolele privind cultura şi ştiinţa conţin prea multe nume în detrimentul unei mai ample explicaţii a unui anumit fenomen cultural sau dezvoltarea ştiinţifică. Ilustraţiile sunt în general bine alese şi explicate, dar nu legate direct de text (IX, 174).

Precum idealul unei naraţiuni integrate, combinând realizări socio-economice, politice, culturale şi ştiinţifice aparent ar fi prea ambiţios, separarea capitolelor după aspectele sociale, politice (interanţionale şi domestice) şi cultural-ştiinţifice a istoriei pentru fiecare perioadă este o abordare realistă. Deşi fiecare secvenţă are plusurile şi minusurile sale, tratând mai întîi probleme economice şi sociale, manualul cele mai dese ori eşuiază în plasarea lor într-un cadru politic corect prezentând realizările în timp potrivit pentru studenţi.

V.2.2 Încadrarea istoriei în timp şi spaţiu

Chiar şi într-o istorie integrată, o încadrare a naraţiunii în timp şi spaţiu este necesară, chiar şi în scopuri didactice. (Pentru un al treilea element al „încadrării”, definiţia de „noi” şi „ei”, vezi „includere şi excludere”).

Timp: Este o practică comună de a nu include cele mai recente evenimente într-un manual de istorie pentru a evita influenţa politică, asemenea manual părând învechit după câţiva ani. În cazul Moldovei ar fi recomandabil de a încheia manualul cu declararea independenţei din 1991. Acest argument a fost un subiect al unei dezbateri intense în cadrul seminarului Braunschweig din 12 decembrie 2005. Manualul revizuit, totuşi, arată preocupările exprimate legate de politizarea şi durabilitatea textelor (vezi de asemenea: „influenţa politică sau ideologică”).

◦Introducerea manualului de clasa a XII analizează istoriografiile trecute şi preferinţele acestora în periodizare (XII, 3). Aceste contradicţii (parţial politice) nu ar trebui să preocupe elevii, cu atât mai mult că aceasta nu are consecinţe evidente pentru naraţiunea manualului. Din punct de vedere a istoriei politice, 1918 pare a fi cezură logică, însă dintr-o perspectivă mai mult socio-economică, 1848 ar putea fi la fel de relevant.

◦secţiune privind integrarea UE se sfârşeşte cu Nice IGC , cu toate că Tratatul constituţional şi referendumu-rile în Franţa şi Olanda au schimbat dramatic perspectivele pentru lărgirea ulterioară a Europei. Aceste subiecte actuale sunt relevante pentru profesori, dar un manual trebuie să omită incorporarea ultimelor evenimente şi tendinţe

Spaţiu: În general atenţia geografică a ambelor manuale este pusă pe Moldova înconjurată de Rusia/URSS şi România, precum şi SUA, Europa de Vest şi Est şi ocazional Japonia şi China. Restul globului nu este reprezentat de loc (cu excepţia Cubei). Inevitabil, importanţa Moldovei în istoria europeană este exagerată. În acelaşi timp, datorită structurii manualului, istoria Moldovei pare să se dezvolte în mare parte în paralel, însă, în izolare de tendinţele generice în istoria europeană, est-europeană sau sovietică.

◦Din punct de vedere geografic, denumirea manualelor ca „istorie naţională” ca parte a unei naraţiuni integriste este inconsistentă. Definiţia utilizată este (XII, 3) Moldova între Prut şi Nistru şi , în timpul perioadei interbelice, raioanele de pe partea stângă a Nistrului. Urmărirea schimbărilor asupra hotarelor în funcţie de perioadă ar fi mult mai consistent. În prezentul manual rămâne a fi neclar dacă raioanele sudice care au devenit parte a Ucrainei în 1940 sunt incluse, deşi raionale de pe partea stângă care au avut o soartă similară nu sunt incluse. În mod opus (invers) raioanele despărţite în prezent ale RMN sunt incluse în precedentele manuale. Aceiaşi logică a cadrelor geografice ar trebuie aplicată în manualele ce vor urma.

◦În ciuda preferinţei generale a autorilor manualului pentru subiecte contemporane, întreaga problemă a separatismului nistrean nu este discutată sistematic, nu sunt folosite oportunităţile evidente de a explica problema prin oferirea clarificărilor asupra dezvoltării specifice şi separate a malului stâng şi cel drept a Moldovei.

V.2.3 Istoria integrată

Evident că un manual de istorie integrată nu este o afacere 50 la 50 între istoria naţională şi „cealaltă” istorie, ci un sistem de cercuri concentrice: atenţia primară va fi pusă pe statul moldovenesc şi predecesorii acestora în contextul vecinilor săi şi regiunii, în contextul istoriei europene (de est) şi cel mai larg cadru fiind oferit istoriei mondiale.

•Principala critică totuşi ţine de structura naraţiunii istorice. Unui elev care citeşte în manualul de istorie despre Europa de Vest, Europa de Est, România, Moldova (Basarabia şi/sau RASSM/RSSM) şi URSS/Rusia, acestea ar trebui să apară ca regiuni geografice separate cu dinamici istorice autarhice. Rareori acestea ce ciocnesc sau suprapun, însă interacţiunea între ele este adeseori redusă la beligeranţă sau represiune. Naraţiunea istoriilor regionale în paralel creează trei probleme majore:

1.Interacţiunea şi schimbul multiaspectual între regiuni şi fuziunea regiunilor geoistorice este pierdută;

1.Ponderea istoriei moldoveneşti în istoria mondială este exagerată.

2.Dinamismul înteles al istoriei este pierdut datorită fluctuaţiei între naraţiunilor regionale separate, paralele.

◦Alegerea unui curs integrat la sigur merită o explicaţie atât pentru profesori cât şi pentru studenţi, dar mai degrabă prin sublinierea logicii istorice inerente în abordarea integrată, decât prin decalificarea, negarea sau critica conceptelor alternative ca „un simbol sau tradiţie a secolului al XIX-lea” (IX, 3).

Capitolul III privind regimurile şi sistemele politice (XII, 51) demonstrează deficienţele unui sistem sau unei instaurări sincronice sau diacronice dezechilibrate şi nejustificate: prin tema regimurile şi sistemele politice, este efectuată o separare totală între est şi vest (excluzând toate ţările Europei de Est cu excepţia URSS, Moldovei şi României în perioada interbelică: Polonia şi alte ţări ale Europei de Est revin în centrul atenţiei doar în contextul Blocului de Estş XII, 117) precum şi între Europa de Vest şi Europa Centrală (Germania lui Hitler şi Italia lui Musolini). Naraţiunea în cadrul acestor secţiuni şi lungimea secţiunilor în sine, totuşi, diferă mult. Europa de Vest şi cea Centrală sunt descrise feicare în câteva pagini, prezentând parcursul lor în timpul „scurtului” secol XX. Secţiunea 5 pune în discuţie Rusia/URSS, însă se limitează la luarea puterii de către comunişti. Următoarea secţiune întrerupe istoria Rusiei în secolul XX şi introduce Moldova. Totuşi, secţiunea privind revoluţia rusească în nici un punct nu se referă la Moldova şi secţiunea privind Moldova eşuiează în stabilirea legăturilor clare şi practice cu procesul mai larg al revoluţie ruseşti şi a bolşevismului. După o întrerupere de 12 pagini, povestea URSS continuă, de această dată integrând evenimentele din Moldova (crearea RASSM, XII, 86) şi lăsând spaţiu minim pentru istoria generală a URSS ca factor cheie în istoria europeană a secolului XX. În general o structură alternativă ar separa istoria de până la şi după ce de-al doilea război mondial, ar începe cu problema generală a democraţiei, autoritarismului şi totalitarismului în perioada interbelciă, încrustând exemple naţionale în acest cadru. În asemenea caz, istoria moldovenească din acea perioadă ar fi explicit plasată la intersecţia statului românesc de după 1918 şi edificării naţiunii şi instaurării regimului sovietic în Rusia. În secţiunea XIV, totuşi, istoria postbelică a Moldovei continuă în mod izolat de istoria sovietică.

•Balanţa dintre istoria naţională şi cea universală: pentru perioada postbelică mai mult de jumătate de text (8 din 9 imagini) se referă la Moldova (IX, 30-33).

•Revoluţia rusească şi evenimentele din Basarbia din 1917-1918 sunt bine legate şi dimensiunea socială şi naţională a mişcărilor revoluţionare sunt reprezentate. Relatarea este destul de echilibrată, cu toate că Sfatul Ţării , de fapt, se apropia de o poziţie puternic anticomunistă mult mai târziu decât a fost sugerat (IX, 47).

•Nu doar în comparaţie cu „totalitarismul” comunist, dar de asemenea din logică istorică, trei pagini pentru totalitarismul aripei de dreapta (referindu-se la Germania, Italia, Portugalia, Ungaria şi Spania într-o pagină şi jumătate) este de neiertat (XII, 125-127). Secţiunea nu este doar în afara contextului (apare după 100 de pagini după schiţarea regimurilor politice germane de până la şi după al doilea război mondial), ci şi eşuiează în a oferi fenomenului fascismului origini în politicile europene din perioada interbelică, cultura politică a Germaniei şi Italiei sau criza socio-economică a anilor 1929-1933.

•Secţiunile consecutive tratează URSS, RASSM şi Basarabia şi România separat, fără a prezenta elevilor conexiunile structurale şi politice între istoriile acestora în perioada interbelică (IX, 44).

•Capitolul V privind cultura şi ştiinţa este subdivizat în patru părţi principale (naţională şi universală cu câte o secţiune intebrelică şi postebelică). Secţiunea asupra istoriei universale de până la cel de-al doilea război mondial dezvăluie cultura românească şi rusească , însă separat de cultura basarabeană şi a RASSM, tratată în secţiunea următoare. Ar fi potrivit aici de a demonstra, într-un cadru general al dezvoltării culturale europene, că produsul cultural a ceea ce este acum Moldova, a avut strînse legături cu România şi URSS (IX, 173-202).

•Secţiunea 3.1 (XII, 51-54) privind regimurile politice demonstrează problemele unei abordări nonstructurale: în proporţie de 4 pagini prea multe exemple (Moldova, SUA, China, Italia, Germania) fără o atenţie amplă pentru cadrul larg al sistemelor politice şi epocilor istorice. Şi invers, următoarea secţiune 3.2 privind ţările democratice cu sistem bipartid pune accentul exclusiv pe Regatul Unit al Marii Britanii şi SUA fără a explica această alegere. Franţa, Italia şi Germania ca democraţii cu multe partide sunt discutate într-o secţiune ulterioară (3.4, XII, 62-66). În consecinţă, elevii sunt lipsiţi de interacţiunea greu de negat dintre Franţa, Anglia şi Germania şi contextul istoric al perioadelor interbelice şi postbelice foarte diferite.

V.2.4 Includerea şi excluderea

Suplimentar la categoriile de mai sus de timp şi spaţiu chiar şi un manual integrat presupune o definiţie de „noi”. Precum manualele, general vorbind, se bazează mai întîi de toate pe statul Moldova, şi mai mult sau mai puţin, teritoriul actual al acestuia decât pe o naţiune etnică specifică, termenul de ”noi” include moldovenii ca cetăţeni ai Republicii Moldova inclusiv moldovenii etnici şi variatele minorităţi naţionale. Această alegere (politică) ar trebui, însă, să nu impiedice prezentarea unei imagini realiste a relaţiilor interetnice din trecut (vezi de asemenea influenţa politică şi ideologică). În acelaşi timp, retroproiectarea actualului stat moldovenesc este o construcţie, folosită în binele manualului, şi nu reprezintă o realitate istorică. În consecinţă, nu există un proces metaistoric faţă de conştiinţa naţională şi istoria evolutivă a guvernării naţionale – nici pentru moldoveni, nici pentru o oricare altă naţiune.

•Citatul ce se referă la „naţiunea moldovenească şi populaţia ei fraternă” pare a fi în afara contextului în 1917 deoarece conceptul etnic al naţiunii moldoveneşti a apărut ceva mai târziu şi Sfatul Ţării se referea în general la moldoveni într-un sens non-etnic (IX, 46).

•„Reunificarea poporului moldovenesc a avut consecinţe pozitive pentru procesele de dezvoltare economică şi socio-culturală. De aceea, în ciuda multor dificultăţi, continuând şi reconfirmând tradiţiile naţional-statale seculare, în august 1940, guvernarea moldovenească s-a reconfirmat prin crearea RSSM.” (XII, 102). Acest citat şi alte afirmaţii din manuale trec cu vederea întrebarea dacă acestea se referă la poporul moldovenesc într-un sens etnic sau civic. Clarificarea diferenţei pentru elevi ar fi un punct de pornire şi explicarea conceptelor etnice/civice în contextul lor istoric ar fi mult mai relevantă decât astfel de afirmaţii normative a-istorice.

•În manualul de clasa a IX-a, rolul minorităţilor naţionale în istorie este concentrat într-o secţiune privind poziţia curentă a minorităţilor etnice în Moldova (secţiunea 18), iarăşi fără vreo legătura cu viziunea anterioară asupra revoluţionarilor ruşi sau urmărirea evreilor (IX). Acelaşi lucru poate fi susţinut şi în cazul manualului de clasa a XII-a: puternic sugerând că toate problemele interetnice au fost soluţionate fără a se referi cel puţin la situaţia de conflict în jurul autonomiei Găgăuze. Deşi etnicitatea este doar o explicaţie parţială a conflictului nistrean, pare ciudat ca deloc nu s-a făcut referire la separatsimul din stânga Nistrului într-o secţiune privind relaţiile interetnice (XII, 111-112).

•În capitolul 7 (XII, 212) unii academicieni ai minorităţii non-moldoveneşti şi personalităţi culturale sunt menţionate în text pe lângă alte personalităţi, fiind mai degrabă la limita corectitudinii politice.

•Alegerea reuşită de a adăuga o secţiune specială ce ar pune în discuţie minorităţile în perioada interbelică (XII, 98-101) este denaturată de accentul nejustificat pus pe evreii din România (fiind mai degrabă dilema generală a edificării naţiunii) şi punctul politic antiromânesc evident privind antisemitismul, fascismul şi naţionalismul din România, o altă extremă fiind trecerea cu vedere în aceeaşi secţiune a existenţei lagărelor în Basarabia şi Transnistria în timpul războiului (XII, 98-101). Totuşi, holocaustul pe teritoriul Moldovei şi Transistriei este descrisîn detalii într-o secţiune separată (XII, 151-157). Argumentul secţiunii este concentrat puternic mai degrabă asupra vinei românilor (indiferent de presiunea germană de a izola sau extermina populaţia evreiască), decât pe suferinţa victimelor. „Majoritatea moldovenilor, ucrainenilor, ruşilor şi altor popoare ortodoxe” este scutită de orice vină şi lăudată pentru ajutorul victimelor rasizmului şi antisemitismului printre evrei (XII, 154).

V.2.5 Istorie şi istoriografie

În general istoriografiile şi tradiţiile în procesul de descriere a istoriei ( din punct de vedere academic şi ideologic) pot depăşi abilităţile unui elev de clasa IX sau XII.

•În majoritatea cazurilor, manualul citează istoricii fără a-i prezenta în mod explicit în termeni de perioadă şi viziuni politice. Mai degrabă, se propune un epitet precum „istorician renumit” care le sugerează elevilor să accepte sau nu viziunile acestora. Mai mult ca atât, cei mai citaţi istoricieni sunt cei din perioada interbelică şi nu autorii studiilor contemporane. De exemplu, privind Sfatul Ţării, manualul îi citează pe Iorga, Boldur şi Florin Constantiniu (XII, 80).

V.2.6 Recomandări

•Se recomandă integrarea istoriei prin utilizarea unui model concentric care plasează istoria naţională, aceea ce este acum Republica Moldova, într-un cadru mai larg al regiunii, care este în sine încadrată în evoluţiile generale din istoria mondială şi europeană. Definiţia regiunii şi aprecierea diferitelor părţi a acesteia trebuie să fie dinamică şi modificată în dependenţă de tema şi epoca istorică. Interdependenţele între aceste centre concentrice trebuie să fie prezentate clar elevilor ca un subiect prioritar.

•Deoarece o discuţie relevantă a poziţiei istoriografice ar solicita o introducere destul de sofisticată, chiar şi pentru elevii din clasa a XII, opţiunea de excludere a referinţelor la istoricienii academci, dezbateri şi şcoli istorice, par a fi punctul de apărare pentru manual. Astfel, valoarea referinţelor întâmplătoare la istoricieni sau introducerea unor fragmente foarte scurte din istoriografiei sunt cel puţin dubioase. Acestea ar avea sens doar în cadrul unui exerciţiu separat cu o introducere reuşită şi citate mai lungi (exemplu pozitiv, vezi secţiunea privind comunismul în istoriografieş XII, 71-73).

V.3 Didactica

V.3.1 Întrebări şi evaluări

Testele (denumite de autori „autoevaluare”) sunt foarte bine structurate în ceea ce priveşte: 1) date, 2) înţelegere, 3) analiză/ sinteză şi 4) opinie. În multe cazuri, însă, datele reprezintă mai degrabă detalii istorice decât evenimente-cheie. Multe puncte solicită reproducerea evenimentelor mărunte şi nu se bazează pe o analiza istorica mai profundă. De asemenea, itemii de analiză sau sinteză presupun repetarea unui argument prezentat în manual. Opiniile, care sunt cerute, nu fac decât să impună acceptarea punctelor de vedere expuse în manuale, întrucât răspunsul este evident sau depăşeşte cu mult posibilităţile de percepţie ale unui elev de clasa IX.

•Multe întrebări suprasolicită elevii prin solicitarea de a formula propria opinie doar în baza unui text scurt (sau a unei tabele cu text) care abordează o temă care nu este explorată în profunzime textul de bază. De exemplu, Paul Kennedy în lucrarea „Miracolul Economiei Japoneze” (XII, 10).

•Un mare număr de întrebări presupun ca elevii să facă legătura dintre diverse opinii din afara ţării asupra Moldovei. Dar aceste întrebări sunt foarte estimative şi se referă mai mult la o perspectivă de viitor decât la o analiză istorica bazată pe evenimente şi tendinţe istorice (XII, 10, 12).

•Testele de la sfârşitul capitolelor sunt, de obicei, normative şi repetitive. De exemplu, “Explicaţi faptul că restructurarea URSS a fost inevitabilă” (IX,87), “Exprimaţi-vă opinia privind rolul lui Lenin în istoria Rusiei şi cea universală” (XII, 70), „ Argumentaţi de ce revoluţia (nu) reprezintă o deviere de la cursul natural al istoriei” (XII, 70)

•În cazuri excepţionale, elevii sunt rugaţi să estimeze din punct de vedere moral atrocităţile Holocaustului (din persepectiva unor norme general umane) (XII, 153).

V.3.2 Structura textului şi ilustraţiile

Utilizarea schemelor a făcut partea narativă a manualului mai vie şi a oferit multiple posibilităţi de a extinde anumite subiecte fără a le supraîncărca sau segmenta. În combinaţie cu imagini, întrebări, cronologii şi alte adăugări, însă, structura manualului devine haotică şi dispersată, creând astfel obstacole în lizibiltatea manualului. Prin urmare, unele scheme suplimentare depăşesc volumul de două pagini. Mai mult, rareori poate fi observată o ierarhie anumită între text şi elementele suplimentare; în mod logic, acestea ar trebui să prezinte o informaţie suplimentară, un exemplu ilustrat, o perspectivă istoriografică sau legătura cu o altă perioada istorică sau o altă regiune, toate acestea fiind, desigur, suplimentare textului de bază.

•Pentru a evita orice confuzie, este necesar de a respecta o ierarhie clară dintre text şi schemă. În cele mai multe cazuri, însă ambele texte relatează aceeaşi istorie în paralel. Exemplu pot fi următoarele: Miracolul economic japonez care este explicat atât în text, cît şi în schemă (XII, 10), detaliile crizei anilor 1929-1933 din Franţa, Marea Britanie, Germania şi alte ţări Europene sunt şi ele dublate (XII, 5).

•Prea multele scheme sustrag atenţia de la textul de bază fără a oferi exemple sau explicaţii suplimentare. În asemenea mod, secţiunea de trei pagini cu referire la Marea Britanie şi SUA include şi patru scheme care explică temele Noii Rezoluţii (New Deal), rasismului, Irlandei de Nord şi Watergate-ul. Niciuna din aceste tematici, însă, nu apare în textul de bază (XII, 55-57).

•Ilustraţiile, folosite în text, constituie o îmbunătăţire a manualelor vechi ,care în mare parte puneau accentul principal asupra textului manualului. Fiece pagină conţine cel puţin 2-3 imagini cu comentarii relevante. De obicei, ilustraţiile au fost selectate şi utilizate pentru a îndeplini doar rolul unei ilustrări ai evenimentelor şi argumentelor din text, nimic mai mult. În ceea ce priveşte amplasare, utilizarea frecventă a imaginilor, schemelor şi comentariilor, plasate pe margini, prejudiciază lizibilitatea textului principal; textele plasate în coloniţe permit amplsarea doar a două-trei cuvinte în rând. Pe de altă parte, imaginile sunt comparativ mici. Întrucât majoritatea lor sunt statice (reprezintă fie clădiri fie persoane) sau prezintă scene generale (muncitori într-o fabrica, întâlniri diplomatice) şi nu evenimente-cheie, ceea ce nu este o greşeală fatală, dar poate rezulta în faptul că elevii nu le vor acorda mare atenţie. Utilizarea unor imagini mai mari ar putea crea impresii mai dinamice, mai detaliate şi mai profunde asupra evenimentelor sau situaţiilor istorice. În plus, folosirea schemelor şi graficelor poate servi drept scop în a elibera textele de date şi fapte, pe când desenele au fost, în mod evident, neglijate fiind, de fapt, un instrument eficient şi accesibil în explicarea adecvată a subiectelor de ordin politic sau social, în provocarea interesului elevilor faţă de o anumită problemă sau în antrenarea lor în discuţii asupra contextului şi scopului unei ilustraţii.

•Daca analizam capitolele 4-7 din manualul pentru clasa a XII-a ca exemplu, (XII, 62-80), din cele 30 imagini, doar una reprezintă o fotografie (o pictură). Hărţile, graficele şi desenele sunt extrem de rar întâlnite. Din cele 29 imagini, 18 sunt statice, reprezentând o persoana sau uneori o clădire, şi 11 sunt dinamice, reprezentând un eveniment, mai degrabă generic (de exemplu, delegaţia italiana la Chişinău) decât un eveniment-cheie (cum ar fi luarea cu asalt a Palatului de Iarna).

•Fotografiile preşedinţilor celor state, care au vizitat recent Moldova, sunt total în afara spaţiului (şi timpului) în cadrul capitolelor care prezintă dezvoltarea politica din ţara respectivă în sec. XX; exemplu ar servi F. Casini, S. Demirel şi G. Bush la Chişinău (XII, 58, 66, 111).

•Au fost utilizate imaginile atât a celor lideri politici care sunt pro-moldoveni cât şi cei pro-români (mai ales Iurie Roşca, XII,110), nu însă şi cei pro-ruşi sau liderii separatişti din Republica Autoproclamată Nistreană, ceea ce este o tendinţă pozitivă în a evita politizarea.

•Harta genezei UE-25 este complet în afara contextului. Acelaşi lucru se referă şi la harta Europei din 1914 (IX, 4, 24). În mod similar ne putem exprima şi în exemplul hărţii privind extinderea UE până în 2004, plasată la sfârşitul manualului de clasa a XII-a (nu se face distincţia între actualele ţări-candidate, potenţialii candidaţi şi nici statele vecine printre care este şi Republica Moldova), care nu are nici o legătura cu textul (XII, 253).

V.3.3 Greşeli în descrierea faptelor, omiteri

Unele erori factologice şi omiteri în text:

•Rotterdamul nu este „unul dintre cele mai mari porturi olandeze din Europa”. Deoarece nu exista alte porturi olandeze în afara Europei şi Rotterdam este, respectiv, cel mai ,mare port din lume (XII, 5).

•Articole din Constituţia Moldovei care se suprapun se repetă de mai multe ori (XII, 44, 52).

•Descoperirea penicilinei este unul din puţinele evenimente non-politice care apare în cronologie (XII, 203-204).

•Selectarea evenimentelor din cronologie nu este clară: sfârşitul României Mari este menţionat în anul 1940, şi nu la întemeierea ei din 1918; lipseşte formarea Republicii Moldoveneşti din 1940. Crearea RASSM este incorect plasată în 1922. Anul 1933 marchează ascensiunea lui Hitler la putere în Germania (IX, 203-204).

•Nu toţi termenii incluşi la sfârşitul fiecărui capitol sunt incluşi în secţiunea „Terminologie”. “Revoluţia” – preluarea puterii prin forţă sau alt mijloc nedemocratic. “Suveranitate” – ca o caracteristică atribuită mai degrabă unui stat decât unei naţiuni (IX, 205).

În scopuri didactice este recomandabil de a include secţiunile „Cronologie” şi „Terminologie” la sfârşitul manualului (de ce acestea nu au fost incluse îm manualul de clasa a XII-a?). Uneori definiţiile din “vocabular” diferă de la un manual la altul. Fiind comparate cu secţiunile generale de terminologie şi cronologie, secţiunea de vocabular şi listele de date par prea scurte şi fără de prisos.

V.3.4 Recomandări

•Folosirea întrebărilor deschise în teste. Deşi existenţa testelor este în sine un avantaj faţă de manualele precedente, în metodica acestora se simte, totuşi, accentul profund pe repetarea sau reproducerea evenimentelor şi impunerea unor idei preconcepute. De mare utilitate ar fi întrebările deschise care ar favoriza analiza, ca proces de gândire, ajustate la nivelul vârstei respective: un număr mult mai mic de întrebări ar aprofunda viziunile istorice care constituie rezultatul propriei reflecţii a elevilor fiind comparat cu primitiva reproducere a evenimentelor.

•Vorbind în mod general, cel puţin în variantele de lucru ale manualelor, este foarte proastă calitatea imaginilor, deseori prea mici. Se recomandă reducerea substanţială a numărului de ilustraţii în favoarea unor mai mari care s-ar referi în mod direct şi clar la conţinutul textelor respective. Şi deoarece scopul primar al ilustraţiilor este de a oferi elevilor vizualizarea istoricităţii, utilizarea imaginilor care nu s-ar referi direct la subiect, a fotografiilor ale prsoanelor mai puţin cunoscute sau a celor ce reprezintă scene generice, nu sunt o soluţie optimă. În alte manuale sunt deseori folosite desenele contemporane pentru a porni o discuţie şi pentru a crea o înţelegere mai bună a dezbaterelor politice sau a întrebărilor existente în diferite momente istorice.

•Luate aparte, cronologiile capitolelor sunt prea scurte pentru a prezenta un tablou istoric complet, iar cronologiile generale omit o serie de informaţii-cheie. Cronologiile generale ar trebui fie focusate exclusiv asupra evenimentelor politice, fie extinse considerabil; o sugestie în acest sens ar putea fi organizarea informaţiei în tabele a câte două coloane, una referindu-se la istoria naţională, cealaltă – la istoria internaţională. Se recomandă, de asemenea, includerea unei liste cu abrevieri.

V.4 Politică

V.4.1 Preferinţe politice sau ideologice

Având în vedere că istoria Moldovei poartă amprente politice puternice şi este contraversat prezantată în societate şi mass-media, orice manual ar putea fi văzut ca unul care cultivă anumite preferinţe istorice sau ideologice. Necătând la acestea, mai ales în cazul istoriei contemporane, autorii ar trebui să depună efort maximal în prezentarea unui punct de vedere pe cât se poate de obiectiv şi mai ales complet, prin aplicarea principiului de multiperspectivitate, fără a omite sau denatura evenimente din istoria (naţională) cu semnificaţie politică pozitivă sau negativă. Manualul prezintă o simpatie vădita în cazul susţinătorilor statalităţii Moldovei, în primul rând, apoi una pro-rusă şi o atitudine vădit negativă faţă de istoria Românilor. În asemenea fel, se observă o accentuare a evenimentelor şi perioadelor negative din istoria Română, mai ales cele legate de fascism, în timp ce petele negre din istoria Rusiei sau URSS sunt descrise fugitiv prin utilizarea noţiunilor eufemistice. În general, acest manual este prea politizat pentru a răspunde cerinţelor educaţionale. Luând în considerare situaţia politică şi polarizarea societăţii din Moldova la momentul actual, această atitudine este de înţeles, dar ar trebui servi ca un argument în plus pentru o atenţie deosebită în ceea ce priveşte prezentarea politicii actuale şi a evenimentelor recente din istoria ţării.

Preferinţele, sau mai degrabă simpatiile, de ordin politic sunt evidente din 3 perspective:

1. o viziune subiectivă negativă asupra istoriei românilor în general;

2. o denaturare intenţionată a declaraţiilor de ordin politic şi social în naraţiunea istorică;

3. o tratare superficiala şi în unele cazuri „motivarea” evenimentelor negative din istoria URSS, în comparaţie cu alte forme de teroare şi dictatură.

(1) Este o problemă discutabilă la care punct din istorie (recentă) ar trebui să se finiseze un manual, dar prezentarea unor intenţii declarative ale unor lideri politici depăşeşte cu vehimenţă competenţa unui manual de istorie. Prezentarea unor intenţii sau planuri de viitor nerealizate încă este lipsită de justificare sau explicaţie.

•Comentariul la harta ţarilor vecine Moldovei este stranie în ceea ce priveşte explicaţia unei “Prietenii Româno-Moldoveneşti”, care constituie mai degrabă o declaraţie politică decât o perspectivă istorică (IX, 35).

•Comentariul privind integrarea europeană (XII, 33-34), în mod implicit şi explicit, vădit exagerează potenţiala aderare a Moldovei la UE prin menţionarea, de exemplu, a băncii comerciale „Euro Credit Bank” din Moldova care, la rândul ei, nu are nici o legătură cu instituţiile Uniunii Europene, sau sugerând elevilor să adune dovezi care ar confirma că ”cooperarea cu Europa a devenit un subiect important pentru Guvernul Moldovei.” (XII, 34).

Lipseşte text (vezi p. 43)

(3) Deşi mai puţin impertinentă decât în precedentele manuale, varianta de lucru a prezentului manual ia o poziţie consecventă anti-românească asupra evenimentelor istorice. În cazul evenimentelor-cheie, care sunt fie politizate fie în centrul dezbaterilor, poziţiile anti-româneşti sunt scoase în evidenţă pe cînd defectele consecinţele teribele ale poziţiilor pro-moldoveneşti şi pro-sovietice sunt camuflate sau chiar ignorate.

•La subiectul Sfatului Ţării şi a unirii din 1918, manualul de clasa a XII-a citează trei istorici români care din diferite motive discreditează legitimitatea Sfatului Ţării şi liderilor săi fără a pune în discuţie, însă, rolul lor de conducere în mişcările alternative şi mandatul oferit acestora de către populaţie (XII, 80).

•Importanţa cu care se abordează crerea Republicii Democratice Moldoveneşti în decembrie 1917 este a-istorică din două considerente: întrucât “renaşterea statului moldovenesc” neglijează reducerea substanţială a teritoriului, diferenţa de statut şi durată dintre principatul medieval şi statul recent format din epoca moderna; şi întrucât prin afirmaţia „în corespundere cu aspiraţiile populaţiei moldoveneşti” îî acordă populaţiei de rând o semnificaţie meta-istorică în ceea ce priveşte scop şi unitate (IX, 46).

•În ceea ce priveşte polarizarea politică din perioada recentă, îsărcinare de a scrie un eseu, în care elevilor li se propune să abordeze acţiunile PPCD din anii 2002-2005, pare mai degrabă un angajament politic decât o obiectivitate ştiinţifică (IX, 39).

•Textul despre Mihail Sadoveanu demonstrează preferinţă politică prin evidenţierea rădăcinilor familiei lui în dreapta Prutului cât şi importanţa lui pentru literatura româneasca. Argumentul că “lucrările lui literare au fost dedicate istoriei Moldovei şi luptei moldovenilor pentru eliberarea naţională şi drepturi sociale” este o evidentă retrospectivă depaşită asupra noţiunilor istorice: aceasta, cel puţin, duce la interpretarea greşită şi insistentă a etniciţăţii ne-româneşti al naţiunii moldoveneşti din prima jumătate a sec. XX (IX, 174).

(4) Deşi mai puţin explicit, punctul general de vedere al cârţii este pro-sovietic sau, cel puţin, îl îndreptăţeşte fiind comparat cu stricta dezaprobare faţă de partea română a istoriei Moldovei.

•Comparativ cu atrocităţile şi agresiunea regimului fascist, autorii preferă să se reţină în aprecierea politicii interne şi externe a Uniunii Sovietice de pe timpurile lui Stalin. Pe când textul despre RASSM focusează atenţia asupra instutuţiilor politice şi trece cu vedera rezultatele crimelor staliniste şi modernizării forţate, textul despre România scoate în evidenţă mişcările fasciste şi dictatura. De aceea, ar fi mai relevantă introducerea unui text care ar aborda mai clar şi mai amplu autoritarismul şi represiunile politice din perioada interbelică, (Comparaţi secţiunile de text privind totalitarismul german şi cel italian, paginile 68-71). Sinteza secţiunii 11 face un constrastare dintre democraţia de vest şi totalitarismul lui Stalin şi Hitler într-un mod foarte superficial (IX, 76-77).

•Colectivizarea este prezentată ca fiind o măsură pozitivă ruptă de abordarea deportărilor şi foametei din a doua jumătate a anilor 40 din sec. XX (IX, 88).

•Decizia din 1932 de a introduce alfabetul latin în RASSM şi reintroducerea celui chirilic în 1937 necesită o explicaţie (politică). Dacă crearea RSSM în 1940 este definită ca un impuls pentru dezvoltarea vieţii culturale, curăţirile făcute în elita culturală din aceeaşi perioadă trebuie , de asemenea, menţionate (IX, 57).

V. 4.2 Perspective a-istorice

Am depistat două perspective a-istorice sau meta-istorice care apar în ambele manuale: (1) re-denumirea unor termeni istorici din punctul de vedere a corectitudinii politice actuale şi (2) crearea unei continuităţi a-istorice a statului şi naţiunii în cazul Moldovei.

1.O problemă de bază vizează (ne-)folosirea termenilor istorici şi auto-denominărilor:

◦Fără îndoială, negocierile ruseşti din 1812 au extins termenul de „Basarabia” într-un mod eronat şi fals din punct de vedere istoric. Cu toate acestea, acest termen a fost folosit pentru a denumi întregul teritoriu dintre Prut şi Nistru şi a devenit un fapt istoric în sine. Determinraea interpretării greşite din 1812 drept „termen colinial” este un lucru, dar înlăturarea termenului „Basarabia” prin termenul „Moldova de est” care este corect din punct de vedere politic sau „Moldova dintre Prut şi Nistru” nu este o soluţie adecvată din punct de vedere istoric (XII, 4).

2.Ambele variante ale manualelor dau dovadă de o propagandă puternic accentuată promolodvenească şi de proindependenţă prin, de exemplu, retrospectiva asupra statalităţii Moldovei în istorie subliniind continuitatea dintre formele statale mai vechi şi cele moderne precum şi prin descrierea luptei moldovenilor (în plan civic şi etnic) pentru autodeterminare şi/ sau determinare a statalităţii şi naţiunii ca forţă motrică a istoriei. În general, acestea sunt nişte presupuneri a-istorice care par a fi mai degrabă falsificate decât bazate pe un studiu istoric modern ce ar ţine de naţiune sau formarea Moldovei ca stat sau ce ar ţine de alte naţiuni şi state din regiune din perioada actuală.

◦Atunci când elevului i se cere „să caracterizeze perspecitivele dezvoltării Moldovei în secolul XXI” nu se presupune recunoaşterea acestora drept păreri subiective sau speculative ci mai degrabă se subliniază ca sunt nişte fapte determinate deja (IX, 17).

◦Secţiunea despre RSSM este determinată de nişte prejudecăţi a-istorice şi normative prin referire la „multiplele greşeli” fără a specifica, însă, şi generalele „consecinţe pozitive ale reunificării poporului moldovenesc” (IX, 88).

◦Partea introductivă la textul ce ţine de formarea RSSM la fel favorizează viziuni a-istorice: „reunificarea poporului moldovenesc a avut consecinţe pozitive pentru procesele de dezvoltare economică şi socio-culturală. De accea, în pofida multor dificultăţi, statul moldovenesc şi-a reconfirmat statutul prin crearea RSSM la 2 august 1940, ceea ce continua şi reconfirma vechile tradiţii de creare a unui stat.” (XII, 102). În afară de pretextul moral, această afirmaţie confundă contextul istoric cu o apreciere meta-istorică (în cel mai bun caz finalistică) a unui eveniment istoric. Mai mult ca atât, acest citat nu ia în calcul predominanţa a unor substanţiale discontinuităţi şi concepte dintre statalitatea medievală, modernă timpurie şi cea contemporană. Procesele teleologice şi metaistorice în realizarea statalităţii Moldovei foarte mult seamănă cu cele prezentate în literatura istorică veche de la sfârşitul secolului XIX – începutul secolului XX, de exemplu în România. În mod evident, în acest citat este neglijat acel fapt că crearea RSSM în 1940 nu a fost, în nici un caz, un proces spontan sau o decizie autonomă a poporului moldovenesc şi/ sau a liderilor acestuia .

◦Elevilor li se cere să demonstreze „necesitatea creării RASSM” în baza a două documente contemporane. Nu sunt menţionate nici rolul determinant al Moscovei în crearea acestei şi altor republici autonome, nici subiectivitatea istorică a acestei „necesităţi” (IX, 58).

◦Deşi capitolul IV, Relaţiile internaţionale din secolele XX-XXI (IX, 117-172), este în mare parte cel mai balansat şi consecvent capitol din manualul clasei a IX-a, cel mai mare neajuns al acestuia constituie accentuata propagandă politică privind disputele istorice asupra Basarabiei în perioada interbelică. Punând în discuţie „veridicitatea istorică” a anumitor citate aprţinute istoricilor respectaţi (din vest), autorii acestui manual au depăşit evident corectitudinea şi neutralitatea perspectivei (IX, 130-131).

V. 4.3 Recomandări

•Este necesară o depolitizare a contextului istoric prin finisarea descrierii cu anul 1991 ca anul proclamării independenţei şi prin omiterea afirmaţiilor normative şi subiective asupra evenimentelor istorice controversate şi consecinţele acestora în plan social. Iată de ce se recomandă o abordare mai structurată şi comparativă pentru a demonstra că nici o naţiune nu constituie o excepţie exclusiv pozitivă sau negativă în istoria Europei. De exemplu, fără a urma logica demodată totalitarsită, s-ar putea de menţionat că şi stalinismul şi naţionl-socialismul au fost elemente ale fenomenului de „totalitarism” (înţelese mai degrabă ca o utopie ideologică decât ca o realitate politică) din secolul XX ca o Epocă a Extremelor.

•În acelaşi fel, aspectul constructivist al apariţiei statelor/ statelor-naţiuni în secolul XIX a fost un fenomen comun pentru toate naţiunile, propriu nu numai naţiunilor româneşti sau moldoveneşti. Mai mult ca atât, politica naţionalistă a statului românesc faţă de teritoriile noi dobândite a fost parte a unui fenomen mult mai larg din Europa de Est. Iată de ce o perspectivă mai structurată şi, bineînţeles, comparativă ar reduce din subiectivitatea morală/ normativă a afirmaţiilor. Susţinem că prejudecăţile morale sunt prea evidente în naraţiunea istorico-structurală a manualelor.

V. Concluzii

În concluzie, variantele de lucru ale manualelor revăzute constituie, în esenţă, un pas înainte în ceea ce priveşte conţinutul, metodica şi structura în comparaţie cu unele manuale din 1990 utilizate şi acum, dar nu se observă nici un progres evident dintre acestea şi versiunile lor precedente. Schimbările minore, în mare parte „cosmetice”, sunt de regulă departe de observaţiile critice serioase şi substanţiale ale raportului de revizuire. Cinci momente cheie sunt bariere în a reconstrui manualul prezent într-un un manual corect din punct de vedere istoric, metodic utilizabil, lipsit de preconcepţii politice:

1.Numărul de teme şi subiecte este mult mai mare în comparaţie cu manualele din alte ţări. Reducerea numărului de capitole şi teme precum şi mărimea totală a manualului (cel puţin) în jumătate constituie, în asemenea caz, o provocare majoră pentru autori.

2.Structura de bază a cărţii, care împarte istoria contemporană în dezvoltări socio-economice, politici externe/ interne şi cultură/ ştiinţă nu este, de loc, productivă din punct de vedere didactic şi istoric. Subdivizarea neechilibrată în secţiuni regionale şi naţionale agravează şi ea consecinţele. La nivelul principal al structurii cărţii, se recomandă succesiunea perioadelor cheie din istorie (primul război mondial, perioada interbelică, cel de-al doilea război mondial, anii 1989/1990 etc.). Europa ar putea constitui cadrul logic primar al referinţelor pentru fiecare perioadă. În aceste perioade o subdivizare a temelor (de exemplu, fascism, comunism) ar putea fi combinată cu un model concentric explicit care ar schimba accentul (în dependenţă de temă) examinând mai întîi exemplul Europei, apoi cel al Moldovei, fie în contextul Moldovei comparat cu unul relevant din o altă regiune, fie aceasta România sau URSS în perioada interbelică fie UE în perioada post 1989/ 1990. În consecintă, istoria Moldovei (de exemplu fiind o parte componentă a a istoriei naţionale ruseşti, sovietice sau române) ar putea fi mult mai uşor integrată în istoria Europei.

3.În vederea polarizărilor politice sau sociale din Moldova la momentul actual, propaganda anti-românească, pro-moldovenească şi (intr-o măsură mai redusă) pro-rusă/ sovietică a manualului prezintă o gravă problemă. Mai ales, în ceea ce priveşte evenimente politice cruciale (de exemplu, unirea românească din 1918, Sfatul Ţării, ultimatumul din 1940 etc.), manualul ar trebui să prezinte o perspectivă echilibrată şi nu o opinie subiectivă confirmată de o serie de citate şi surse special alese. O viziune echilibrată ar trebui, spre exemplu, să abordeze cu acceaşi atenţie fascismul şi comunismul şi ce e mai important să aibă ca obiectiv cauzele structurale şi caracteristicile acestor fenomene istorice şi nu aprecierile morale.

4.Exerciţiile şi întrebările de evaluare încă mai sunt orientate spre reproducere a unei opinii predefinite sau a unui fapt istoric. Şi iaraşi subliniem cu cât mai puţin cu atât mai mult. Ar fi de cuviinţă elaborare unor secţiuni aparte care ar pune accent pe exerciţii active în baza unui volum mai mare de material cu abordare deschisă.

Într-o istorie cu adevărat integrată, conexiunile şi legăturile între diferite nivele (global, european, regional, naţional etc.) trebuie arătate explicit, indiferent de aranjarea sau structura aleasă. În versiunea curentă interconexiunea dintre secţiuni este deficitară şi fiecare capitol este izolat. Recomandarea ar fi, cel puţin, de a începe fiecare capitol cu un aliniat de introducere care ar arăta legătura cu capitolel precedente şi contextul relevant găsit în orice parte a manualului.

Gheorghe Erizanu