„Biroul executiv al Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova prin Decizia nr. 39/5 din 18 noiembrie 2016 și publicată în Monitorul Oficial din 20 ianuarie curent stabilește Regulamentul care reglementează procedura de vizare a documentelor de comerţ internaţional.

Conform Regulamentului, documentele care vor fi supuse vizării sunt:

  • contractele de comerţ internaţional
  • invoice-urile
  • certificatele of free sale
  • declaraţiile de producător
  • alte documente de comerţ internaţional.

Pentru vizarea documentelor de comerţ internaţional, solicitantul va depune o cerere autentificată prin semnătura olografă şi ştampila în original. La cerere se va mai anexa:

  • extrasul din Registrul de Stat al întreprinderilor şi organizaţiilor
  • actele de identitate ale solicitantului
  • actul eliberat de persoana juridică – emitentă a documentelor prezentate pentru vizare, ce confirmă mostrele ştampilelor și ale semnăturilor aplicate pe acestea (în original).

De asemenea, se vor anexa documentele de comerţ internaţional pentru care se solicită vizarea și dovada de plată ce confirmă achitarea serviciilor prestate de CCI, dacă cererea este considerată admisibilă. În cazul în care cererea este depusă prin intermediul unei persoane împuternicite, se va prezenta o procura eliberată reprezentantului solicitantului, ce confirmă împuternicirile de a reprezenta interesele acestuia la CCI.

CCI are dreptul de a refuza vizarea documentelor de comerţ internaţional în cazul în care nu au fost prezentate toate documentele menţionate.

Vizarea documentelor de comerţ internațional se efectuează în termen de 3 zile lucrătoare din momentul depunerii cererii şi a documentelor menţionate mai sus.”

Acesta-i textul sec al intrării în vigoare a Regulamentului care reglementează regulile de trecere a frontierelor RM.

În anii 90, primii ani de economie liberă, la Ministerul Economiei din RM era un birou, care viza dreptul de export. Erau cozi de săptămâni. Pentru a obține dreptul de export. Era un coșmar pentru agenții economici. Și era o mană cerească pentru birocrații de atunci.

Oficial ne merge bine. Scădem în continuare an de an în ratingul internațional de atractivitate economică, de libertate a presei, de bunăstare și capacitate de cumpărare a populației.

Trebuie de făcut o Reglementare de reglementare a reglementării reglementărilor. Ca o regulă a regulilor de reglare a regulei reglate. Și să fie semnată de Burebista. Sau de Ștefan cel Mare și Sfânt. Pentru greutatea înțelepciunii istorice.

 

Gheorghe Erizanu