Actualul canadian și unul dintre tinerii activi din anii perestroikăi, militant bezmetic pe atunci al limbii române, Lilian Negura propune: „La aceasta etapa varianta de compromis pentru care as milita este urmatoarea formula a articolului 13 – “Limba de stat in R Moldova este limba moldoveneasca. Limba moldoveneasca poate fi numita in R. Moldova si limba romana, ceea ce semnifica ca aceste doua limbi sunt identice”.

Atunci cand opinia publica va fi pregatita, se va putea schimba definitiv denumirea limbii din Constitutie.”

Câțiva tineri, foarte activi virtuali, l-au trimis la păscut mieii chirilici. Iar membrii comisiei de elaborare a noii Constituții vin cu propunerea francă: „Limba română este limba oficială a Republicii Moldova”. Mai demult, prin niște file-uri virtuale, am propus ca articolul 13 să fie omis. Iar denumirea limbii să rămână doar în Declarația de independență (unde e numită „limba română”) și în Legea cu privire la funcționarea limbilor (unde figurează cu numele de „limba română”).

Cu un milion de oameni activi plecați din țară, cu 900 de mii de pensionari, cu 900 de mii de copii și cu 80 de mii de fani Pavel Turcu, stau virtual și mă întreb real, cine vrea binele acestui hămesit pământ: canadianul Lilian Negură, constituționaliștii moldoveni (înmulțiți aritmetic în ultimii opt ani), bucureșteanul virtual care ne spune că vom rămâne proști în continuare cu limba moldovenească, talibanul lingvistic din Șărăuți, trezit acu de când se deschide podul de la Lipcani, belgianca Ludmila Bulgaru,care crede sincer și vrea sincer să fie introdusă limba română în Constituție sau directorul de opinie Constantin Tănase, care spune într-un editorial, de fapt, ordonă: lăsați denumirea limbii în pace?

Nu știu. Acu.

Știam. Pe când eram mai tânăr și tata în puteri.

Gheorghe Erizanu