„Imn” de Ayn Rand. Zece alese

„Imn” de Ayn Rand. Traducere din engleză de Angela Brașoveanu. Colecția „Biblioteca deschisă”, Editura Cartier 2016

„Imn” de Ayn Rand. Traducere din engleză de Angela Brașoveanu. Colecția „Biblioteca deschisă”, Editura Cartier 2016.

  1. Eu nu știu dacă pământul pe care stau este nucleul universului sau este doar un fir de praf pierdut în eternitate. Eu nu știu și nici nu-mi pasă. Știu doar că fericirea este posibilă pentru mine pe pământ. Și fericirea mea nu are nevoie de un scop mai înalt pe care să-l justifice. Fericirea mea nu este sensul oricărui sfârșit. Este propriul său scop. Este propriul nostru scop.
  2. Nici eu nu sunt mijlocul pentru atingerea unui scop pe care alții ar vrea să-l realizeze. Nu sunt un instrument pentru utilizarea lor. Nu sunt un servant pentru nevoile lor. Nu sunt un bandaj pentru rănile lor. Nu sunt un sacrificiu pe altarele lor.
  3. Sunt un om. Acest miracol este al meu pentru a-l avea și a-l păstra, al meu pentru a-l păzi, al meu pentru a-l folosi, al meu ca să-i îngenunchez în față!
  4. Eu nu-mi trădez comorile mele și nici nu le împărtășesc. Averea spiritului meu nu este turnată în monezi de alamă și nu zboară în vânt ca o pomană pentru săracii spiritului. Eu îmi păzesc comorile: gândurile mele, voința mea, libertatea mea. Și cea mai mare dintre ele este libertatea.
  5. Nu datorez nimic fraților mei și nici nu adun datorii de la ei. Nu rog pe nimeni să trăiască pentru mine, nici eu nu trăiesc pentru nimeni altcineva. Nu râvnesc la sufletul nimănui și nici sufletul meu nu-i de râvnit pentru alții.
  6. Nu sunt nici dușman, nici prieten pentru frații mei, dar fiecare dintre acestea ar trebui să fie meritate. Și pentru a câștiga dragostea mea, frații mei ar trebui să facă mai mult decât să se nască. Eu nu ofer dragostea mea fără motiv, nu oricărui trecător care poate și-ar dori să o revendice. Eu onorez oamenii cu dragostea mea. Dar onoarea este un lucru care trebuie câștigat.
  7. Eu voi alege prieteni printre oameni, dar nu sclavi sau maeștri. Și voi alege doar pe acei care îmi vor plăcea, apoi îi voi iubi și îi voi respecta, dar nu să-i conduc sau să mă supun. Și ne vom lua de mâini atunci când vom dori, sau vom merge singuri atunci când vom decide. În templul spiritului său fiecare om este singur. Lasă ca fiecare om să păstreze templul său neatins și neîntinat. Apoi lasă să-și unească mâinile cu alții dacă dorește, dar numai dincolo de acest prag sfânt.
  8. Pentru că acest cuvânt „Noi” trebuie să nu mai fie rostit niciodată, decât dacă cineva alege să facă asta și doar ca sens secundar. Acest cuvânt nu ar trebui plasat primul în sufletul unui om, altfel el devine un monstru, rădăcina tuturor relelor pe pământ, rădăcina torturii omului de către om, și a unei minciuni de nedescris.
  9. Cuvântul „Noi” este ca varul turnat peste oameni care se întărește și se face ca piatra, și zdrobește totul sub el, și ceea ce este alb și ceea ce este negru este pierdut în mod egal în griul din el. Este cuvântul prin care depravații fură virtutea binelui, prin care cei slabi fură puterea celor puternici și prin care nebunii fură înțelepciunea înțelepților.
  10. Care este bucuria mea dacă toate mâinile, chiar și cele mai necurate, pot ajunge la ea? Care este înțelepciunea mea, dacă nebunii pot să-mi dicteze? Care este libertatea mea, dacă toate creaturile, chiar și curvele și impotenții, sunt învățătorii și maeștrii mei? Care este viața mea dacă trebuie să mă aplec, să fiu de acord și să mă supun?

Salvează

Scrie un comentariu

XHTML: Poți folosi următoarele taguri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>