Primul pas. Dumnezeu l-a chemat pe Steve Jobs să-i aducă  un iPad. Stive, ca un bun creștin, s-a dus la Dumnezeu. A fost în octombrie 2011. The New Yorker l-a făcut public.

Al doilea pas. Cu un an în urmă, în octombrie 2010,  am făcut o lansare de carte prin orașele Europei: Frankfurt, Bruxelles, Paris, București. Mi-au fost foarte dragi românii din acele orașe. Atunci am zis că e bine și e de datoria noastră să avem grijă și de ei. Iar grija noastră e foarte simplă: cărțile Cartier trebuie să ajungă cât mai repede și în condiții cât mai bune la ei. Un an de zile (aproape un an) un om drag mie a învățat engleza, a studiat aplicațiile pentru eBook-uri, a creat eBook-uri de probă. Le-a testat. Le-a rebutat. A dezmierdat cifrele care se transformau în litere. Le-a iubit. Le-a urât. Le-a iubit iarăși. Le-a urât iarăși. Între timp unii editori români au devenit digi. Le-am văzut greșelile. Între timp, unele portaluri românești ne-au cerut ebook-uri. Am rezistat tentației. Atunci i-am înțeles pe scriitorii de la Târgoviște. Cei care au debutat ca scriitori formați. Abia la 40 de ani.

Un alt om drag mie, un guru al IT-ului din ch-ău, a văzut ceea ce a făcut primul om drag mie. Ne-a ajutat să omitem erorile. De atunci i-am rămas dator cu o bere.

Așa a apărut al treilea pas. Primul iBook Cartier a fost acceptat de iBookstore. La 16 octombrie 2011. Este a treia ediție a romanului „Sex & Perestroika” a lui Constantin Cheianu. După planurile noastre, ar fi trebuit să fie „Capcanele identității” de Tamara Cărăuș. Se vede că, totuși, „capcanele identității” apar după „sex” și „perestroikă”.

Al patrulea pas. Intră pe iBookstore.

Al cincilea pas. Ia-ți gratuit iTunes, dacă nu-l ai încă.

Al șaselea pas. Vei răsfoi primele 35 de pagini. Din Cheianu. Gratuit. De pe iBookstore. Dacă îți place cum e scris, cum e făcut, atunci o procuri. Cu 1,99 de dolari americani sau 1,49 de euro. De pe cardul tău.

Al șaptelea pas. Te faci comod. Îți deschizi iPad-ul, iPhonul sau iPod-ul. Și citești. Cum oamenii veneau în piață nimeni și „plecau eroi.” Era 1989.

Gheorghe Erizanu