Iarna lui 1918 a fost mai grea decât istoria.

„Odată cu sfârșitul anului 1917, în Basarabia situația a devenit tot mai confuză. Sfatul Țării începuse să fie ignorat de indivizii cu orientări radicale și hotărârile sale nu mai aveau consecințe în plan concret, iar fosta gubernie devenise miza jocului disputat intre singurele formațiuni capabile să dispună de forțe armate organizate, bolșevicii și statul roman.”

„RUMCEROD a reușit să-și introducă grupurile armate (Front-Otdel) tot mai numeroase atât la Chișinău, cât și în restul județelor Basarabiei. Basarabia părea să fie în prag de război. La acea dată, bolșevicii au reușit să înconjoare, să dezarmeze și să aresteze în gara din Chișinău un contingent de aproximativ 500 de soldați transilvăneni, foști prizonieri ai armatei habsburgice, care fuseseră trimiși de guvernul de la Iași ca să ocupe orașul în cadrul unei acțiuni ce inițial ar fi trebuit să se desfășoare prin colaborare cu armata romană.”

„Probabil că violența de care au dat dovadă bolșevicii a împins Guvernul Român (pe atunci condus încă de Ion I. C. Brătianu) să ia o decizie și, profitând de cererea de ajutor formală pe care Sfatul Țării o înaintase în luna decembrie, s-a hotărât trimiterea forțelor armate în Basarabia.”

„La 13 ianuarie 1918 armata română s-a îndreptat spre Basarabia și a atacat granița de la Ungheni, păzită atunci de o garnizoană bolșevică. La început, trupele românești nu au întâmpinat prea multe dificultăți, astfel că în scurt timp au înaintat spre Chișinău. În aceeași zi, Ernest Broșteanu, generalul care conducea expediția militară, a comunicat Guvernului Român că ocupase primele obiective militare. Într-o carte de memorii Ștefan Usinevici, un fost soldat de origine basarabeană al armatei țariste, nota că majoritatea populației din regiune primise cu un oftat de ușurare venirea soldaților români.”

„Înainte de intrarea românilor în Chișinău la 26 ianuarie, forțele bolșevice deveniseră stăpâne pe situație, dizolvaseră Sfatul Țării și arestaseră mai mulți membri ai acestuia.”

„La 9 martie acordul a fost acceptat și semnat de generalul Alexandru Averescu (în calitate de președinte al Consiliului și ministru de Externe, funcție pe care avea să o mai dețină doar câteva zile) și de Rakovski, președinte ales al Consiliului Suprem Autonom din cadrul Comisariatului Poporului pentru Afacerile ruso-române. Convenția era structurată în 9 articole și, pe lângă schimbul de prizonieri, obliga Guvernul României să-și evacueze în timp de două luni trupele din Basarabia, cu excepția unui efectiv de 10.000 de soldați care ar fi trebuit să păzească depozitele de provizii ale românilor dispuse de-a lungul căilor ferate. Rușii se obligau în schimb să trimită în România tot surplusul producției de cereale al Basarabiei. Văzută în lumina acestui document, se poate înțelege furtuna iscată pe scena politică de la Iași și în interiorul grupării aflate la guvernare, atunci când s-au aflat condițiile în care fusese încheiată convenția. De fapt, dacă acordul ar fi fost pus în aplicare, ar fi șters în scurt timp orice influență românească asupra Basarabiei. Cu toate acestea, pacea semnată la 3 martie 1918 la Brest-Litovsk între bolșevici și Germania, deci cu puțin timp înainte de încheierea acordului ruso-român, a schimbat în mod radical panorama politică și militară. Momentan, pericolul militar reprezentat de forțele bolșevice fusese îndepărtat de ocuparea unor teritorii întinse de către germani în Ucraina și de venirea la putere a hatmanului Skoropadski. Tot atunci, declarațiile Radei de la Kiev, clar orientate către anexarea Basarabiei, n-au făcut decât să grăbească procesul de unire al teritoriilor de dincolo de Prut cu România. La scurt timp după aceea, mai exact la 18 martie, a apărut un alt document diplomatic important: germanii și românii au semnat la Buftea preliminariile pentru pacea separate, care le recunoștea celor din urmă dreptul de a ocupa Basarabia.”

„La 27 martie 1918, după 61 de zile de existență „independentă”, în
prezența Președintelui de Consiliu al României și a câtorva miniștri,
Republica Democratică Moldovenească își decreta solemn dizolvarea
și unirea voluntară cu Regatul României. Cu o zi înainte Marghiloman
ajunsese la Chișinău, iar orașul îl revoltase și-l amuzase deopotrivă datorită tabieturilor rusești ale locuitorilor care, spunea el, „se trezesc târziu, lucrează puțin și mănâncă mult”.”

În curând în librăriile bune din România și Republica Moldova: Dificila Unire. Basarabia și România Mare (1918 – 1940) de Alberto Basciani. Cu o prefață de Keit Hitchins. Traducere din italiană de Maria Voicu și George Ivan.

 

Salvează

Salvează

Salvează

Gheorghe Erizanu