Pe 13 februarie primăria Pererita a organizat Festivalul Grigore Vieru. E a VI-a ediție. A fost restaurată casa mătușii Dochița, mama poetului. În cadrul unui proiect al Ministerului Culturii, cu ministra Monica Babuc, pe atunci.

Pe la sfârșitul anilor 70, casa a mai fost reparată. Peste șindrilă, care deja era obosită de timp, s-a pus ardezie. Iar peste varul de afară s-a pus ciment. Cam așa se făcea prin toată Pererita cu casele din interbelic, rămase, cele mai multe dintre ele, fără gospodari, uciși în ultimul an de război.

Vania Palamarciuc a trimis semințe de iarbă din Franța. Pentru gazonul din fața casei. Veaceslav Ciutac a căutat prin sat obiecte de epocă, care au devenit exponate. Familia Vieru a adus obiecte, lucruri, fotografii de-ale poetului. Casa e vie. Lumea a păstrat zolnice, ițari, cămăși din in, călimări, ulcioare, jucării de brad, băteală, furcă, lopată, covată.

Mircea Blajinu a restaurat biserica din secolul XVII.

În Pererita a mai rămas casa lui Dumitru Blajinu, vioristul și folcloristul.

Pererita mai are Zamca, unde Prutul șerpuiește cum vrea el pe ambele maluri, creând parcă o peninsulă, interzisă și plină de mistere în copilăria mea.

Iar Victor Ciobanu, vecinul care a cumpărat casa mămucăi, a găsit prin obiectele rămase un tractor. Care e din anii 70. „M-am gândit că e al tău. Nu putea fi al altuia. L-am spălat. L-am păstrat. Poate te-oi vedea cândva. Poate ți-a fi de folos.”

E o recuperare după aproape o juma de secol. Tractorul e în stare excelentă. Are toate roțile. Volanul e împuținat. Dar poate fi de mare trebuință. Îmi lipsește lutnița de lângă poartă. Ca să fac drumuri bune.

Gheorghe Erizanu