Chișinăul a rămas fără frunze. Astă toamnă. Chișinăul a rămas fără zăpadă. Săptămâna trecută. Și apare în toată splendoarea sa. Mai degrabă îți scalzi privirea pe muma pădurii decât pe clădirile Chișinăului.

Cocioabe în centrul istoric. Gri. Ardezie. Hulubării fără hulubi, dar cu pretenții de mansarde. Avem un oraș în care ar încremeni și dinozaurii.

E perioada când panourile stradale ies în evidență. După dispariția mâinilor hotărâte, ochelarilor deștepți, cămășilor albe, ochilor deciși ai politicienilor, care tot ne-au îndemnat și tot ne-au promis „principii și valori” pe parcursul anului trecut, au apărut picioarele și privirile senzuale ale domnișoarelor Ponti. O mângâiere. Într-un Chău. Ele mai fac ca acest Chău să se pronunțe, totuși, Chișinău.

Alte domnișoare, care nici nu știu de David Kipiani, învinuiesc colanții Ponti că au fost trași în mod „sexist” pe picioarele dragi. După panourile cu virilii noștri politicieni chiar și „kilka v tomate” ar părea „sexistă”.

Nici tu frunze. Nici tu zăpadă. Nici tu picioare dragi. Doar Chău.

(Scuze, Emilian Galaicu-Păun, puteai să nu scrii mai mult nimic. Era suficient: Chău.)

Gheorghe Erizanu