Sunt cei în roșu. Sănătoșei, rumeni, oameni de pământ. Seniorii echipei de fotbal din Șerpeni. La meciul amical dintre Șerpeni și internaționala de nemți, belgieni și francezi am fost și eu. Eram coechiper cu Paulio, Papa, Nex, Șofer. Eram Gaga. Pentru Rin n-au mai fost suflete. Cu numărul 1,8.

Eram niște șfichiuri de oameni. Adversarii noștri erau Ceahlăul adus pe malul Nistrului. Pe de altă parte, probabil, nici un stadion din Moldova n-a avut atâtea suporterițe pe cât a avut pătrimea asta de oameni. Scorul de 4 la 4 este al lor. Care au intimidat fotbaliștii sin Șerpeni cu fustițile lor mini și cu vrăjeala „N-o să-i iasă, n-o să-i iasă…”, spuse parcă de vurdalace în ritmuri de vuvuzea, atunci când mingea era la roș-negri.

Fotbaliștii din Șerpeni au depus eforturi imense ca să nu ne rupă picioarele, coastele. Au jucat atât de atent, bănuiesc că niciodată în cariera lor n-au jucat atât de gingaș, încât au încheiat meciul epuizați complet. Relațiile șerpeno-germane trebuiau păstrate la cel mai înalt nivel al prieteniei.

La încheierea meciului ne-am strâns mâinile. Unul dintre ei a încercat să-mi spună ceva în germană. I-am răspuns că poate să-mi spună și-n română. „Tu-i Dubăsarii măsii! dacă știam că ești de-al nostru demult îți rupeam picioarele!” Șerpeneanul era profund revoltat și adânc epuizat.

Gheorghe Erizanu