„Ah, această singurătate central-europeană! Această veșnică condiție de a fi un orfan al sorții, pentru care nu există leac, deoarece leacurile nu acționează retroactiv și nu reușesc să reînvie ceea ce a murit. O singurătate și o abandonare veșnice, permanente. O singurătate post-Velika Morava, o singurătate post-jaghellonă, o singurătate post-austro-ungară, post-iugoslavă, post-socialistă. Lațul istoriei și golul prezentului. Ce poveste poți relata într-o limbă a cărei gramatică nu include timpul viitor. (…) Aici trecutul nu este niciodată o vină, întotdeauna este o dezlegare de păcate.”

Din „Fado” de Stasiuk.

Gheorghe Erizanu