Toate ziarele noastre, care se mai tipăresc pe hârtie, au dat pe prima pagină portretul unui intelectual hedonist, bonom și fără ochelari. Ar fi fost portretul lui Eugen Lungu. Care a împlinit astăzi 65 de ani.

Dar ziarele noastre care se mai tipăresc pe hârtie nu mai au departamentul Cultură, iar ceilalți ziariști îl cunosc mult mai bine pe Renato Usatâi decât pe Eugen Lungu. Așadar, pe primele pagini ale ziarelor noastre a apărut portretul altcuiva.

Iar fătuțele cu portaluri nu au cum să pomenească de Eugen Lungu. Eugen Lungu nu și-a făcut încă niciun selfie cu motanul iubit, nu și-a făcut implant de păr (este pleșuv și natural), nu și-a parcat Porcheul pe zebră, ci a trecut pe ea pietonal, ca un pieton respectuos.

Anul 1904 a fost anul Sadoveanu, care a debutat cu 4 cărți. Anul 2014 este anul Eugen Lungu.  În acest an a scos Panta lui Sisif la Editura Cartier,  Poetul care a îmbrățișat luna la Editura Prut Internațional, De ce spunem așa la Editura Arc și a scris un studiu la Scrierile lui Buzdugan de la Editura Știința. Eugen Lungu a debutat editorial târziu. Când literatura nu mai prezenta niciun secret pentru el. Este ca un detectiv literar printre literele românești. Stă pe Baker Street 221b. Vă poate spune de unde veniți după urmele (glodul, iertat-mi fie regionalismul) lăsate printre buchiile opusurilor voastre.

Sau vă poate informa când Sankt-Petersburgul era cucerit de moldoveni. Cu o trimitere la Zamfir Ralli-Arbore, „când viitorul anarhist și narodnic studiase medicina la Academia Militară din Sankt-Petersburg: „În capitala țarilor aveam rudenie întinsă. Unul dintre verii mei, Emanoil Matias, era comandantul fortăreței Kronstadt; un altul, M.Matias, frate cu cel dintâi, colonel în garda imperială și directorul corpului de paji; mătușa mea era căsătorită cu amiralul flotei baltice Voievodski, iar o verișoară, cu care am copilărit, era căsătorită după principile Uhtomski.”

 

 

Gheorghe Erizanu