Eugen Cioclea. 22 martie 2009. După spectacolul „Dați totul la o parte ca să văd”. Fotografie de Veronique North-Minca

Eugen Cioclea. 22 martie 2009. După spectacolul „Dați totul la o parte ca să văd”. Fotografie de Veronique North-Minca

Ar fi putut fi în manualele școlare. Dacă debuta în anii 70. Când au debutat cei de o seamă cu el: Nicolae Dabija, Leonida Lari, Ion Hadârcă, Iulian Filip, Vasile Romanciuc.

Ar fi putu fi fratele basarabean al lui Mircea Dinescu.

Numitorul comun, prima carte, i-a apărut abia în 1988. Intra în literatură cu Vsevolod Ciornei și Valeiriu Matei.

A scris foarte puțin. A băut foarte mult.

„Sunt cel mai trist poet din Europa” (din poemul Apel)

„voi concura în fleacuri, direct, cu Casanova,

iar după tămbălău voi cuceri vreun pisc

european cum este, blea …,

Moldova.” (din poemul Jaba)

„Am stat și eu la masa lor.

Cu o condiție. Să tac.

Vorbeau pe rând, vorbeau în cor –

Eu trebuia să mă prefac.

(…)

Am stat și eu la masa lor

numai că n-am prea stat domol.

– Ce vreți să fac, le-am zis,

să mor?

Duhnea a morgă,

a formol.” (din poemul Cina irodică)

M-am întâlnit cu câteva zile în urmă cu Eugen Cioclea. Încă nu ajunsese la barul Uniunii Scriitorilor. Am vorbit despre antologie. El știa că eu știam că are puține poeme. Era un pic stingherit de numărul mic de pagini. El bănuia că eu credeam că nu contează cantitatea. Oricum, era stingherit. M-a rugat să mai aștept un pic. Poate reușește să mai facă o duzină de poeme frumoase. Și el știa că eu știam că el nu va reuși.

„Totul se-ntâmplă

în ultima

zi.

 

Soarta îmi extrădează ființa

către nesorți.

 

Lovesc în cuvinte

cu stângul –

din partea cealaltă

de porți.” (Dincolo)

Gheorghe Erizanu