Cu întârzieri, Basarabia poate fi înscrisă în etapele din Istoria lui Eric Hobsbawm: Era revoluției (1789 – 1848), Era capitalului (1848 – 1875), Era imperiului (1875 – 1914), Era extremelor (1914 – 1989).

Tiraje epuizate. Cărțile se cumpără când le vezi pe raftul librăriilor.

Nu e nevoie să cumperi Era leprelor (1989 până în viitorul palpabil biologic al fiecărui basarabean). Hobsbawm a murit. N-a scris-o. Și nu prea l-a interesat acest pământ. Cu o excepție de câteva propoziții. Care i-a deranjat pe istoricii români. Basarabenii, chiar dacă iubesc lectura la nebunie, preferă s-o trăiască. E adevărat, fiind poeți din fire, ei nu știu că trăiesc în Era leprelor. Ei cred că sunt într-un poem. Mai trist, poate.

Alexandru Canțâr, fire delicată, își aduce aminte în Adevărul, că în timpul conflictului armat din 1992, „înainte de fi trecute peste Nistru, pe linia întâi, câteva batalioane din care făceam parte au fost staţionate pentru noapte la o tabără. Camioanele au fost aliniate în faţa încăperilor în care urma să dormim şi au fost puse santinele. Noaptea, în ciuda străjerilor, nişte şmecheri au furat toată benzina din rezervoare. Foc şi pară, şeful Marelui Stat Major de atunci a aliniat batalioanele dimineaţa în faţa camioanelor, după ce a ordonat să se reumple rezervoarele. A ţinut un discurs incendiar în faţa celor câteva sute de întinşi strună vizavi despre patriotism, despre cât de urât este să furi în timp ce noi mergem să luptăm pentru integritatea Patriei şi despre fermitatea cu care se va lupta contra celor care nu au obraz etc. etc. Ştiţi ce s-a întâmplat tot atunci? Şmecherii au mai furat în timpul discursului benzina din rezervoarele a jumătate din camioane… Noroc mare că discursul nu a fost prea lung şi … am putut merge la luptă…”

Vânătoarea din Pădurea Domnească și ceea ce a urmat și urmează îmi aduce aminte de vânătoarea lui Napoleon pe câmpurile mareșalului Bertille. Ultimul l-a chemat pe Napoleon în ospeție. Napoleon a acceptat, dar l-a întrebat dacă sunt iepuri, mulți iepuri, pe domeniile mareșalului. Pentru o vânătoare. Bertille a confirmat. N-avea niciun iepure. A trimis să fie cumpărați o mie de iepuri.

Napoleon a ieșit la vânătoare. La un semnal al lui Bertille, iepurii au fost sloboziți. Împăratul s-a minunat de numărul impresionant de iepuri. A vrut să ochească. Dar iepurii s-au repezit spre Napoleon. Se urcau pe picioare, săreau în spate încât învingătorul de la Austerlitz abia a reușit să scape de ei. De mulți, de foarte mulți iepuri.

Iepurii au fost cumpărați de la o fermă. Erau obișnuiți cu omul care le aduce de mâncare.

După Pădurea Domnească noi suntem ca Napoleon la vânătoare pe domeniile mareșalului Bertille. Numai că într-o țară poetică noi nu suntem napoleoni. Iar iepurii nu sunt iepuri. Sunt lepre. Sunt multe. Și dau năvală peste noi.

Doar mistreții sunt fericiți. Sezonul de vânătoare, poetic vorbind, s-a încheiat. E Era leprelor. De la 1989 până în fundul futurologic al lui Dante. Pavat cu analiști politici. Și politicieni cu suseta scoasă din gură cu două secunde înainte de luarea microfonului.  Din aceeași eră. Sau rămași din precedenta. Arareori, prin văi, într-o țară plină de poeți, găsești câte un canțâr. De mirare. Ce caută el în această eră.

Lepră, conform Dicționarului enciclopedic Cartier, are următoarele sensuri: 1. Infecție contagioasă cronică cu localizare cutanată și viscerală, produsă de un germen cu caractere speciale numit Mycobacterium leprae sau bacilul Hansen; este caracterizată prin leziuni localizate pe piele, pe sistemul nervos periferic, mucoase, viscere etc. Fig. Viciu, stare infracțională etc. care se extinde social cu rapiditate. 2. Om fără caracter, fără scrupule, ticălos.

Gheorghe Erizanu