„Aceasta nu s-a hotărât, deoarece nu avem… știți nu știu ce nu avem… dar era bine să fie, vă spun sincer. Nu s-a pus întrebarea înainte. Cu regret astăzi a apărut această idee, dar era frumos, era bine să fi fost…” (răspunsul președintelui Nicolae Timofti din 2 noiembrie 2015 despre un decret de doliu care nu a fost nici scris, nici semnat  în Republica Moldova după tragedia din clubul bucureștean Colectiv).

„Știți, nici nu știu ce nu avem…” Nici cap de gândit, nici ochi de văzut, nici inimă de simțit, nici țară peste care să dai decrete, nici oameni nu mai avem, nici președinte, nici bun-simț nu mai avem, nici politicieni, nici morți, nici vii, niciun sistem de valori, nici profesori, nici rândunele, nici jurnaliști, nici cocostârci, nici copii, nici guvern, nici primăvară, nici scriitori, nici mâini de făcut, nici câini, nici dragoste, nici iarbă, nici bătrâni, nici picioare de fugit, nici polițiști, nici dinți, nici țărani, nici buget, nici procurori, nici coaie, nici judecători, nici bani nu mai avem, nici căldură, nici codri, nici salcâmi, nici nucul nu mai are frunze și nucile au picat, nimic, nimic, nimic n-avem.

Tot nimicul ăsta trebuia să aibă un nume.  Și i s-a spus Republica Moldova.

„Era bine să fi fost.”

 

Gheorghe Erizanu