A trecut Crăciunul Coca Cola.

Crăciunul pe vechi e cu Partidul Șor, un partid dutee fry, fără taxe ideologice, cu parașute sociale.

Sunt semnele electoralei 2018.

În sate, la bufet sau la „ceaină”, oamenii președintelui Dodon aduc calendare 2018. Adevărate. Mari. De perete. Cu toate sărbătorile creștine însemnate. Pe vechi. Cu sfinții ortodocși încercuiți. Și cu portretul unui președinte puternic. Peste calendar.

Sunt semnele electoralei 2018.

Reprezentanții celor trei trandafiri au fost și ei. Au văzut școala începută de Filat. Aflată acum în paragină (a picat ghinda). Au promis s-o acopere. După doi ani de nimicfacere școala a fost acoperită cu ardezie în nici două săptămâni. Eficiență de partid.

Sunt semnele electoralei 2018.

Doar la intrarea în sat, pe  batimentul transformatorului, vizavi de răstignirea din ciment, oamenii au tăiat adeziunea veche, scrisă cu verde – „Alegem PLDM” – pe una nouă, scrisă cu galben: „Maia Sandu, am ales să înving!”

Sunt semne ale unor electorale mai vechi.

 

Salvează

Salvează

Gheorghe Erizanu