Era criza. La Chișinău încă nu se vedea, cel puțin, așa se spunea. Era ICR-ul cu Patapievici. La București. Încă nu era ICR Chișinău. Petre Guran era profesor la Princeton.

Ambasada României din Chișinău a invitat businessmanii basarabeni la BCR Chișinău. Basarabenii se duc cu bucurie și speranță atunci când te invită o ambasadă la bancă.

Măsura basarabeană sunt banii și relațiile. Asta ar fi însemnat în visele noastre frumoase banca și ambasada.

A fost o conferință. Susținută de Petre Guran. Despre religie și stat. O lecție superbă. Dar businessmanii basarabeni au plecat, eufemistic vorbind, un pic debusolați.

Cunoștințele, noi doar știm, sunt pe google.

Uneori google-ul vorbește și vine la Chișinău.

LEGILE PE CARE NU LE OBSERVĂM: despre Dumnezeu, trend-uri, impozite și democrație Sâmbătă, 3 decembrie va avea loc un eveniment care încorporează conferința, discuția și performance-ul la tema  „LEGILE PE CARE NU LE OBSERVĂM: despre Dumnezeu, trend-uri, impozite și democrație”. Un dialog constructiv, bazat pe argumente, despre percepția și rolul religiei în societate.

Evenimentul va începe la ora 10.30, la Leogrand Convention Centre, Sala Răut, dar înregistrarea participanților începe de la 10.00.

Vorbitori:  Dr Petre Guran,  director ICR, profesor Princeton, fondator al școlii Great Books College de la Bunești – „Despre democrație, creștinism și democrație creștină”

Dr Petru Negură, Lector UPM „Ion Creangă”(Chişinău), analist social, doctor în sociologie, E.H.E.S.S. (Paris) –  „Stat versus Biserică? Reflecții asupra unor experiențe de laicizare și secularizare în Franța, Turcia și URSS (sec. 19-20)”

Valeriu Nistor, co-fondator și director al firmei de Management și Investiții SOAR, co-fondator al Fundației Creștin-Democrate din România, fost director XEROX în Austria și în România –  „Integritate și încredere: din nou despre spiritul capitalismului”

Alex Cosmescu,  filosof practician  – „Dincolo de credințe. Religie și practici sociale”

Dr Michael Bourdeaux,  Președinte de Onoare al Institutului de studiere al religiei în URSS Keston, deținător al premiului Templeton, echivalentul în spiritualitate al Premiului Nobel –  „From Persecution to Religious Liberty: the Contribution of Believers to a Civic Society in the Soviet Union”

Moderatorul discuției va fi Marcel Spătaru.

Conferința și discuția va fi urmată de performance-ul  Baptism of FIRE (battle zero) de Viorel Pahomi și Paula Erizanu; Cu Iana Lazari, Olesea Sveclă și Alina Stoianov.

Baptism of FIRE (battle zero)  reprezintă un performance după un text documentar care înglobează reacțiile ce au urmat cazului copilului decedat în timpul botezului din satul Mihăileni din luna august 2010.

Evenimentul este organizat cu suportul financiar al Institutului Cultural Român și al Fundației Konrad Adenauer.

Accesul la eveniment se face în bază de invitații. Trimiteți un email cu datele dvs. (nume, vârstă, studii/muncă și de ce doriți să participați la eveniment) pe ospoon.eu@gmail.com și vă vom trimite invitația dvs.!

Un eveniment organizat de ospoon.eu (proiect care urmează să fie lansat în curând)

Gheorghe Erizanu