Ieri televizorul din casă a fost utilizat după menirea celui care l-a inventat. Am butonat două canale cu două meciuri de fotbal.

Ungaria – Moldova. Fiind microbist de sărbători, îl știam pe Viorel Frunză. L-am adus cu ani în urmă de la vama Albița, unde a fost lăsat de cei de la FC Vaslui. Era în probe la cavalerul porumbului din târgul moldovean. Atunci atacantul moldovean a ajuns la Chișinău cu un Opel Astra. Și a mai avut nenorocul să-l aducă un editor. Care i-a dăruit „Tenis cu moldoveni” de Tony Hawks. Știind apetitul fotbaliștilor pentru lecturi cred că ar fi fost mai fericit dacă îi dăruiam un „Hustler”.

Îl mai știam și pe Vlad Filat. Dar care nu era fotbalist. Și tresăream la numele Gavril Pele Balint, cum îi spunea comentatorul lui Gaby Balint. Auzeam un Gavril Pelevici.

Comentatorul era un fatalist. Vorbea ca un tip care parcă a fost lepădat de femeie sau și-a găsit iubita cu altul. Ambele variante sună prost. Dar, în acest caz, te duci la Departamentul Cultură și faci emisiuni culturale. Microbiștii moldoveni vor să fie ghidați de un macho. Un macho-alpha care să aducă siguranță și încredere în casele macho-ilor moldoveni. Noi toți suntem macho în fața unui meci de fotbal.

Am mai văzut un arbitru excelent. Surplins plăcut că Națaionala Moldovei a descoperit că fotbalul are două reprize.

Dar fotbalul adevărat era la celălalt meci. Era campionatul Braziliei. Îl știam doar pe Roberto Carlos. Dar pe teren erau încă 21 de îngeri ai fotbalului, care dansau tango cu o minge sărutată de dumnezeu. Mai era acolo și un arbitru cretin. Dar tango era atât de frumos încât fluierul cretinului nici nu se auzea.

De fapt, acest text l-am scris pentru a spune doar atât: Doroș, nu știu de unde ai apărut, nu știu dacă ai citit „Tenis cu moldoveni”, dar ești bun.

Doroș e fotbalist moldovean.

Gheorghe Erizanu