Nu știu cine l-a sfătuit pe Dorin Drăguțanu să demisioneze în momentul când delegația FMI urca în avion. Dar l-a sfătuit prost. Nu știu cine l-a sfătuit să meargă mai departe decât o demisie anunțată sec și fără emisiuni TV. Dar l-a sfătuit prost. Cel care l-a sfătuit a reușit să-l transforme într-un timp scurt în „cel mai urât dintre moldoveni”. Nu știu dacă Dorin Drăguțanu își dă seama că a fost utilizat cinic. Problema devine și mai gravă. În această ură națională a fost adusă și familia Drăguțanu. Mai nou, la aproape 25 de ani de la căderea comunismului, ura de clasă în cazul Drăguțanu explodează mai roșu decât în decretele sovietelor din primii ani ai dictaturii proletariatului.

Devalorizarea leului a lovit direct și a sărăcit lumea care a mai rămas în Republica Moldova. Cel mai bun guvernator de bancă în asemenea situații își asumă responsabilitatea. Chiar dacă coroana lui regală este imaculată, oricum, este vinovat de hoiturile leilor care au pierit. Și de izul care îl răspândesc.

Dar orice om de 40 de ani are dreptul să trăiască într-o casă. Cu familia. Cu câine la poartă. Cu pisică în casă. Altfel este sau un puturos. Sau un bețiv.

Sau e vorba de ură de clasă. Să vină dictatura proletariatului. Propaganda. Troicile. Și mauserele.

 

Gheorghe Erizanu