Pentru cei care umblă cu Acțiunea 2018, cu marșuri prin Comrat, cu Piața Universității, cu declarații belicoase despre est-vest, cu basarabeni, frații noștri, cu petiții online, cu mari români pe facebook, cu declarații și programe de partid în campanii electorale

rog

treceți pe la Albița. Pe la marfare. Uitați-vă la coada de autocare. Și la fețele nedormite, chinuite și obosite ale șoferilor care fac unirea stând câte 24 de ore în vamă.

E Albița lui 2016. De parcă e toamna lui Stalingrad 1942.

Un export-import Chișinău-București se face în 3-4 zile. E un drum de 900 de kilometri. Parcurs pe autostradă lejer într-o zi. Parcurs în douăsprezece ore și pe drum județean. Costurile de transport ale produselor moldovenești sunt depășite de 3-4 ori. Conexiunea economică a Republicii Moldova la cea a României se amână cu 3-4 unități de timp. Izolarea Republicii Moldova în  ghettoul sărăciei se înmulțește în fiecare zi cu încă trei zile.

De ce naiba împingem tâmpenia noastră până în punctul unde vom avea nevoie de actele noastre eroice? De ce naiba șoferii noștri, cetățeni ai României și ai Republicii Moldova, trebuie să facă un export sau import la frontiera moldo-română de parcă ar trece La Manche-ul soldatul John la 6 iunie 1944, așteptat de baioneta soldatului Werner?

E război la Prut? E mâna Moscovei?

Sau acest cântec e despre oi și boi, e despre noi?

Fără zahăr.

Ne așteaptă un mare act eroic. Cu multă jertfire. Unirea 2018.

Și când va veni!

 

Gheorghe Erizanu