Parcă am găsit omul care să scrie O istorie deschisă a literaturii române ratate din Basarabia. Parcă omul a acceptat. Vedem peste un an și ceva. Nu cred că sunt atât de mulți care au citit operele scriitorilor basarabeni.

Cred în continuare că scriitorii sunt oameni nefericiți. Adevăratele cărți sunt date de oameni care vor să se elibereze de propriile  angoase. Cartea ca o eliberare.

Am avut decenii de cărți. Scriitorii basarabeni nu se eliberau prin cărți. N-aveau ce elibera. Erau contabili ai literelor. Sau propagandiști.

Mircea V.Ciobanu, mare susținător al teoriei că biografia scriitorului nu are tangențe cu opera, greșește. Experiența personală și biografia face scriitorul.

Istoriile literare vorbesc despre iubirea nefericită a lui Eminescu sau Alecsandri, dar evită să vorbească despre iubirile nefericite sau tragediile personale ale scriitorilor care au umblat la cravată și costum.

La 28 iunie 1940 tatăl lui Vasile Vasilache l-a chemat pe cel mai mare fecior, era Vasile,  și i-a zis că de azi înainte nimic nu va fi așa cum a fost. „Tu vei avea grijă de mama și de ceilalți frați”. Și s-a dus în grădină, unde s-a spânzurat.

Aureliu Busuioc a trecut prin repatrierea și lagărele de filtrare din Sighet (a se vedea Pactizând cu diavolul). Bănuiesc, totuși, că a fost și mai marcat de ceea ce povestește în Și a fost noapte…

Ion Druță e în Povara…

Vladimir Beșleagă e în Zbor frânt, dar și în manuscrisul nepublicat încă despre tatăl său.

Grigore Vieru a dat cele mai frumoase poeme de dragoste…

Nu există scriitori fericiți. Există grafomani fericiți.

Gheorghe Erizanu