Despre microfon

La inceputul anilor=90 formularea care ma calca ne nervi si pe urechi era cea din parlamentul moldovean: „Haideti, sa precautam intrebarea!” (cred ca-i apartinea lui Snegur, un fost comunist).

La finalul deceniului 00 „inchidem microfonul!” — caci libertatea prea multa strica. La cap, evident! Cel cu mana pe buton tot un comunist e, doar ca are conturi mai babane…

Iata ca microfoanele se inchid. Pentru ca…la ce bun microfoane?
Ati vazut ca de microfoane nu a fost nevoie in data de sapte? La ce bun microfoanele? Sint rau. Pentru ca unu, cei ce vin in fata microfoanelor au citit putin, deci nu stiu ce si cum sa spuna, doi, pentru ca vorbele nu ajung la public. Publicul vrea spectacol – vrea sa vada spectacolul, sa il priveasca! Lumea vrea televiziune. Vrea spectacol si paine. Voi ce doriti? Painea noastra cea de toate zilele, nu-i asa? Da-o noua astazi, si maine si poimane..Iar dupa asta da Doamne, spectacol: acasa, la servici, in pat, pe strada, in viata publica, ca fara spectacol viata e anosta si nu e viata. Asa ca : inchideti microfoanele! Regia: inca un spectacol pentru poporul dornic! Si chemati televiziunea sa il transmitem in direct.

Bravo, Paula. Cea din iunie 2009 minus „câțiva ani.”

Întelepciunea nu are nevoie întotdeauna de ani (prea) mulți.

Mai mulți din familia mea (extinsă) au descoperit acest simplu adevăr de-a lungul anilor și îl aplica constant și cu o anumită „religiozitate.”